Cele mai bune tratamente cosmetice făcute acasă

De Jurnalul Național 83 citiri
5 min citire

 

Tratamentele cosmetice pentru acasă când ai un program încărcat și, chiar dacă nu ar fi așa, nu poți ajunge săptămânal la salonul de cosmetică. Vremea rece și vântul ți-au stricat planurile de a fi frumoasă tot timpul și trebuie să găsești soluția pentru ca tenul tău și restul corpului să se simtă și să arate bine.

Deci, cum faci? O variantă la îndemână este să înveți să-ți faci singură, acasă, măști și creme din ingrediente naturale care să te ajute. Ai putea să cauți prin cărțile bunicii, pentru că ea așa făcea, dar mai simplu ar fi să citești rețete și să-ți alegi ce crezi că te avantajează.

Tratamente potrivite pentru corp

 

Scrub dulce cu migdale

Migdalele sunt fructe delicioase care conțin din plin vitamina E și magneziu. Dar, pentru a testa beneficiile lor, vei avea nevoie de ulei de migdale. Amestecă o cănuță din această esență cu o ceașcă de zahăr brun, 2 linguri de miere și 1 lingură de extract de vanilie. Intră în duș și înainte de a te săpuni aplică cu mișcări circulare, pe mâini și picioare acest scrub.

Scrub citric aromat

Această rețetă trebuie aplicată musai înainte de dușul de dimineață pentru că te va revigora imediat. Ai nevoie de o cană cu ulei de măsline, una cu sare marină (care e mai grunjoasă și mai sănătoasă), o lingură mare cu suc de lămâie și câteva picături de ulei esențial de grepfrut. Amestecă bine ingredientele și aplică scrubul pe piele, insistând în zonele mai problematice.

Tratamente potrivite pentru față

 

Mască minune

Este o cremă mai deosebită din perspectiva ingredientelor, dar extrem de eficientă pe timp de iarnă. Ai nevoie de o lingură rasă de argilă (se găsește în supermarket-uri, la raftul de cosmetice), două lingurițe de praf de spirulină (caută în plafare), 2 lingurițe de ulei de macadamia, 40 de picături de extract de verbină, o linguriță de ulei de semințe de grepfrut și 2 picături dintr-o fiolă de vitamina E. Amestecul se aplică pe fața curată, demachiată și se așteaptă cam 10-15 minute, apoi se clătește. Poți repeta odată pe săptămână.

Mască grecească

Este foarte simplu de realizat, deoarece ai aceste ingrediente chiar în frigider. Amestecă 2 linguri pline de iaurt simplu grecesc (poate fi și românesc, dar este mai puțin gras) cu 2 albușuri nebătute. Unge-ți fața cu această cremă și las-o să acționeze cam 10 minute, apoi clătește-te cu apă călduță.

Tratamente potrivite pentru păr

 

 Mască elaborată

Chiar dacă este un pic mai greu de realizat, această cremă face minuni pentru un păr deteriorat, mai ales din cauza iernii. Regenerează imediat firul, îi oferă vitalitate și strălucire. Ai nevoie de 1 ou, 5 picături de ulei de salvie, 5 picături de ulei de rozmarin, o lingură cu ulei de jojoba, 1 lingură cu gel de aloe vera și o lingură de miere. Amestecă jojoba cu mierea și încălzește totul la foc mic. Dacă ți-e frică să nu se prindă de fundul ibricului, poți încerca și metoda bain-marie, este la fel de bună. Adaugă gelul de aloe, oul și celelalte uleiuri, amestecând bine. Unge-te pe părul curat și uscat, apoi înfășoară-ți un prosop și stai așa cel puțin 3 ore. La sfârșit spală părul.

Mască din lapte proaspăt

Această cremă este potrivită pentru orice tip de păr care necesită revigorare. Ingredientele sunt comune, de aceea este foarte ușor de făcut. Ia un ou, un pahar cu lapte, sucul de la o jumătate de lămâie și două linguri de ulei de măsline. Dacă ai părul mai lung, poți să mai crești cantitățile. Bate albușul spumă, separându-l de gălbenuș. Amestecă toate ingredientele cu telul. Masează-ți scalpul cu această mască și aplic-o pe tot părul. Acoperă capul cu o cască din plastic pentru baie și lasă totul așa 20 de minute. Apoi spală-te, de preferat, cu un șampon organic.

Aşadar, înainte de a folosi toate aceste ingrediente naturale, asigură-te că nu ești alergică la ele. Dacă ai pielea sensibilă sau cu probleme dermatologice, cere mai întâi sfatul doctorului.

 

 

Sursa: lyla.ro

Fosta șefă Google și Yahoo vrea să petreci mai puțin timp pe telefon. Și crede că AI-ul poate face asta posibil

Marissa Mayer, una dintre cele mai influente figuri ale tehnologiei din ultimele două decenii, are un nou obiectiv: să ne [...]

„Pierdeți bani și noroc!” Zodiile lovite de karmă în mai 2025

Previziuni explozive pentru perioada 14–20 mai. Ce trebuie să știe fiecare zodie În plină efervescență politică, cu alegerile prezidențiale pe [...]

Noul post care dă timpul înapoi pentru românii crescuți cu televizor alb-negru

Seriale legendare, desene animate clasice și atmosfera de altădată au revenit pe micile ecrane! Dacă ai crescut cu televizorul alb-negru, [...]

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid. Când ratele lunare devin apăsătoare și nu mai [...]