luni, 15 iunie 2026 🌤Columbus17°CPredominant senin

Caută în Jurnalul Național

Actualitate

În joc este supraviețuirea psihică a prizonierilor de război. Ce arată cazul lui Oleksandr Ivanov după 1.495 de zile

Iulia Matei · 15 iunie 2026 · Actualizat: 17:02
În joc este supraviețuirea psihică a prizonierilor de război. Ce arată cazul lui Oleksandr Ivanov după 1.495 de zile

Oleksandr Ivanov, maior infanterist marin ucrainean, a fost eliberat în mai anul acesta după 1.495 de zile de captivitate într-o colonie penală din Mordovia, Rusia, unde a fost dus după capturarea sa în luptele pentru Mariupol. În toată această perioadă, familia nu a avut contact direct cu el, iar primele informații despre starea sa au ajuns acasă doar prin alți militari eliberați la schimb.

În cifre, cele 1.495 de zile înseamnă aproximativ patru ani de detenție, timp în care ofițerul a pierdut aproximativ 30 de kilograme din cauza hranei insuficiente și a condițiilor de igienă precare. Pentru un prizonier de război, aceasta nu este doar o statistică: arată degradarea fizică produsă de o captivitate de lungă durată, fără acces la familie și fără informații sigure despre exterior.

Povestea lui are o miză care trece de cazul individual. Arată costul uman al războiului Rusia-Ucraina asupra militarilor căzuți prizonieri și felul în care supraviețuirea nu depinde doar de hrană sau tratament, ci și de capacitatea de a păstra un minim echilibru psihic. Iar în lipsa oricărui control asupra zilei de mâine, Ivanov și-a construit acest sprijin din memorie.

Cum l-a ajutat Harry Potter să reziste psihic

Metoda lui a fost neobișnuită, dar constantă: le povestea colegilor de celulă seria „Harry Potter” ore întregi, ca un audiobook improvizat, cu pauze și momente de suspans. Ritualul s-a repetat zilnic și a devenit o formă de evadare mentală pentru deținuți, într-o celulă supraaglomerată în care izolarea și propaganda făceau parte din rutina detenției.

În imaginile publicate odată cu relatarea cazului apare chiar această asociere dintre universul ficțional și realitatea din captivitate, care a devenit pentru deținuți un limbaj comun al rezistenței psihologice.

Propaganda și lipsa de contact au făcut din speranță o resursă de supraviețuire

În primele luni de detenție, prizonierii ar fi fost ținuți aproape complet izolați. Corespondența era distrusă, iar radioul difuza constant mesaje de propagandă potrivit cărora Ucraina „nu ar mai exista”. Într-un astfel de cadru, lipsa informațiilor verificabile devenea o presiune în plus: nu doar trupul era slăbit, ci și legătura cu realitatea.

Singurul contact direct al lui Ivanov cu familia a fost un mesaj vocal foarte scurt, la care soția sa a putut răspunde la fel de concis, povestind episoade obișnuite din viața copilului lor. Faptul că mesajul a conținut tocmai detalii cotidiene explică de ce astfel de frânturi pot conta mai mult decât o formulă de încurajare abstractă: pentru un prizonier, dovada că viața de acasă continuă poate funcționa ca reper de rezistență.

Povestind ce a însemnat acest mecanism, Oleksandr Ivanov a spus:

„Ne simțeam ca prizonierii din Azkaban, cu dementorii (n.r. personajele negative din serie) dincolo de ușa celulei. Iar care este cea mai bună cale de a combate dementorii? Un Patronus (o forță magică protectoare). Când un prizonier crede cu tărie că cineva îl așteaptă acasă, creează un Patronus atât de puternic încât niciun dementor nu poate trece de el.”

Comparația nu schimbă datele dure ale detenției, dar le face mai ușor de înțeles. În lipsa libertății, a hranei suficiente și a unor informații sigure, prizonierii au încercat să păstreze o formă de ordine interioară. Pentru cititor, acesta este și unul dintre puținele indicii concrete despre cum arată supraviețuirea psihologică într-un sistem de detenție criticat de Ucraina și de presa internațională.

Potrivit Adevarul, familia a aflat că Ivanov era încă în viață doar prin intermediul altor militari eliberați în schimburi de prizonieri. Abia în mai anul acesta a venit informarea oficială că ofițerul fusese inclus într-un schimb, iar la scurt timp s-a reunit cu familia.

Imaginile de după eliberare fixează exact acest contrast: după aproape patru ani fără contact real cu exteriorul, revenirea nu a însemnat doar ieșirea din detenție, ci și recâștigarea unei identități de soț și tată.

Ce se știe și ce rămâne neclar după eliberare

Cazul lui Ivanov oferă o perspectivă concretă asupra tratamentului aplicat unor prizonieri ucraineni în Rusia, într-un război în care schimburile de prizonieri rămân una dintre puținele căi de recuperare a militarilor capturați. Numai că informațiile publice disponibile până acum nu precizează ce tratament medical a primit după eliberare, câți alți deținuți au participat la acest ritual al povestirilor sau prin ce mecanism exact a fost inclus în schimbul din mai.

Lipsesc și detalii oficiale despre măsurile de recuperare psihologică pe care autoritățile ucrainene le aplică foștilor prizonieri în cazul său. Aceste necunoscute contează, fiindcă pierderea a aproximativ 30 de kilograme după aproape patru ani de captivitate sugerează o perioadă de refacere care poate dura mult după momentul eliberării.

După reunirea cu familia, Ivanov a rezumat experiența într-o formulă scurtă:

„Nu am cuvinte să exprim ce înseamnă asta pentru mine. Sunt recunoscător tuturor și mândru că fac parte din această țară.”

Faptul confirmat public este că maiorul ucrainean a fost inclus într-un schimb de prizonieri în mai anul acesta și s-a reunit cu familia sa la scurt timp după anunțul oficial.