Marea Britanie încurajează grupuri cu risc ridicat, să se înscrie pentru testarea unui vaccin împotriva COVID-19

De Jurnalul Național Externe Sănătate 135 citiri
2 min citire

Inrolare trafic.ro




Luni, Marea Britanie a încurajat persoane în vârstă şi voluntari din grupuri  minorităţilor asiatice şi de culoare să se înscrie într-un registru pentru testarea unui vaccin împotriva COVID-19. A făcut astfel, acest lucru, în încercarea de a stimula eforturile pentru găsirea unui vaccin eficient împotriva bolii care să ofere protecţie şi grupurilor cu risc ridicat, relatează Reuters.

În prezent, niciun vaccin împotriva COVID-19 nu s-a dovedit încă eficient împotriva bolii, însă aproximativ douăzeci de astfel de vaccinuri, se află în prezent în teste în cadrul studiilor clinice.

În acest fel, peste 100.000 de persoane s-au oferit voluntar pentru a lua parte la testarea unui vaccin, a declarat Ministerul pentru Mediul de Afaceri, însă sunt necesari mai mulţi voluntari pentru a se putea şti dacă vaccinul candidat funcţionează pentru toată lumea.

„Protejarea celor expuşi riscului este singura modalitate prin care vom pune capăt acestei pandemii”, a declarat Kate Bingham, preşedinte al UK Vaccines Taskforce.

„Să aduni 100.000 de voluntari este un început minunat, însă avem nevoie de mult mai multe persoane din medii diferite la care putem apela pentru studii viitoare dacă vom găsi  un vaccin rapid pentru a-i proteja pe cei care au nevoie”, a mai spus ea.

Guvernul britanic a afirmat că doreşte ca şi persoane cu vârste peste 65 de ani, personal medical şi membri ai minorităţilor asiatice şi de culoare să se înscrie în acest registru pentru testarea unui vaccin împotriva COVID-19.

În acest context, un studiu publicat, săptămâna trecută, a arătat că grupurile etnice minoritare erau de două până la trei ori mai susceptibile să fi avut COVID-19, în comparaţie cu persoane albe din Anglia. Astfel, şi un număr mai mare de persoane din grupurile minoritare au murit din cauza bolii.