Cum alimentează Nvidia, bătălia pentru inteligența artificială?

De Jurnalul Național Actuale Companii Tech 209 citiri
4 min citire

 

În prezent, Nvidia a devenit cea mai valoroasă companie din lume şi nu este o întâmplare. De fapt, toate companiile de pe primele 5 locuri dezvoltă un fel de limbaj, produs, aplicație sau hardware de inteligență artificială. Dar Nvidia este motorul care alimentează dezvoltarea IA. Unii analiști spun că aceasta controlează peste 80% din piața cipurilor grafice utilizate în sistemele de IA și în centrele de date. Iar goana pentru cea mai utilă tehnologie IA este încă la început, generând cererea de noi cipuri și capacități de procesare.

În ultima perioadă, Inteligența Artificială a trecut cu siguranță în fruntea agendei managementului companiilor. Două treimi dintre directorii executivi consideră că va fi nevoie de cel puțin doi ani pentru ca inteligența artificială și cea generativă să depășească perioada de entuziasm, arată un studiu al Boston Consulting Group. Toate aceste cercetări vor avea nevoie de putere de procesare favorizând producătorii de cipuri, inclusiv Nvidia.

Astfel, Inteligența Artificială generativă a dat naștere unei lumi de noi oportunități de afaceri – iar directorii executivi sunt nerăbdători să profite de acestea. Aproape trei sferturi (71%) dintre liderii de companie intervievați de analiștii de la BCG spun că plănuiesc să crească investițiile în tehnologie ale companiei lor în acest an, iar un procent și mai mare (85%) spun că vor crește cheltuielile pentru inteligența artificială și inteligența artificială generativă în 2024.

Din datele unui sondaj, 89% dintre directori clasifică IA și IA Generativă ca fiind printre primele trei priorități tehnologice pentru 2024, iar 54% se așteaptă ca IA să genereze reduceri de costuri. Dintre aceștia, aproximativ jumătate anticipează reducerea costurilor cu peste 10%, în principal prin creșterea productivității în zona de operațiuni, cea a serviciilor pentru clienți și IT.

Financiar, același studiu arată că organizațiile care plănuiesc să investească peste 50 de milioane de dolari în IA sau IA Generativă anul viitor au de 1,3 ori mai multe șanse decât competitoarele lor să realizeze economii de costuri și de 1,5 ori mai multe șanse să își reducă costurile cu peste 10%. Iar acest lucru este esențial pentru dezvoltarea continuă a IA, pentru a arăta cât de utilă poate fi pentru companii și ce impact poate avea asupra economiei globale.

Această creștere a prețului acțiunilor Nvidia, se datorează interesului crescut al investitorilor în domeniul inteligenței artificiale, aceștia înțelegând că firma va beneficia de pe urma investițiilor în noua tehnologie care se fac în întreaga lume. Astfel, investitorii sunt atrași de perspectivele oferite de inteligența artificială, dar și de potențialul de creștere a profiturilor, confirmă ultimul sondaj eToro Retail Investor Beat. Iar Nvidia le oferă pe amândouă.

În viziunea sa, Bogdan Maioreanu este analist și comentator de piață al eToro.

 

În prezent, eToro este o platformă socială de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să își dezvolte cunoștințele și veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori.

eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent.

În acest sens, eToro este o comunitate globală cu peste 35 de milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate urma strategiile celor care au avut cel mai mare succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține și vinde cu ușurință active, își pot monitoriza portofoliul în timp real și pot efectua tranzacții oricând doresc.

Sursa – www.economica.net