Biroul de mâine: ce putem face pentru sănătatea angajaților

Contextul dificil pe care l-am traversat în ultimii doi ani a scos la iveală o capacitate de adaptare aparte a angajaților din diferite domenii. După tot acest timp, este evident că se impun schimbări de substanță, atât la nivel de comunități, cât și în privința modului în care afacerile își desfășoară activitățile. Nevoia unor măsuri concrete a dus la cristalizarea unor soluții inovatoare, ce sintetizează toate adaptările de care am avut cu toții nevoie, fără ca măcar să ne dăm seama. Vom asista la o revoluție a spațiilor de lucru?
Întoarcerea la birou
Poate că mulți dintre angajați au simțit perioada lucrului de acasă ca pe o binemeritată perioadă de relaș. Îmbrăcați într-o ținută lejeră și scutiți de drumul obositor, cu metroul sau cu autobuzul, profesioniștii din asigurări, audit, IT, banking sau din industriile creative și-au descoperit capacitatea de a îmbina orele de lucru cu timpul liber, într-un spațiu comun. Totul părea perfect, câtă vreme angajatorul manifesta flexibilitate față de nevoile imediate sau față de urgențele ivite din senin și cât timp conexiunea la internet funcționa perfect.
RecomandăriEchilibrul metabolic și sănătatea hepatică: cum putem susține regenerarea naturală a organismuluiTotul, până la sincopele apărute în colaborarea dintre membrii aceleiași echipe, între departamentele unei companii sau chiar între partenerii de business. Nimic nu poate coagula mai bine colectivul așa cum o face lucrul direct, cu o importantă componentă de inovație la care nu se poate ajunge când fiecare dintre angajați lucrează de acasă. Productivitatea, pe termen lung, este doar parțial compatibilă cu formule precum lucrul de acasă sau cel în regim hibrid.
Un mediu sigur
De vreme ce este evident că avem nevoie să ne reluăm activitatea obișnuită, la birou, alături de colegi și de manageri, apare o întrebare firească: în ce mod putem obține asta, cât mai sigur pentru sănătatea tuturor celor implicați? Răspunsul pare să fie mai la îndemână decât am crede. IMMUNE Building Standard™ este un set de măsuri ce îmbină responsabilitatea față de angajați cu tehnologia de ultimă oră.
RecomandăriCare sunt resursele externe de unde putem lua L-teanina şi care sunt beneficiile importante pentru sănătatea mentală și fizicăCele peste 135 de măsuri au fost elaborate de o echipă formată din 20 de experți în sănătate și sunt inspirate de practicile aplicate în spitale, respectiv în clinicile medicale. Setul este deja implementat în mai multe clădiri din lume, iar locul ales pentru testarea avantajelor acestuia a fost una dintre clădirile bucureștene din parcul de birouri West Gate, complex de clasa A dezvoltat de compania Genesis Property.
Printre măsurile orientate spre protejarea angajaților și vizitatorilor în fața riscurilor de natură patogenă se numără senzorii pentru măsurarea parametrilor mediului interior, cum ar fi calitatea aerului, nivelul de umiditate, temperatura ambientală sau concentrația de CO2 din atmosferă. Standardul mai include sisteme performante de filtrare și de dezinfectare a aerului, respectiv de igienizare a suprafețelor. Astfel, fiecare dintre clădirile unui business park ocupat de organizații responsabile poate garanta lucrul într-un ambient sigur, prin obținerea unuia dintre calificativele Strong, Powerful sau Resilient.
RecomandăriBeneficii și diferențe pentru consumul de lapte fără lactozăSinergie cu mediul înconjurător
Sănătatea clădirilor, respectiv a angajaților, se leagă de un context mai larg, în care toate schimbările aduse mediului de lucru sunt puse în slujba unui bine general. Un mediu de lucru sustenabil, cu impact minim asupra naturii, reprezintă promisiunea unui viitor în care generațiile de mâine nu vor plăti inconștiența noastră, a celor din prezent. Cu alte cuvinte, clădirea de birouri în care ne vom întoarce cu toții, indiferent de localizarea ei sau de industria în care activăm, va fi una a cărei proiectare pune pe picior de egalitate bunăstarea angajaților și sustenabilitatea.
Factori precum purificarea aerului și a apei, respectiv eliminarea utilizării extensive a plasticului, precum și consumul rațional de energie garantează respectarea condițiilor de siguranță și sănătate. Numai un parc de business care afectează cât mai puțin – poate chiar deloc – zona în care se află poate fi considerat un loc în care angajații se pot desfășura în deplinătatea capacității lor.
Avem nevoie să recăpătăm ritmul obișnuit al unei vieți pline și satisfăcătoare. Tehnologiile și practicile descrise mai sus ne vor ajuta să redescoperim lucrul în echipă, laolaltă cu un spațiu de lucru în care avem de-a face cu riscuri minime asupra sănătății.
Sursa foto: Shutterstock







