Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Showbiz

Jay-Z își schimbă numele la 56 de ani și revine la o formă mai veche

Valentina Lazar · 18 martie 2026 · Actualizat: 23:06
Jay-Z

Rapperul Jay-Z, pe numele său real Shawn Carter, a decis la 56 de ani să-și modifice din nou numele de scenă. Artistul a adăugat o tremă, noul său nume fiind acum JAŸ-Z, modificare vizibilă pe afișul concertului anual Roots Picnic din Philadelphia, programat pentru 30 mai. Schimbarea a fost deja operată și pe principalele platforme de streaming, precum YouTube, Spotify, Apple Music și Tidal.

O istorie a schimbărilor

La prima vedere, pare doar un detaliu, însă decizia este o întoarcere la origini. Pe coperta primelor sale albume, inclusiv cel de debut din 1996, „Reasonable Doubt”, numele său apărea scris cu tremă. Nu este pentru prima dată când soțul lui Beyoncé se joacă cu punctuația. În 2013, a renunțat la celebra cratimă, explicând decizia într-un interviu. „Cratima era foarte importantă pe vremuri. Acum nu mai e utilă”, spunea el atunci. „Te schimbi odată cu vremurile.”

În același interviu, menționa și de ce renunțase la forma inițială: „Aveam treme peste una dintre litere. Am scos și trema.”

Ciprian Ciucu spune că alte persoane i-au folosit numele pentru a cere bani. Cum poate schimba declarația dosarul DNA
RecomandariCiprian Ciucu spune că alte persoane i-au folosit numele pentru a cere bani. Cum poate schimba declarația dosarul DNA

Numai că, în 2017, odată cu lansarea albumului „4:44”, cratima a revenit în forță. „«Jay Z» este acum o relicvă a trecutului, aruncată la coșul de gunoi al istoriei”, se arăta într-un comunicat al echipei sale. „În locul său se află JAY-Z, acum cu cratima la locul ei și tot numele scris cu majuscule.”

De unde vin numele copiilor săi

Dacă tot vorbim de nume, v-ați întrebat vreodată de ce copiii lui Jay-Z și Beyoncé au nume atât de neobișnuite? Artistul a oferit explicații și pentru asta. Despre fiica sa de 13 ani, Blue Ivy, a povestit: „O numeam Blueberry. Gen, ‘Uite-o pe micuța afină.’ Era ca un alint. A fost pur și simplu natural. Am scos ‘berry’ și am numit-o Blue.”

Iar în cazul gemenilor de 7 ani, Rumi și Sir, lucrurile stau la fel de simplu. „Rumi este poetul nostru preferat, așa că a fost pentru fiica noastră”, a explicat el într-un podcast din 2017. Cât despre fiul său, povestea e și mai directă. „Sir a fost gen, omule, a ieșit direct pe poartă. Se poartă așa.”

PSD a depus proiectul pentru uniformă școlară obligatorie la stat. Cine plătește și cum se schimbă regula din școli
RecomandariPSD a depus proiectul pentru uniformă școlară obligatorie la stat. Cine plătește și cum se schimbă regula din școli

Nu e singurul caz de la Hollywood

Jay-Z nu este, clar, singura vedetă cu o poveste interesantă în spatele numelui. Nu de puține ori, artiștii aleg nume de scenă care să-i reprezinte mai bine sau, pur și simplu, să sune mai bine. Hai să vedem câteva exemple.

Shania Twain, pe numele real Eilleen Regina Edwards, a povestit cum și-a ales numele. „m-am născut Eilleen Regina Edwards, apoi am fost adoptată și am devenit Eilleen Regina Twain. Apoi am devenit cântăreață profesionistă și aveam nevoie de un nume de scenă care să sune un pic mai puțin ca numele bunicii mele… În mintea mea, pur și simplu nu voiam să fiu strigată pe numele bunicii mele pe scenă, așa că am decis să-l schimb în Shania Twain. Am cunoscut pe cineva cu numele Shania, mi s-a părut frumos, și așa s-a născut Shania Twain.”

O poveste și mai ciudată o are Cher. Timp de peste trei decenii, a crezut că prenumele ei legal este Cherilyn. Stai puțin, cum adică? Abia la sfârșitul anilor ’70, când a obținut certificatul de naștere pentru a-și schimba legal numele în doar „Cher”, a descoperit că fusese înregistrată ca „Cheryl”. Reacția mamei sale, Georgia Holt (care o născuse la 19 ani), a fost memorabilă: „Lasă-mă să mă uit la asta! Aveam doar 19 ani și aveam dureri mari. Lasă-mă în pace.”

Vremea se schimbă radical. Fenomenul El Niño revine în 2026
RecomandariVremea se schimbă radical. Fenomenul El Niño revine în 2026

De la porecle la nume de onoare

Pentru unii, schimbarea numelui a avut o încărcătură emoțională profundă. Actorul Sterling K. Brown s-a numit Kelby (numele său mijlociu) până în adolescență. „Tatăl meu se numește Sterling Brown Jr., bunicul meu este Sterling Brown Sr.”, a spus el. „Voiam propriul meu nume și simțeam că Sterling este un nume de bătrân.”

Dar după ce tatăl său a murit, totul s-a schimbat. „Pentru că a murit când aveam 10 ani, până la 16 ani nu mai auzisem numele lui de cinci, cinci ani și jumătate. Mi-am zis, ‘Parcă aș vrea să aud din nou numele ăla.’ Așa că am rugat oamenii să-mi spună Sterling.”

Alteori, e vorba de porecle care prind. Cardi B a preluat numele Bacardi, deoarece pe sora ei o cheamă Hennessy. Ulterior, l-a scurtat. Miley Cyrus era poreclită în copilărie „Smiley” datorită zâmbetului ei, poreclă scurtată apoi la Miley. Iar Gigi Hadid a primit acest nume la școală, după ce profesoara o confunda constant cu o colegă pe nume Helena. Mama ei o alinta acasă „gigi”, așa că i-a sugerat profesoarei să o strige așa, iar numele a rămas.

Cântăreața cunoscută ca Lorde (pe numele real Ella Marija Lani Yelich-O’Connor) și-a ales numele de scenă pentru că este pasionată de aristocrație, adăugând un „e” la final pentru a-l face mai feminin.