62 de file și un nume conspirativ din 1984. Ce apare în dosarul de rețea al patronului Rapid publicat acum integral
Dan Șucu apare în documentele publicate acum integral cu un angajament semnat la 16 august 1984 și cu minimum 58 de note informative redactate între iunie 1986 și decembrie 1987, deși CNSAS a stabilit în 2015 că nu a avut calitatea de colaborator al Securității în sensul legii. Discrepanța este clară: documentele publicate arată ce a făcut concret tânărul Dan Viorel Șucu, iar verdictul din 2015 arată că existența unui angajament și a unor note nu a dus automat la eticheta juridică de colaborator.
Detaliile dosarului de rețea al lui Dan Șucu
62 de file are dosarul de rețea de la CNSAS, indicat cu numărul R303384, împărțit în 2 volume și întins pe perioada iunie 1984, noiembrie 1989. În acest interval, Dan Viorel Șucu, student în anul III la Politehnică și ghid colaborator extern la ONT Carpați, a semnat cu numele conspirativ „Mircea Crișan”. Cifra care schimbă greutatea cazului este cea din anii 1986-1987: minimum 58 de note informative într-un interval de un an și jumătate.
Conținutul central al dosarului ține de activitatea sa de ghid ONT. Sarcina descrisă în documente era să obțină informații despre turiști străini, reprezentanți ai firmelor turistice, ziariști și colegi. Aici este și ruptura față de percepția publică formată după adeverința din 2015: nu este vorba despre o simplă recrutare rămasă fără urme, ci despre o colaborare consemnată în zeci de note.
Textul angajamentului semnat de Dan Șucu (21 de ani la acea vreme) este explicit. În documentul datat 16 august 1984, el scria:
„Subsemnatul Șucu Dan, fiul lui Bucur și Maria, născut la 25.04.1963 în București, (…) ghid colaborator extern la ONT Carpați, conștient de faptul că apărarea patriei constituie o îndatorire patriotică pentru fiecare cetățean, mă angajez să sprijin organele de securitate prin informarea lor cu toate datele și informațiile pe care le voi constata în timpul însoțirii grupurilor de turiști străini sau al discuțiilor pe care le voi purta cu aceștia ori aflate de la alte persoane. (…) Voi respecta toate indicațiile ce mi se vor da (…) Informațiile le voi prezenta în scris, sub formă de note informative și le voi semna cu pseudonimul «Mircea Crișan».”
Discrepanța importantă rămâne însă cea dintre aceste documente și concluzia oficială de acum aproape 10 ani. În 2015, CNSAS a emis o adeverință potrivit căreia Șucu nu a fost colaborator al Securității în sensul legii. În același Consiliu au existat atunci trei opinii separate, formulate de Florin Abraham, Florian Bichir și Corneliu Turianu, semn că verdictul nu a fost unul lipsit de divergențe.
Conform GSP, dosarul publicat acum integral merge dincolo de rezumatul cunoscut din 2015 și expune inclusiv felul în care alte surse ale Securității îl descriau pe tânărul Șucu înainte de semnarea angajamentului. Portretul rezultat este inegal, pe alocuri contradictoriu.
Într-o notă din 2 iunie 1984, sursa „Tănase” îl caracteriza astfel:
Alte aprecieri merg în aceeași zonă. Sursa „Raluca” nota la 26 iulie 1984 că este „foarte conștiincios și îndatoritor” și „timid, dar fără exagerare”.
Dar într-o notă din 9 august 1984, sursa „Sorina” schițează un tablou mult mai dur, după ce menționează notele de la examenul de atestare pentru limba engleză (7 la cunoștințe social-politice, 8 la patrimoniu turistic, 9 la tehnică turistică și 7 la engleză):
„Este dornic să lucreze, vine des pe la ONT, dar e Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”
Două lucruri rămân neclare din documentele invocate. Primul: ce conțineau exact cele 58 de note informative și care au fost consecințele concrete pentru persoanele vizate. Al doilea: de ce, în pofida angajamentului și a numărului mare de note, adeverința CNSAS din 2015 a rămas una de necolaborare în sensul legii.
Unde este punctul sensibil al cazului
Citirea corectă a informației cere separarea a două planuri. Unul este cel documentar: angajamentul din 16 august 1984, numele conspirativ „Mircea Crișan”, dosarul de 62 de file și minimum 58 de note informative între iunie 1986 și decembrie 1987. Celălalt este planul juridic: adeverința CNSAS din 2015, care a concluzionat că Dan Șucu nu a fost colaborator al Securității în sensul legii, deși în Consiliu au existat trei opinii separate.
Mai există un punct care poate alimenta discuția publică. Documentele din dosar se opresc la 6 noiembrie 1989 și nu indică o încetare a colaborării, ceea ce ridică ipoteza continuării activității și după Revoluție, însă nu sunt prezentate dovezi concrete pentru o relație cu serviciile secrete după 1990.
Pe fond, cazul afectează direct imaginea publică a lui Dan Șucu, om de afaceri și patron al Rapidului, pentru că mută discuția din zona unei adeverințe vechi în cea a unor documente integrale. În lipsa unui punct de vedere actual din partea sa, greutatea publică rămâne pe ceea ce se poate citi în acte.
Ultimul reper cronologic din dosarul publicat rămâne 6 noiembrie 1989, data la care se opresc documentele făcute publice acum integral.
