Lucian Croitoru acuză PSD de cinism fiscal. Economistul leagă guvernările din anii buni de slăbirea rivalilor

Lucian Croitoru (consilier al guvernatorului BNR, fost premier desemnat în 2009) susține că PSD a urmărit, după 1989, o tactică politică și fiscală repetată: să guverneze în perioade economice favorabile, să împingă politici prociclice și să lase partidelor rivale costul electoral al crizelor. Analiza sa, intitulată „Cele două fețe ale unui corp politic”, a fost publicată miercuri pe Știrile ProTV.

2019 este anul pe care îl indică drept reper economic și politic concret: atunci, Comisia Europeană a declanșat procedura de deficit excesiv pentru România, după politicile promovate de PSD în perioada 2016-2019, iar PSD a pierdut guvernarea odată cu demiterea Cabinetului Dăncilă. Pentru cititor, miza este simplă: o astfel de succesiune înseamnă că nota de plată a unor decizii din anii de creștere ajunge să fie achitată în anii de criză, când guvernează alții.

Croitoru numește această tactică „ipoteza cinismului fiscal”. În formularea sa, nu este doar o critică la adresa unei politici bugetare, ci o explicație pentru felul în care s-a reașezat scena politică: partidele care au intrat la guvernare în recesiune sau în perioade foarte dificile au fost apoi sancționate sever de electorat.

Iar exemplele pe care le dă sunt partide care au contat decisiv în anii de după 1989. PNȚCD și PDL, spune economistul, au ieșit de pe scena politică după ce au guvernat în perioade de recesiune, în timp ce PNL a reușit să evite același deznodământ, deși a preluat guvernarea în 2020, în plină pandemie.

Analiza leagă politica fiscală de costul electoral al crizelor

În analiza publicată miercuri, Lucian Croitoru susține că PSD și-ar fi construit avantajul politic nu doar prin mesaj, ci și prin sincronizarea intrării și ieșirii de la guvernare cu ciclurile economice. Potrivit Adevarul, economistul afirmă că partidul a promovat politici fiscale prociclice, adică măsuri care amplifică fazele bune ale economiei, dar lasă dezechilibre mai mari când creșterea încetinește.

În termeni practici, o astfel de abordare nu rămâne o dezbatere abstractă. Când deficitul se adâncește în anii favorabili, presiunea se mută ulterior pe taxe, cheltuieli publice, investiții și costul finanțării statului. Iar pentru firme și gospodării, asta se poate traduce prin ajustări mai dure tocmai când economia încetinește.

Lucian Croitoru a rezumat astfel ideea centrală:

„Există un partid care și-a asumat să guverneze, direct sau prin interpuși, numai în perioadele bune, promovând politici fiscale prociclice. Scopul: slăbirea adversarilor și menținerea poziției dominante pe termen lung.”

Numai că analiza sa merge dincolo de contabilitatea bugetară. Ea încearcă să explice de ce unele partide au decontat politic perioadele grele, chiar dacă dezechilibrele s-au acumulat anterior.

„Partidul care guvernează în perioadele bune este PSD, iar partidele care au guvernat în perioadele proaste au fost PNȚCD și PDL, care au ieșit de pe scena politică.”

Croitoru adaugă că acest mecanism a influențat și percepția publică asupra competiției politice. Nu doar performanța economică imediată contează, ci și cine este asociat cu salariile și cheltuielile din anii de creștere și cine este obligat să taie sau să corecteze în anii de criză.

„Publicul a ajuns să vadă în partidul care guverna în perioadele bune un partid frumos sau bun, iar în cele care guvernau în perioadele dificile partide urâte sau rele”, afirmă economistul.

Legătura făcută de Croitoru între PSD și AUR trece prin ideea de „corp politic”

Un al doilea nivel al analizei privește originea comună a unor reflexe politice apărute după 1989. Croitoru folosește conceptul de „corp politic” pentru a descrie structuri și mentalități moștenite din fostul partid-stat de dinainte de 1989.

În această schemă, PSD ar fi preluat componenta acceptabilă pentru Occident, social-democrația, în timp ce naționalismul, populismul și formele de extremism ar fi fost împinse spre alte formațiuni. Ideea este relevantă politic fiindcă mută discuția din zona unei simple rivalități PSD-AUR în zona unei genealogii comune a unor practici și teme de mobilizare.

„Naționalismul, populismul și unele forme de extremism au fost lăsate unor partide ‘urâte’, utile partidului ‘frumos’. PSD și AUR au trăsături comune moștenite de la corpul politic din care s-au născut.”

Dar aici apare și una dintre limitele informațiilor disponibile până acum: analiza publicată miercuri formulează acuzația și propune interpretarea politică, însă nu oferă în forma prezentată o replică din partea PSD, nici o reacție din partea PNL sau AUR. Nu sunt anunțate, deocamdată, nici date statistice detaliate despre PIB, inflație sau șomaj pe fiecare ciclu de guvernare care să susțină sau să infirme punctual demonstrația.

Ce rămâne concret din această acuzație pentru dezbaterea publică

Pentru dezbaterea economică, cea mai apăsată consecință este readucerea în prim-plan a responsabilității pentru deficite și pentru momentul în care ele sunt corectate. Procedura de deficit excesiv declanșată de Comisia Europeană în 2019 rămâne, în acest tablou, punctul cel mai clar invocat de Croitoru: anii 2016-2019 au fost urmați de o sancțiune instituțională europeană, iar costul politic nu a fost absorbit integral de partidul care guvernase în acea perioadă.

Și pentru scena politică, analiza propune o explicație mai largă: erodarea sau dispariția unor partide mari nu ar fi fost doar efectul unor greșeli de guvernare în plină criză, ci și rezultatul unui teren pregătit anterior. Aici introduce și ideea că ascensiunea AUR nu poate fi citită separat de felul în care au fost împărțite, în timp, temele populiste și naționaliste.

Nu există, în textul publicat miercuri, un set de măsuri anunțate de Lucian Croitoru pentru a contracara direct acest „cinism fiscal”. Faptul verificabil de la care pornește toată dezbaterea rămâne însă acesta: Comisia Europeană a deschis pentru România procedura de deficit excesiv în 2019, după politicile promovate în perioada 2016-2019, iar analiza lui Croitoru leagă acel episod de felul în care s-au redistribuit costurile economice și electorale între PSD, PNL, PNȚCD, PDL și, mai recent, AUR.