Care este schimbarea uriașă la RAR, din 15 noiembrie 2023

De Jurnalul Național Actuale Auto 246 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro

 

Pentru cei care vor avea nevoie de anumite documente, și nu numai, ar trebui să luați la cunoștință noua schimbare uriașă la RAR, anunțată din 15 noiembrie 2023.

 Schimbare uriașă la RAR, din 15 noiembrie 2023

Dacă până de curând se puteau ridica documentele necesare mașinii personale, fie mergând direct, fie făcând o programare rapidă, mai nou lucrurile se vor schimba la RAR, iar reprezentanții instituției au anunțat această schimbare uriașă la RAR, din 15 noiembrie 2023.

Sunt extrem de mulți români care vor avea nevoie să ridice de la RAR taloane, cărțile de identitate ale autovehiculelor, etc. Dar, cum numărul de cereri a crescut, și în aceeași măsură, s-a diminuat viteza de reacție a angajaților RAR, s-a luat decizia ca din 15 noiembrie, cei care vor astfel de documente eliberate să o facă printr-o programare.

Șoferii vor mai merge doar cu programare

Concret, reprezentanții RAR au emis această înștiințare către toți cei interesați, explicând și care este modalitatea prin care vor putea să se programeze:

Astfel, ”Vă informăm că începând cu data de 15 noiembrie 2023, verificările necesare pentru redobândirea Certificatului de Înmatriculare reținut la controlul tehnic în trafic, eliberarea duplicatul și înlocuirea Cărții de identitate, vor necesita programare prealabilă.

Prin urmare, nu vă mai puteți prezenta la reprezentanțele RAR fără ca înainte să intrați pe site-ul www.rarom.ro la secțiunea Programări sau să sunați la numărul de call-center 021/9672 și să obțineți un număr de programare. Măsura mai sus menționată este menită să reducă timpii de așteptare de la intrarea în curtea reprezentanțelor RAR până la preluarea vehiculelor de inginerii de pe linie.

RAR vine în întâmpinarea clienților prin suplimentarea numărului de locuri disponibile în vederea programărilor, astfel încât intervalul de așteptare să fie cât mai scurt.”, se arată în comunicatul emis, pe site-ul RAR.

Instituția a explicat când să ne montăm avenlopele de iarnă

Pentru că deja în anumite zone din țară a nins, iar stratul de zăpadă pe carosabil este destul de consistent, RAR a publicat zilele trecute și o reactualizare a ceea ce au de făcut șoferii în perioada iernii, precum și precizări privind obligativitatea montării anvelopelor de iarnă:

Aşadar, ”Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006.

Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment. Prin urmare, dacă posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S NU EXISTĂ SANCȚIUNI!”, scria pe 6 noiembrie RAR pe Facebook.

Chair dacă nu există sancțiuni, asta nu înseamnă că nu va trebui să avem anvelopele schimbate pentru sezonul în care ne aflăm. În primul rând este o modalitate de siguranță, pe drumurile publice, dar și reglementată, așa că, e momentul schimbării.

Sursa – playtech.ro