Care sunt evenimentele de Ziua Copilului 2024 în București, şi în ţară?

De Jurnalul Național Actuale Familie și relații 110 citiri
9 min citire

Inrolare trafic.ro




Ziua Copilului vine anul acesta cu o mulțime de activități și evenimente speciale care vor transforma orașul într-un loc de sărbătoare pentru copii. Evenimentele vor aduce copiii în centrul atenției și îi vor aduna împreună pentru a sărbători în modul cel mai distractiv. Descoperă cele mai interesante evenimente de Ziua Copilului 2024 în București.

Evenimente de Ziua Copilului 2024 în București

Orașul cu Chef de Joacă la Berăria H

Berăria H organizează Orașul cu Chef de Joacă, unul dintre cele mai mari evenimente pentru copii, unde poți duce copiii la participe la ateliere creative, să își vadă personajele preferate din povești, să asiste la spectacole interactive și să se joace.

De la atelierele de face painting, unde copilul se poate transforma în personajele preferate, până la pictură cu ciocolată delicioasă, districația va fi garantată. Cei mici și cei mari se vor bucura de un spectacol interactiv plin de energie unde vor avea ocazia să interacționeze direct cu actorii!

Spectacol Zurli la Sala Palatului

De 1 Iunie, cel mai mare spectacol dedicat copiilor va avea loc la Sala Palatului. Va fi un eveniment în care Tanti Prezentatoarea le va dezvălui copiilor cum s-au născut toate personajele Zurli!

„Eu sunt Maya” este spectacolul pe care Mirela Retegan l-a pregătit pentru Ziua Internațională a Copilului. Din dragoste pentru fiica ei, a creat Lumea Zurli. Din dragoste pentru copii, Mirela creează an de an noi personaje, cântece și evenimente.

„Aleg Sala Palatului, pentru că e cea mai mare sală de spectacole din România. An de an, jumătate dintre locuri sunt cadoul nostru pentru asociațiile partenere. Iar Sala Palatului e cel mai bun loc pentru orice vreme. Dacă plouă, nu te plouă, dacă e caniculă, nu e prea cald. Am încercat, de-a lungul anilor, toate variantele: e cea mai bună alegere și pentru artiști, și pentru copii”, a declarat Mirela Retegan.

Lumea Supereroilor

La Circul Metropolitan din București are loc CONIL Fest „cel mai mare eveniment dedicat copiilor din România, unde se întâlnesc copii tipici și atipici din întreaga țară. Evenimentul va avea loc la Circul Metropolitan București, pe 1 și 2 iunie”.

Parada Micilor Bicicliști

La Sema Parc are loc pe 1 Iunie Parada Micilor bicicliști. „Parada Micilor Bicicliști are ca scop promovarea mersului pe bicicletă, în siguranță, în rândul copiilor, de la cea mai fragedă vârstă și își propune să-i învețe pe cei mai tineri bicicliști regulile care trebuie respectate în timpul deplasării pe două roți, atât individual, cât și în pluton, într-un mediu sigur, relaxat și plin de veselie – ferit de orice trafic rutier”.

Kids ComicsFest 2024

Pe 1 și 2 iunie are loc Kids ComisFest 2024 pe Strada Mendeleev 29, la Gameri Pub. Intrarea e liberă iar „Kids ComicsFest e un eveniment gandit special si dedicat celor mai mici pasionati de benzi desenate, atat cititori cat mai ales desenatori! Weekend-ul 1-2 iunie de la 1Up Gamers Pub (zona Piata Amzei) va fi plin de ateliere de desen, ilustratie, manga si benzi desenate, concursuri cu premii si alte surprize”.

1uniFEST 2024

„Itsy, Bitsy, SupeZăpă, Spinner, Spark și DJ Dodi vă invită la cel mai grandios festival de joacă pentru copii și părinți – 1iuniFEST2024.

Veniți să transformăm împreună ziua de 1 iunie într-o sărbătoare a copilăriei, plină de veselie și culoare. Așteptați-vă la o zi încărcată cu activități creative, sportive, artistice și educative, momente de muzică, dans, magie, spectacole de teatru, concursuri, tombole și multe surprize”.

Evenimentul are loc în parcul Alexandru Ioan Cuza din București, iar intrarea este liberă.

Evenimente de 1 iunie în alte orașe

În perioada 31 mai – 2 iunie 2024, diverse orașe din România se pregătesc să sărbătorească Ziua Copilului cu programe spectaculoase de activități și evenimente. De la spectacole de teatru și concerte, până la ateliere interactive și parade, copiii și familiile lor vor avea parte de momente de neuitat. Iată o privire asupra principalelor evenimente organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului în Timișoara, Buzău și Sibiu.

Evenimente de Ziua Copilului 2024 în Timișoara

Timișoara sărbătorește Ziua Copilului cu un program bogat în activități artistice și educative, culminând cu un mare concert Disney în Parcul Rozelor.

Vineri, 31 mai 2024

Scenă:

14:00-16:00: Carnavalul bucuriei și speranței
16:00: Program pentru adolescenți, Incubatorul de Arte & Florica Munteanu
17:30: Battle streetdance și concert MCs United
20:30: Banchetu’ mic. Invitat: Maximilian
Barca Piraților:

16:00: „Rățușca cea urâtă”, Magic Oz
17:00: „Oskar erou salvează lumea poveștilor”, Școala Phantasia & Piti Show
Sâmbătă, 1 iunie 2024

Scenă:

10:30: Parada costumelor populare pentru copii
11:00: Program artistic cu școli de dans și muzică din comunitate
13:00: Spuma Light Party
13:30-19:00: Program artistic continuu cu diverse trupe și școli locale
Acvariu:

11:00-13:00 și 15:00-17:00: Festivalul veseliei cu Casa Calfelor – jocuri de echipă, dansuri, ateliere de creație
Duminică, 2 iunie 2024

Scenă:

11:00: Alina Sorescu & Picii lu’ Soreasca
13:40: Program artistic cu școli de dans și muzică din comunitate
15:00: Magicianul Lorenzo
16:00: „Hansel și Gretel”, Magic Oz
17:00: „Prâslea cel voinic și merele de aur”, Școala Phantasia & Piti Show
18:00: „Călătorie în timp”, Teatru pentru Tine
18:45: Parada Florilor

În perioada 1-2 iunie, Amfiteatrul din Parcul Copiilor va găzdui diverse activități interactive, inclusiv ateliere de creație și workshopuri de board games. Copiii vor putea participa la activități sportive, ateliere de meșteșuguri și prezentări demonstrative organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș și alte instituții locale.

Marele concert Disney

Pe 2 iunie, de la ora 20:00, Parcul Rozelor va răsuna de hituri Disney interpretate de artiști renumiți: Alina Sorescu, Vlad Miriță, Julie Mayaya, Dalma Kovacs, Florin Ristei și Adrian Nour. Concertul va fi acompaniat de orchestra simfonică „Lira”, sub bagheta dirijorului Radu Popa. Acesta promite să fie un eveniment memorabil pentru toți participanții, aducând magia poveștilor Disney la viață.

Evenimente de Ziua Copilului 2024 în Buzău

Primăria municipiului Buzău a pregătit un program vast dedicat copiilor și părinților lor. Activitățile se vor desfășura în Parcul Crâng, unde micuții se vor bucura de o zi plină de distracție.

10:00: Deschiderea oficială a sărbătorii

Activități pe parcursul zilei:

Întâlniri cu personaje din basme
Spectacole de clowni și actori-păpușari
Plimbări gratuite cu mașinuțe electrice și biciclete
Înghețată și bomboane gratuite
Cadouri și dulciuri pentru cei mai isteți copii
Pictură facială, modelare de baloane și desene pe asfalt

Evenimente de Ziua Copilului 2024 în Sibiu

1 și 2 iunie 2024

În Sibiu are loc Festivalul Copiilor pe malul lacului Binder, un nou spațiu de distracție care găzduiește festivaluri, activități sportive și culturale. Festivalul Copiilor include o serie de ateliere de cultură și creativitate (teatru, pictură) pentru copiii de toate vârstele.

Zona Festivalului este împărțită în:

Zona de Competiție
Zona de Relaxare
Zona de Divertisment
Zona Dinamică
Zona de Adrenalină
Zona de Târg
Zona Artistică

Fiecare zonă oferă activități specifice, astfel încât copiii să se poată bucura de o varietate de jocuri și experiențe.

Sursa – playtech.ro