Care este principalul obiectiv al ministrului Energiei, Sebastian Burduja cu privire la prețurile energiei din anul viitor?

De Jurnalul Național 45 citiri
4 min citire

 

În data de 11-12-2024, Sebastian Burduja a participat la prima reuniune a Comitetului interministerial pentru protejarea consumatorilor vulnerabili şi combaterea sărăciei energetice.

Preţurile la energie să nu fie o povară pentru bugetul familiei lor

În afirmaţiile sale, „Obiectivul meu ca ministru al energiei şi vicepreşedinte al comitetului interministerial este ca, indiferent de preţurile pe care le vor plăti consumatorii casnici după 1 aprilie 2025, şi aici mă refer la toate categoriile de consumatori, acestea să nu fie o povară pentru bugetul familiei lor. Am adus la masa discuţiilor propunerile de principii fundamentale care să stea la baza noului mecanism de sprijin, valabil de la 1 aprilie 2025″, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Un sprijin direct gospodăriilor care au cu adevărat nevoie

Acesta a spus că propunerile vizează un sprijin direct gospodăriilor care au cu adevărat nevoie, adică acelor gospodării aflate în pericol să cadă sub pragul de sărăcie după plata cheltuielilor cu energia pentru acoperirea nevoilor energetice, revizuirea venitului minim per persoană/gospodărie în funcţie de care se acordă sprijinul.

Concret, „Acum, din toate analizele preliminare, el este prea mic şi un număr redus de oameni beneficiază de ajutor”, a subliniat Burduja.

Se propune un mecanism flexibil, prin care gospodăriile pot intra sau ieşi din schema de ajutor

Alte propuneri se referă la un mecanism flexibil, prin care gospodăriile pot intra sau ieşi din schema de ajutor, în funcţie de venit şi de preţurile energiei, un mecanism care elimină procesul de cerere din partea cetăţeanului, reducând încărcătura aparatului de asistenţă socială din primării, şi riscul de excludere a unor beneficiari care s-ar califica pentru ajutor dar care, din varii motive, nu depun cerere şi folosirea de mecanisme deja testate şi implementate de statul român, ca de exemplu carduri fizice (precum cardurile de vacanţă, de alimente sau chiar de energie).

Astfel, „Aceste propuneri, pe care le-am supus dezbaterii ca punct de plecare, au reieşit în urma numeroaselor întâlniri şi consultări cu asociaţiile specifice, instituţiile partenere şi experţi din societatea civilă, în ultimele şase luni. Reamintesc că, până la 1 aprilie 2025, preţurile rămân plafonate şi la gaze, şi la energie electrică. Actualul mecanism de sprijin a garantat românilor unele dintre cele mai mici preţuri la energie electrică şi gaze naturale, o confirmă în fiecare trimestru Eurostat (al 4-lea cel mai mic preţ la gaze naturale şi al 5-lea la energie electrică)”, a precizat ministrul Energiei.

Alături de adoptarea până la 1 aprilie a mecanismului de sprijin, sunt concentraţi şi pe accelerarea investiţiilor în energie care au stagnat prea mulţi ani

Acesta a reiterat că, alături de adoptarea până la 1 aprilie a mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, reprezentanţii Ministerului Energiei sunt concentraţi şi pe accelerarea investiţiilor în energie care au stagnat prea mulţi ani.

Aşadar, „Astăzi, vorbim de noi parcuri fotovoltaice şi eoliene care sunt puse în funcţiune cu bani nerambursabili din PNRR, licitaţia pentru Contractele pentru Diferenţă care va sprijini energia curată, centralele electrice pe gaz, deblocarea hidrocentralelor construite în proporţie de 80-90%, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă în linie dreaptă şi finalizarea grupului 5 Rovinari, de la CE Oltenia.

Cu alte cuvinte, soluţia pe termen scurt este protejarea consumatorilor care au cu adevărat nevoie, iar pe termen mediu şi lung, pentru scăderea preţului la energie sunt necesare investiţiile în producerea şi stocarea energiei, coroborat cu măsuri coerente de combatere a sărăciei energetice”, a punctat Burduja.

Sursa – www.economica.net




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]