Mircea Abrudean avertizează partenerii – pNL nu acceptă să i se dicteze premierul

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis luni, 23 martie 2026, un mesaj tranșant partenerilor de guvernare, pe fondul tensiunilor din ultima perioadă. Liberalul a subliniat că PNL nu va accepta sub nicio formă ca un alt partid din coaliție să-i impună cine va fi prim-ministru.
Coaliția funcționează, dar cu tensiuni
Deși recunoaște existența unor discuții interne aprinse, Mircea Abrudean susține că, la nivel parlamentar, alianța de la guvernare este încă funcțională. E drept că bugetul a fost aprobat mai târziu, dar a trecut. „Coaliţia funcţionează, la vot, atât în ceea ce priveşte bugetul, atât în ceea ce priveşte moţiunile simple, moţiunile de cenzură, care au existat până în prezent, a funcţionat. Vreau să cred că va funcţiona în continuare, în parametrii normali”, a declarat președintele Senatului.
Acesta a adăugat că dezbaterile și fricțiunile sunt de așteptat într-o construcție politică formată din patru partide. „Cu siguranţă nu vom scăpa de discuţiile interne, dezbateri, tensiuni, oarecum normale pentru o coaliţie formată din patru partide, dar cred că-i vorba de responsabilitate aici, pe care fiecare partid din această coaliţie vreau să cred că o are, asupra a ceea ce facem cu România”.
Iar apelul său a fost clar.
„Aş prefera să avem mai puţine declaraţii politice, mai multe acţiuni în folosul menţinerii stabilităţii României, care înseamnă stabilitatea acestei coaliţii”, a menționat el.
Linia roșie a liberalilor
Dar care este, până la urmă, punctul nevralgic? Întrebat direct ce va face PNL în scenariul în care PSD ar cere o guvernare fără actualul premier, Ilie Bolojan, răspunsul lui Abrudean a fost fără echivoc.
„PNL a spus de la începutul acestei discuţii că nu acceptă ca niciun partid din această coaliţie să dicteze asupra premierului sau asupra miniştrilor liberali care sunt susţinuţi de PNL din această coaliţie. Rămâne această poziţionare fermă, mai ales în previnţa premierului”, a explicat liderul liberal.
Mesajul a fost și mai dur.
„Nu există nicio situaţie în care Partidul Naţional Liberal să accepte ca oricare partid din coaliţie să-i dicteze premierul, că ne place, că nu ne place. Este premierul României, aprobat în Parlament. În această coaliţie avem un protocol care spune foarte clar nişte lucruri, despre asta este vorba, despre a ne respecta angajamentele luate în primul rând în coaliţie şi apoi în faţa Parlamentului şi a românilor”, a punctat Mircea Abrudean.
Susținere internă totală pentru Bolojan
Dincolo de declarațiile pentru parteneri, președintele Senatului a ținut să clarifice și situația din interiorul partidului. Potrivit acestuia, lucrurile sunt, pe bune, cât se poate de clare în privința susținerii pentru Ilie Bolojan, în ciuda criticilor care mai apar (inevitabile într-un partid mare). O majoritate covârşitoare din Biroul Politic Naţional a votat recent pentru a reconfirma încrederea acordată premierului.
Si, pentru a înlătura orice dubiu, Abrudean a încheiat scurt: „Nu s-a schimbat nimic”.









