Iranul leagă redeschiderea Strâmtorii Hormuz de negocierile cu SUA.
Iranul a transformat Strâmtoarea Hormuz dintr-un coridor maritim într-o pârghie de negociere: leagă redeschiderea rutei pentru navigația comercială de concesii politice privind dosarul nuclear și își susține mesajul prin atacuri asupra navelor și prin lovituri revendicate împotriva unor baze americane din Golf. Escaladarea vine la mai puțin de două săptămâni după Memorandumul de Înțelegere SUA-Iran din 17 iunie 2026, care prevedea o prelungire cu 60 de zile a armistițiului și redeschiderea strâmtorii.
In practica, miza nu mai este doar libertatea de navigație, ci cine stabilește regulile de trecere pe una dintre arterele energetice vitale ale lumii. Față de perioada de după 17 iunie, când documentul convenit între Washington și Teheran trebuia să reducă tensiunea, între 25 și 28 iunie s-a ajuns la atacarea a două petroliere comerciale, la lovituri americane de represalii și la activarea sirenelor de raid aerian în Bahrain. Pentru piețele de energie și pentru comerțul global, diferența dintre o strâmtoare redeschisă și una controlată prin amenințare militară se vede rapid în costuri și în riscul de întrerupere a transporturilor.
Atacuri asupra navelor comerciale și represalii americane
Prima ruptură clară a armistițiului a fost pe 25 iunie, când IRGC a lovit cu o dronă de tip one-way attack nava singaporeză M/V Ever Lovely în timp ce ieșea din Strâmtoare pe traseul costat de Oman, rută stabilită și deminată de forțele americane. O zi mai târziu, pe 26 iunie, CENTCOM a executat lovituri de represalii asupra unor ținte militare iraniene: infrastructură de supraveghere, sisteme de comunicații, situri de apărare aeriană, depozite de drone și capacități de minare.
Pe 27 iunie, la 04:30 ET, IRGC a lansat o altă dronă care a lovit petrolierul panamez M/T Kiku, aflat în transport cu peste două milioane de barili de petrol brut. Față de lovirea unei singure nave cu două zile înainte, atacul asupra unui petrolier încărcat ridică direct miza comercială: nu mai este doar un semnal militar, ci o demonstrație că și fluxurile de țiței pot deveni instrument de presiune.
Mesajele publice au confirmat că armistițiul intrase deja în faza de contestare deschisă. Trump a catalogat atacul drept „o violare stupidă a acordului de armistițiu”. Iar CENTCOM a transmis că „Iran a primit șansa să respecte acordul de armistițiu, dar a ales să nu o facă.”
Iranul vorbește despre negociere, dar condiționează traficul prin Hormuz
Ministrul de Externe iranian Araghchi, aflat la Bagdad duminică, 28 iunie 2026, a formulat explicit legătura dintre diplomație și accesul prin strâmtoare. El a avertizat:
„orice tentativă de a adopta noi aranjamente separate față de ce derulează Republica Islamică Iran va duce la situații mai complicate și la întârzieri în redeschiderea Strâmtorii Hormuz, și va mări tensiunile, așa cum am văzut în ultimele două nopți.”
Fraza este relevantă pentru că arată cum citește Teheranul Memorandumul din 17 iunie: nu ca pe un pas tehnic de calmare, ci ca pe o recunoaștere a propriului control asupra strâmtorii. Iar asta schimbă datele negocierii. Dacă redeschiderea depinde de acceptarea rolului Iranului, orice mecanism de securitate propus din afara acestei logici riscă să fie blocat de la început.
Potrivit Adevarul, Washingtonul a propus organizarea unor negocieri cu Iranul în capitala qatariană Doha, care ar putea avea loc marți, 30 iunie. Dar perspectiva discuțiilor este complicată de două evoluții paralele: pe teren au continuat loviturile, iar politic Hezbollah a respins sâmbătă acordul intermediat de SUA și semnat vineri de Israel și Liban, considerându-l favorabil Israelului și lipsit de valoare cât timp operațiunile israeliene din Liban continuă.
Respingerea acelui acord contează dincolo de relația Israel-Liban. Hezbollah este susținut de Iran, iar opoziția sa față de document indică faptul că Teheranul nu are interesul să lase să se consolideze formule regionale care îi reduc spațiul de influență. Si exact aici se leagă frontul diplomatic de cel militar din Hormuz.
Loviturile revendicate asupra bazelor americane au produs pagube limitate, dar au extins conflictul
În noaptea de 27 spre 28 iunie, IRGC a declarat că a lovit instalații americane la baza Ali al-Salem din Kuwait și la Flota a Cincea din Bahrain, revendicând distrugerea a „opt infrastructuri militare importante”. Această parte rămâne neconfirmată independent.
Ce s-a putut verifica până acum arată un bilanț diferit de revendicarea iraniană. Statul Major al Armatei kuweitiene a confirmat că sistemele de apărare aeriană au interceptat rachete balistice și drone, fără victime sau pagube materiale, inclusiv două rachete balistice. Un oficial american a declarat că nu există victime americane, impacturi majore sau pagube la locațiile SUA din regiune.
În Bahrain, Ministerul de Interne a activat sirenele de raid aerian, iar loviturile iraniene au avariat o clădire rezidențială de opt etaje situată lângă aeroportul internațional. Etajul superior a fost complet distrus, iar geamurile au fost suflate, fără decese. În Qatar, Ministerul de Interne a confirmat moartea unui cetățean qatarian rănit de schije „rezultate din operațiunile militare din regiune”, în cadrul unei misiuni a pazei de coastă, și rănirea unui rezident arab, aflat în stare stabilă.
Diferența dintre bilanțul militar limitat și efectul politic este importantă. Chiar fără victime americane și fără pagube majore la bazele SUA, conflictul a ajuns să lovească infrastructură civilă și să producă o victimă confirmată într-un stat din Golf. Pentru statele riverane, acesta este semnalul că tensiunea nu mai poate fi izolată strict în jurul navelor comerciale.
Bagdadul a devenit scena presiunii iraniene pentru un nou aranjament regional
La Bagdad, Araghchi a cerut crearea unui nou cadru de securitate regional care să includă toate țările din zonă, dar, după cum a formulat chiar el, „fără prezența sau interferența oricărui stat din afara regiunii”.
Numai că propunerea vine simultan cu o demonstrație de forță militară și cu avertismente privind întârzierea redeschiderii Strâmtorii Hormuz. Asta face ca oferta diplomatică iraniană să semene mai puțin cu o formulă de detensionare și mai mult cu o încercare de a impune reguli noi de securitate sub presiune.
Vizita lui Araghchi a inclus întâlniri cu premierul irakian Ali al-Zaidi și cu președintele irakian Nizar Amedi. Discuțiile au vizat Memorandumul SUA-Iran, datoriile Irakului către Iran, securitatea frontierei și măsuri pentru prevenirea operării grupărilor anti-iraniene pe teritoriul irakian. Iar oprirea ministrului iranian la locul asasinării lui Qasem Soleimani, în afara aeroportului din Bagdad, a adăugat un semnal simbolic direct către administrația Trump.
Din perspectiva Europei și a României, consecința imediată este că o nouă zonă de tensiune se suprapune peste alte crize deja deschise. Dosarul arată că perturbarea navigației prin Hormuz poate duce la efecte economice majore, inclusiv asupra prețurilor la energie, iar extinderea conflictului în Golf adaugă presiune pe securitatea regională și pe flancul estic al NATO. Următorul reper rămân negocierile propuse de SUA la Doha, care ar putea avea loc marți, 30 iunie.
