Dacă Thailanda pune capăt carantinei pentru turiștii străini vaccinați, Japonia ușurează condițiile de intrare pentru oamenii de afaceri, Australia își deschide timid granițele, China… se închide.
Gigantul asiatic rămâne una dintre puținele țări din lume care își menține politica de toleranță zero față de Covid-19. China, care aproape și-a închis granițele din martie 2020, conduce și ea lupta pe frontul intern, încercând să înăbușe cea mai mică reapariție a virusului cu măsuri drastice, potrivit Les Echos.
În momentul de faţă, în toată țara, evenimentele sportive, spectacolele de teatru și concertele au fost amânate sau anulate. În Heihe, provincia Heilongjiang, pe 31 octombrie se desfășoară o a cincea campanie masivă de testare în rândul locuitorilor unui cartier al orașului, după ce au fost descoperite noi cazuri de Covid-19.
Odată cu apropierea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing din februarie, autoritățile se tem de un nou focar epidemic, în urma unor noi contaminări în nordul țării.
Astfel, cu mai puțin de 500 de cazuri înregistrate oficial pe parcursul unei săptămâni, numărul rămâne foarte scăzut în comparație cu rapoartele înregistrate în restul lumii. Dar răspândirea virusului în 16 provincii a dus la testare în masă, carantină și restricţii de călătorie.
34.000 de vizitatori au fost testați la Disneyland
Recent, cel puțin 6 milioane de persoane au fost carantinate, în special în marele oraș Lanzhou, la 1.700 km vest de Beijing. În Shanghai, parcul Disneyland a fost nevoit să-și închidă porțile luni, după descoperirea unui caz pozitiv la un vizitator. Imediat ce a apărut vestea, aproape 34.000 de vizitatori au fost supuși unui test antigen duminică, înainte de a li se permite să părăsească parcul.
Cu trei zile mai devreme, un tren cu viteză rapidă spre Beijing a primit ordin să se oprească brusc din cauza a două cazuri la bord. Toți cei 211 pasageri au fost testați, toți s-au dovedit negativi și… toți au intrat în carantină.
În plus, capitala chineză a ordonat să se închidă o parte din cinematografe sâmbătă, și sute de zboruri au fost anulate. În toată țara, evenimentele sportive, spectacolele de teatru și concertele au fost amânate sau anulate. Călătoriile în grup sunt interzise între anumite provincii.
Controlul global al virusului
În timp ce apariția variantei Delta prelungește strategia „zero Covid” și perturbă economia, autoritățile chineze nu arată niciun semn de flexibilizare. „Această politică va rămâne în funcțiune mult timp”, a avertizat marți Zhong Nanshan, principalul expert în boli respiratorii de la Beijing, cel care a contribuit la modelarea strategiei Chinei privind COVID la începutul anului 2020.
Înainte de a slăbi presiunea, China ar vrea să ajungă la o rată de vaccinare ridicată (aproximativ 75% din populație în prezent), o rată scăzută a mortalității și dorește ca epidemia să fie ținută sub control la nivel mondial. „Cât timp va dura acest lucru depinde de situația virusului din lume”, a declarat Zhong Nanshan presei chineze.
În contextul COVID-19 şi politica de toleranță zero a Chinei a fost oficializată în septembrie 2020, când Xi Jinping a anunțat victoria împotriva virusului și a anunțat că China trece la o politică de „consolidare a victoriei” prin întărirea apărării sale „interne și externe”. De atunci, China și-a perfecționat în mod constant arsenalul în lupta împotriva Covid. Cu un succes incontestabil: toate focarele Delta au fost stinse până acum și din primăvara lui 2020 au fost înregistrate doar două decese din cauza Covid-19.
„Oficialii par să creadă că renunțarea la politica toleranței zero ar înlocui doar un set de probleme cu altul”, apreciază un analist economic de la Beijing. Având în vedere succesul politicilor actuale de izolare și sprijinul popular pentru restricționarea călătoriilor internaționale, este foarte probabil ca Republica Populară să continue cu strategia națională de toleranță zero și cerințe stricte de carantină pentru călătoriile internaționale timp de cel puțin un an”.