De ce avem senzația că ni se blochează creierul, când primim un diagnostic?

De Jurnalul Național Actuale Sănătate 105 citiri
5 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Neurochirurgul Vlad Ciurea ne spune cum să procedăm atunci când primim un diagnostic medical. Profesorul subliniază importanța calmului și a comunicării în acest caz, precum și relevanța relației dintre medic și pacient.

El spune că primul lucru pe care trebuie să-l facem atunci când am aflat un diagnostic este să vorbim cu un specialist în boala respectivă. Sunt spitale, sunt specialiști, sunt cadre universitare și trebuie să ne găsim o persoană cu experiență, punctează Ciurea.

De asemenea, este importantă pregătirea acestuia în domeniul respectiv, dar „în primul rând să aibă timpul necesar”

În precizările sale, „Un doctor care se grăbește nu poate să salveze o viață, nu poate să dea o informație corectă”, a spus neurochirurgul Vlad Ciurea, luni, la Antena 3 CNN.

El recomandă consultarea unui specialist cu experiență și evitarea grabei în medicină, menționând că timpul alocat fiecărui pacient variază în funcție de istoricul și nevoile acestuia.

În opinia sa, „Medicina nu se face cu ceasul, nu se poate să pui ceasul să sune după 20 de minute. Într-adevăr, dacă ai un pacient pe care îl cunoști foarte bine și a venit la un control, are un istoric medical în spate, da, să zicem că poate dura 20 de minute consultul.

Dar un pacient care intră pe ușă prima dată poate să stea și o oră, pentru că tot mai are câte ceva de spus.

În viziunea sa, mesajul e foarte simplu: lăsați-l pe om să vorbească, să vorbească cât mai mult, să povestească ce își mai aduce aminte. Deci aceasta este adevărata medicină”, mai spune Ciurea.

Pacientul trebuie lăsat să vorbească pentru a formula un diagnostic

În opinia neurochirurgului, orice întrebare este bună, mai ales că în ziua de astăzi, mămicile lucrează „până duminică seara sau sâmbătă seara și luni se duc la cezariană”.

Vlad Ciurea mai spune că este o stare generală de stres și acel copil „iese de la început cu probleme de stres”. De asemenea, medicul punctează că sunt foarte multe prematurități în ziua de astăzi

„Și, atunci, întrebarea este unde se întâmplă acest declic? Lumea este suprasolicitată”, mai spune Ciurea.

În prezent, profesorul Vlad Ciurea punctează că pacienții ar trebui să fie încurajați să vorbească liber, contribuind astfel la jumătate din diagnostic. Acesta consideră relația dintre medic și pacient drept una foarte importantă, iar acesta din urmă trebuie să aibă încredere în doctor.

Astfel, „Pacientul trebuie lăsat să vorbească, el însuși să furnizeze datele, iar acea povestire, anamneză, cum îi spunem noi medicii, este foarte importantă. Practic 50% din diagnostic este formulat din cuvintele pacientului”, mai spune prof. univ. dr. Vlad Ciurea.

De asemenea, el evidențiază impactul negativ al anxietății asupra proceselor cerebrale și sugerează o abordare mai umană și mai puțin formală în medicină pentru a construi încrederea.

Vlad Ciurea spune că „în momentul în care ne este frică și avem anxietate, creierul nostru parcă se blochează”, pentru că anxietatea blochează tot.

Frica și panica blochează toate procesele cerebrale

Unul din elementele problematice pentru creier este această frică, explică neurochirurgul, adăugând că în cazul în care „intri în frică, panică toate procesele cerebrale se blochează”. Trebuie să nu intrăm în această frică, mai spune Ciurea.

Aşadar, „Până la urmă, de multe ori nu mergem la doctor de frică, dar de frica rezultatului pe care l-am putea afla.

În psihiatrie, de exemplu, de foarte multe ori se spune că e mai bine ca psihiatrul să nu aibă halat, pentru că acesta inhibă pacientul în gândire și în comportament. E bine să fii friendly, cât mai apropiat de el, îmbrăcat cât mai casual, să discuți cât mai apropiat de pacient.

În orice caz, contează enorm de mult vorba față de pacient, discuția, încrederea și curajul să-l privești continuu în ochi. Poți să-i dai exemple din apropiere și atunci i-ai câștigat încrederea, dacă vrei să obții rezultate. Și răbdare multă”, a încheiat prof. dr. Vlad Ciurea.

Sursa – www.capital.ro