Mirel Rădoi pleacă de la echipa națională a României, după ce tricolorii au ratat calificarea la Campionatul Mondial 2022

De Jurnalul Național 351 citiri
7 min citire

Echipa de fotbal a României nu a reușit să termine pe locul de baraj în Grupa J a preliminariilor Campionatului Mondial 2022, iar selecţionerul Mirel Rădoi a decis să nu mai rămână pe banca echipei naționale de fotbal.

În opinia sa, „Această campanie este un eșec personal, pentru că n-am reușit să terminăm în primele două locuri. Este ultima mea conferință de presă din postura de selecționer. Este o decizie normală, din moment ce nu am reușit să mă clasez pe primele două locuri.
Este totul clar pentru mine, asta e cel mai bun lucru pe care îl pot face. Nu este o demisie, contractul se termină la finalul acestei luni. Nu mi-a fost ușor să iau decizia asta.
Macedonia de Nord s-a calificat la baraj datorită victoriei din Germania. Sunt multe lucruri pozitive, dar cel mai negativ este că n-am terminat pe locul 2. Ne-am pus amprenta pe multe meciuri, s-a realizat acest schimb de generație și cred că mai sunt mulți jucători care pot face pasul spre echipa națională: Racovițan, Drăgușin, mulți jucători de la U21.
Cred că următoarea campanie de calificare pentru EURO cred că poate să fie una accesibilă pentru noi, dacă nu se va pune presiune pe echipă în Liga Națiunilor” – Mirel Rădoi, după victoria din Liechtenstein.

Despre viitorul selecționer al României

Pentru viitorul echipei naţionale, „Dacă în mare parte vor fi convocați aceiași jucători, cine va veni va trebui să abordeze de maniera aceasta jocurile. Dacă va aduce alți jucători, poate avea și altă idee de joc, dar acești jucători sunt obișnuiți după doi ani și jumătate cu aceste principii de joc. Cred că jucătorii au făcut, în mare parte, ceea ce noi le-am cerut.

Nu am îndeplinit condiția necesară pentru a continua, să prindem primele două locuri. Asta a fost durata contractului, eu vedeam lucrurile pe o perioadă mai lungă și cred că cine va veni ar trebui să aibă un mandat mai lung.

FRF trebuie să fie la fel de inspirați cum au fost și cu mine când m-au adus la echipa de tineret, apoi la echipa mare, chiar dacă nu am reușit să ne calificăm la acest baraj. Din informațiile pe care le am, din discuțiile cu ei, vor să numească un antrenor român” , a adăugat Mirel Rădoi.

Nu eram pregătiți pentru Cupa Mondială

Pentru viiroeul selecţioner, „Sper că da (n.r. România să se califice la un turneu final în următorii 10 ani), să nu mai fie încă o perioadă așa lungă. Sper ca lucrurile să continue altfel, iar eu cred că au început.

Sunt jucători tineri cu foame de rezultate, au nevoie de susținerea noastră și a voastră. Cred că trebuie susținuți, așa cum îi creștem îi vom avea apoi. O mare parte dintre ei sunt conștienți când greșesc, dacă le mai arătăm și noi, ajung să aibă o barieră mentală la meciurile importante.

Pentru baraj eram pregătiți, dar pentru o Cupă Mondială cred că nu. Dar cine nu și-ar fi dorit să fie acolo? Noi am vrea să fim prezenți la toate turneele finale, trăim de 24 de ani cu speranța unei noi campanii. Trăind cu speranța asta nu facem decât să creăm iluzii oamenilor. Realitatea fotbalului românesc e Campionatul European din 2024” – Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi ar antrena în România, dar nu la FCSB

în contextul echipelor din Romănia dar şi a antrenorilor, „Îmi pare rău de Edi (n.r. – Iordănescu, care a plecat de la FCSB), suntem prieteni, știu cum lucrează. Cred că FCSB ar fi fost o candidată serioasă cu el la campionat.

Mă văd antrenând chiar și în România, atât timp când va exista un contract foarte clar, nu am de ce să nu antrenez în România. Fotbalul e o pasiune prea mare ca să pot refuza.

În momentul de față, nu mă întorc la FCSB. Nu știu, totuși, ce se va întâmpla peste o săptămână. Am mai fost o dată, m-am certat cu nașul, ne-am împăcat. Mă duc a doua oară, să ne certăm iar?” – Mirel Rădoi.

 

Din punct de vedere fotbalistic, timp de 11 minute, naționala României s-a aflat pe locul de baraj: Islanda a egalat la Skopje în minutul 54, dar nu a reușit să obțină remiza (Macedonia de Nord s-a impus cu 3-1) și victoria României la Vaduz (2-0 vs Liechtenstein) a rămas doar una de palmares. Trupa lui Mirel Rădoi a terminat pe locul trei în Grupa J și a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Qatar (tricolorii nu au mai fost la turneul final de 23 de ani).

Rezultatele înregistrate duminică:
 
Armenia vs Germania 1-4
Au marcat: Mkhitaryan ’59 (penalty) / Havertz ’15, Gundogan ’45+4 (penalty), ’50, Hofmann ’64
Liechtenstein vs România 0-2
Au marcat: Man ‘8, Bancu ’87
În minutul 35, Stanciu a ratat un penalty.
 
Macedonia de Nord vs Islanda 3-1
Au marcat: Alioski ‘7, Elmas ’65, ’87 / Thorsteinsson ’54
În minutul 79, Johannesson (Islanda) a fost eliminat.
Clasamentul final al Grupei J
1. Germania (36-4 golaveraj) 27 puncte
2. Macedonia de Nord (23-11) 18
3. România (13-8) 17
4. Armenia (9-20) 12
5. Islanda (12-18) 9
6. Liechtenstein (2-34) 1.




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]