Pentru România, SUA avertizează că dacă va câștiga alegerile, un candidat pro-rus, va fi suspendat parteneriatul strategic, iar investitorii vor pleca

De Jurnalul Național 92 citiri
4 min citire

 

În contextul politic actual, departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri noaptea, un avertisment dur în legătură cu alegerile din România. SUA sunt îngrijorate că alegerile ar putea fi câșitgate de un candidat pro-rus care a anunțat că nu va respecta angajamentele NATO și că va naționaliza companiile din țară. Departamentul de stat american amintește și de raportul CSAT privind implicarea Rusiei în alegeri și avertizează că Parteneriatul Strategic cu România este în pericol.

 „Am urmărit îndeaproape alegerile din România. Este alegerea poporului român, iar Statele Unite nu interferează cu acest proces.

Suntem îngrijorați de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activități cibernetice menite să influențeze integritatea procesului electoral din România.Informațiile la care se face referire în raport ar trebui să fie pe deplin investigate pentru a asigura integritatea procesului electoral al României. Statele Unite apreciază contribuția României ca un puternic aliat în NATO și partener în Uniunea Europeană.

Progresul câștigat cu greu de ancorare în comunitatea transatlantică al României nu poate fi întors de actori străini care încearcă să îndepărteze politica externă a României de alianțele sale occidentale. Orice astfel de schimbare ar avea un impact negativ serios asupra cooperării SUA cu România în domeniul securității, în timp ce o decizie de restricționare a investițiilor străine ar descuraja companiile americane să continue să investească în România.

Printr-un parteneriat de durată, am făcut progrese importante în cooperarea noastră în domeniul apărării și parteneriatului economic și am făcut pași către călătoriile fără viză. Vom continua să lucrăm împreună pentru a păstra securitatea națiunilor noastre și prosperitatea și bunăstarea cetățenilor noștri”, transmite departamentul de stat american.

Reacția dură a administrației de la Washington vine după o serie de declarații îngrijorătoare date de Călin Georgescu pentru presa internațională. Într-un interviu pentru Reuters acesta și-a expus planurile dacă va ajunge președinte.

Călin Georgescu a spus că România nu își va respecta angajamentele NATO dacă va ajunge la Cotroceni

De asemenea, a vorbit despre un plan de naționalizare și a criticat miliardele de euro pe care România le-a obținut de la Uniunea Europeană și care au stat la baza dezvoltării țării.

CSAT a desecretizat documentele primite de la serviciile secrete

De asemenea, miercuri, CSAT a desecretizat documentele primite de la serviciile secrete care arată că cum a fost finanțată și împinsă campania de pe TikTok a candidatului Călin Georgescu.

Documentele vorbesc și despre implicațiile Federației Ruse, precum și despre atacuri cibernetice ale unor „actori statali”. Unii dintre susținătorii campaniei implicați în promovarea și cumpărarea de voturi sunt exponenți ai mediilor extremiste de dreapta, infracționale și ai cultelor religioase, implicate anterior în promovarea unor narative proruse, antisemite, anti NATO sau împotriva Ucrainei, se arată în documente.

Georgescu a mai spus, că scutul anti-rachetă de la Deveselu, construit de SUA, „va fi evaluat”

Sursa – www.antena3.ro




Top 5 greșeli financiare pe care să le eviți în 2025

Top 5 greșeli financiare pe care să le eviți în 2025.Într-o lume financiară în continuă schimbare, este mai important ca [...]

Impozit 2025. Taxele pentru Bucureșteni. Ce schimbări vor fi

Impozit 2025. De anul viitor, bucureștenii se vor confrunta cu o creștere semnificativă a impozitelor auto și a taxelor locale. [...]

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]