Din ce cauză Auchan şi Penny au primit amenzi uriaşe?

De Jurnalul Național 311 citiri
6 min citire

 

În prezent, se fac controale aspre la toate supermarketurile celebre din țară, unde au fost aplicate sancțiuni semnificative. Inspectorii au fost șocați de ce au găsit în unele unități comerciale Auchan și Penny, motiv pentru care au dat amenzi usturătoare, de peste 6 milioane de lei și chiar au închis unele dintre ele.

Controale amănunțite în magazine celebre

Recent, ANPC a efectuat inspecții la 350 de magazine din rețelele de retail Auchan și Penny, răspândite pe întreg teritoriul țării, într-o campanie extinsă de verificare a respectării normelor de protecție a consumatorilor.

În cerinţele lor, inspectorii au explicat că orice magazin, oricât de celebru ar fi și ce cifră de afaceri ar avea, trebuie să respecte normele în vigoare. Dacă unitățile comerciale mici se supun regulilor, înseamnă că acestea sunt valabile pentru orice supermarket din țară, lucru de care au vrut să se asigure.

Astfel, ”Continuăm acţiunile vizând marii retaileri. Aşa cum şi mica băcănie de cartier trebuie să respecte consumatorii şi legea, aşa şi aceste băcănii gigantice trebuie să o facă, indiferent de cui aparţin şi ce cifră de afaceri au”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Însă, comisarii ANPC au fost șocați de ce au găsit în multe magazine. Deși se gândeau că vor avea parte de surprize neplăcute, nu credeau că vor găsi probleme atât de mari, mai ales în unele unități comerciale renumite.

Ce nereguli au fost găsite în magazinele Penny și Auchan?

Din primele informații transmise de inspectorii ANPC, principalele nereguli găsite au fost: folosirea unor vitrine frigorifice şi camere de frig deteriorate, cu zone extinse cu rugină, vopsea exfoliată, ventilaţie neigienizată, cu depuneri de praf, impurităţi în strat grosier, prezenţa de lichide scurse, resturi alimentare.

În plus, oficialii au remarcat și comercializarea unor produse alimentare congelate cu depuneri masive de gheaţă pe produs sau cu arsuri de congelare; comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice, lovituri mecanice, deshidratări; comercializarea unor produse alimentare în afara datei limite de consum recomandată de producător; comercializarea unor produse alimentare care nu se încadrau în cantitatea netă declarată pe ambalaj.

 

Mai mult, comisarii ANPC au mai constatat și  folosirea unor spaţii de depozitare cu paviment neigienizat, cu impurităţi şi resturi de ambalaje; prezenţa, în spaţiul de depozitare, a insectelor vii (gândaci); neafişarea listei de ingrediente, valoarea nutriţională a acestora şi alergeni, la produsele de patiserie; comercializarea unor produse cu ambalaj depreciat; comercializarea unor pachete de produse (ex: 8 bucăţi la preţ de 6), iar din calculele efectuate, s-a constatat ca informaţia este înşelătoare.

Printre neregulile înregistrate, se remarcă și existenţa pavimentului atât în zona de comercializare, cât şi în depozit neigienizat, cu murdărie, resturi de la produse alimentare/ambalaje, depuneri masive de praf; folosirea unor cuptoare de panificaţie cu igienizare precară, cu depuneri masive de resturi alimentare arse; neafişarea originii cărnii la locul de vânzare.

Inspectorii au dat amenzi usturătoare

Inspectorii au impus amenzi în valoare totală de 6,3 milioane de lei companiilor în cauză și au luat măsura temporară de închidere a 45 de magazine până la remedierea deficiențelor constatate.

Însă, pentru un anumit magazin, s-a avansat propunerea de închidere pe o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni, ca urmare a constatării unor probleme semnificative care necesită remediere și aducerea activității în conformitate cu normele și standardele impuse de autorități.

Astfel, „În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat până în acest moment, următoarele sancţiuni: amenzi contravenţionale în valoare de circa 6,3 milioane lei, 108 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de aproximativ 230.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 45 magazine, propunerea unor decizii de încetare a practicilor comerciale înşelătoare, s-a propus închiderea temporară, pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 4 unităţi, s-a propus închiderea temporară, pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni, pentru 1 unitate”, se arată într-un comunicat al ANPC.

 

Per total, sancțiunile aplicate au fost următoarele:

-amenzi contravenționale în valoare de circa 6,3 milioane de lei;
108 avertismente;
-oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de aproximativ 230.000 de lei;
-oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 45 de magazine;
propunerea unor decizii de încetare a practicilor comerciale înșelătoare;
-s-a propus închiderea temporară, pentru o perioadă de până la șase luni, pentru patru unități;
-s-a propus închiderea temporară, pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni, pentru o unitate.

De exemplu, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) a impus amenzi de peste 500.000 de lei în total pentru cele 13 magazine Penny din Bihor și hypermarketul Auchan din Oradea.

Aşadar, toate sancțiunile au fost aplicate, în urma constatării mai multor nereguli, inclusiv vânzarea de produse alterate și practici comerciale incorecte. În plus, zona de panificație a hypermarketului Auchan și spațiile frigorifice ale mai multor magazine Penny au fost închise temporar.

Sursa – playtech.ro




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]