Inspectorii de la Protecția Consumatorilor atrag atenția românilor că, deși unele produse sunt marcate ca fiind de post, acestea au ingrediente interzise în Postul Crăciunului.
În opinia sa, directorul general din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a transmis o listă de recomandări pentru toate persoanele care vor să urmeze Postul Crăciunului 2023.
Postul Nașterii Domnului, este un post de 40 de zile care începe pe 14 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului.
În acest timp, Paul Anghel recomandă să acordăm mai multă atenție produselor pe care le cumpărăm pentru a nu ne fi pusă sănătatea în pericol, de asemenea, este important ca locurile din care cumpărăm să fie „amenajate și autorizate”.
Astfel, „Verificați cu atenție eticheta produselor de post pe care le cumpărați!”, este unul din sfaturile Directorului ANPC.
De regulă, acesta ne spune că produsele destinate postului sunt realizate din ingrediente naturale, iar cele mai multe sunt pe baza de soia.
Etichetele ne pot induce în eroare, de aceea, reprezentantul ANPC spune să le citim atent și să „nu cumpărăm produse ale căror etichete nu informează complet și corect privind conținutul, ingredientele sau calitatea produsului”.
Lista de ingrediente este și ea importantă atunci când vrem să ținem post, iar directorul ANPC transmite că produsele care „conțin și ingrediente de origine animală, respectiv lapte praf, zer praf, pudră de ouă, nu fac parte din grupa produselor de post”.
În cazul în care alegem produse care sunt vândute fracționat și sunt porționate de vânzător, ar trebui să cerem și eticheta pentru a verifica ingredientele și valabilitatea acestora.
De altfel, ar trebui să verificăm condițiile în care sunt păstrate alimentele, mai ales temperatura, dar și termenul de valabilitate.
Nereguli găsite de ANPC la produsele de post
În acest context, Paul Anghel a alcătuit și o listă de produse care puteau induce în eroare consumatorii, bazându-se pe neregulile constatate în anii anteriori, în urma controalelor comisarilor ANPC:
-Cozonac cu rahat, cacao și stafide, ambalat în pungi din material plastic, în compozitia căruia se regăseau ouă, în contradicție cu mențiunea inscripționată pe fluturașul colant “produs de post”;
-“Maioneză vegetală simplă” și “Maioneză vegetală Shaorma”. Denumirea de MAIONEZĂ se atribuie doar unei emulsii pe bază de gălbenuș de ou, ulei și alte ingrediente;
-“Pizza de post” – “specialitate cu aroma pe baza de uleiuri vegetale și cazeină (substanță proteică din lapte)”, produsul nefiind astfel un produs „ de post”, cu efectul dezinformării consumatorilor;
-Utilizarea de denumiri consacrate ale unor preparate din carne precum șnițel, pate, parizer, salam, cârnați, cremwurști etc. la care era atașată sintagma “vegetal”;
-Înscrierea pe ambalajul unor produse vegetale a mențiunii „fără colesterol” sau „0% colesterol”, sugerându-se astfel ca acestea ar avea caracteristici speciale, când de fapt toate produsele vegetale au aceasta caracteristică;
-Produsul alimentar vegetal UHT, care conform listei de ingrediente declarată pe ambalaj conținea proteine din lapte, în neconcordanță cu denumirea de produs;
-Produse de cofetărie preambalate, cu mențiunea “de post”, deși în lista ingredientelor de pe eticheta era înscris “frișcă”.
De altfel, directorul ANPC avertizează și asupra unor tehnici de vânzare folosite de marile magazine care pot induce în eroare cumpărătorul :
Concret, produse de post expuse la comercializare în același raft și în directa vecinătate cu celelalte produse, inducând în eroare consumatorii ( de exemplu produsul „Untar” ce conținea grăsimi vegetale era expus la vânzare în același raion cu untul);
Expunerea la comercializare în raioanele destinate produselor de post a produselor care aveau în conținut ingrediente lactate;
Sau, produsul „Crutoane cu ierburi aromate” era expus în vederea comercializării la raft, iar deasupra acestuia exista un afiș inscripționat „Idei savuroase de post”, deși, produsul conținea la ingrediente: „zer praf dulce” și „praf de iaurt”, care sunt de origine animală și nu de post.
Sursa – www.antena3.ro