Cheltuielile de apărare în NATO explodează cu 20% în Europa și Canada

Aliaţii europeni ai NATO şi Canada au pompat cu 20% mai mulți bani în apărare în 2025, comparativ cu anul precedent, o creștere masivă în termeni reali. Anunțul a fost făcut joi de șeful Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, odată cu publicarea raportului anual, care a cerut membrilor să mențină acest ritm accelerat.
Noua țintă 5% din PIB
Liderii NATO au convenit la summitul de anul trecut să ridice miza mare, stabilind un obiectiv de alocare a 5% din PIB pentru apărare și investiții conexe până în 2035. E drept că ținta nu e simplă. Angajamentul prevede ca 3,5% din PIB să meargă spre apărarea de bază, cum ar fi trupele și armamentul, în timp ce 1,5% sunt destinate unor măsuri mai ample, precum securitatea cibernetică, protejarea conductelor și adaptarea infrastructurii (drumuri și poduri) pentru a putea susține vehicule militare grele.
Mark Rutte a fost foarte clar în privința așteptărilor sale. „Mă aştept ca aliaţii să demonstreze, la următorul summit NATO de la Ankara, că se află pe o traiectorie clară şi credibilă către obiectivul de 5%”, a scris acesta în raport. El a subliniat că „o legătură transatlantică puternică rămâne esenţială într-o epocă de incertitudine globală”.
Toți aliații au depășit pragul de 2%
Iar cifrele din raportul anual, publicat joi, arată o mobilizare generală. Potrivit lui Mark Rutte, anul trecut „toţi aliaţii au raportat cifre privind cheltuielile de apărare care au atins sau au depăşit ţinta de 2% stabilită iniţial în 2014, mulţi dintre ei înregistrând creşteri semnificative ale cheltuielilor”.
Cifrele vorbesc de la sine.
În total, alianța formată din 32 de țări a cheltuit 2,77% din PIB pentru apărare în 2025. Deja trei state membre, Polonia, Lituania și Letonia, au depășit încă de anul trecut noul obiectiv de 3,5% pentru apărarea de bază. La polul opus, mai multe țări, printre care Spania, Canada și Belgia, s-au situat la pragul de 2%.
Reacția lui Donald Trump
Numai că, dincolo de cifrele oficiale, presiunea politică rămâne uriașă, în special din partea Statelor Unite. Cum vine asta? Păi, cheltuielile Washingtonului au reprezentat aproximativ 60% din totalul cheltuielilor de apărare ale alianței în 2025. Președintele american, Donald Trump, a cerut în repetate rânduri partenerilor să-și majoreze contribuțiile, argumentând că aliații europeni ar trebui să-și asume responsabilitatea principală pentru apărarea convențională a continentului.
Joi, Trump i-a criticat din nou pe aliați, scriind într-o postare pe platforma Truth Social că țările NATO nu au făcut „absolut nimic” pentru a ajuta în problema Iranului. Mesajul său a fost tranșant și scris cu majuscule: „SUA NU AU NEVOIE DE NIMIC DE LA NATO, DAR „NU UITĂ NICIODATĂ” ACEST MOMENT FOARTE IMPORTANT!”.








