Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Publicitate

Cele mai frecvente mituri despre aparatele dentare

Delia Matei · 12 august 2024 · Actualizat: 15:20
30507

Aparatele dentare ajută pacienții cu probleme de aliniere a dinților să se bucure de zâmbetul perfect pe care îl doresc, îmbunătățind totodată funcțiile de masticație și vorbire. Cu toate acestea, există persoane care se feresc de tratamentele ortodontice, din cauza informațiilor eronate pe care le primesc.

Află care sunt cele mai frecvente mituri despre aparatele dentare.

 

Aplicarea și purtarea unui aparat dentar este dureroasă

 

Cel mai des, se consideră că aplicarea și purtarea unui aparat dentar este dureroasă. Ei bine, tratamentul ortodontic este neinvaziv și nedureros, fiind ușor de aplicat, fără afectarea smalțului dentar.

 

Este suficientă o singură ședință pentru aplicarea lui, iar unii pacienți pot resimți tensiuni și presiuni la nivelul dinților, care dispar în câteva zile. Durerea este de intensitate mică, existând pacienți care nu prezintă simptome, după aplicarea aparatului dentar.

 

Aparatul dentar nu este eficient la adulți

 

Adulții evită să poarte aparate dentare, de teamă că acestea nu sunt eficiente în corectarea alinierii dinților. Este greșit, întrucât ele pot fi purtate de persoane de toate vârstele, pentru obținerea unui zâmbet armonios.

 

În plus, pacienții au acces astăzi la opțiuni moderne și eficiente de tratament, ce pot remedia orice problemă de ortodonție.

 

Copiii pot purta aparate dentare doar după ce au erupt toți dinții

 

Complet neadevărat! Este recomandat ca primul consult ortodontic la copii să se efectueze în jurul vârstei de 6-7 ani. Medicul va evalua ordinea de erupție a dinților și poziția acestora.

 

În cazul în care se observă că dinții nu au suficient spațiu pe arcadă sau există obiceiuri vicioase, ce afectează alinierea corectă a dinților, atunci se recomandă purtarea unui aparat dentar.

 

Este necesar să porți aparatul dentar pentru mai mulți ani

 

Fiecare pacient este diferit, iar dacă la unii purtarea unui aparat dentar este necesară pentru șase luni, la alții poate fi nevoie de 2 ani. Durata tratamentului este influențată de obiectivul acestuia și de tipul de aparat dentar ales.

 

Aparatul dentar remediază doar problemele estetice ale dinților

 

Chiar dacă pacienții își doresc să poarte un aparat dentar din considerente estetice, acesta îmbunătățește nu doar aspectul dinților, ci și funcționalitatea lor. Astfel, se rezolvă problemele de ocluzie, masticație și vorbire, aparatul dentar având un important rol profilactic.

 

Acesta ajută la prevenirea cariilor și a retracției gingivale, oferind pacienților beneficii multiple.

 

Aparatul dentar este inestetic

 

Aparatele dentare disponibile astăzi se adresează tuturor nevoilor și preferințelor pacienților. Ca atare, cei care doresc ca acesta să nu fie ușor de sesizat de cei din jur, pot opta pentru un aparat dentar invizibil.

 

Deși sunt discrete, ele sunt ușor de purtat, personalizate întru totul la nevoile pacienților și eficiente în îndeplinirea obiectivului dorit. În plus, unele modele îți oferă predictibilitate, prin posibilitatea de a vedea rezultatele pe care le vei obține, chiar înainte de aplicarea lor.

 

Să eviți purtarea unui aparat dentar din cauza unor informații eronate, poate avea consecințe nedorite asupra sănătății tale orale. De aceea, este important să efectuezi un consult ortodontic. Medicul îți va prezenta avantajele și dezavantajele unui aparat dentar, pentru a putea să iei cea mai bună decizie, ce va îmbunătăți estetica și funcționalitatea dinților.