O investigație arată că piața mamelor surogat din România implică plăți de 4.000-30.000 de euro

O investigație jurnalistică descrie o rețea informală în care tinere din România acceptă, contra cost, să poarte o sarcină pentru alte persoane, iar intermediari și cadre medicale ar indica soluții pentru ocolirea regulilor de filiație. În lipsa unei legislații dedicate, procedura se mută într-o zonă în care copilul, mama care naște și părinții care îl doresc depind de declarații, renunțări la custodie și înțelegeri private.

Dincolo de anunț, dimensiunea financiară arată cât de nereglementată este această piață. O tânără din Suceava, județul Suceava, de puțin peste 20 de ani, cere 30.000 de euro pentru a deveni mamă surogat, în timp ce alți intermediari vorbesc despre oferte de 4.000 de euro, 10.000 de euro sau „câteva mii de euro” pentru fete de 18-19 ani. Diferența este uriașă, de la un preț de peste șapte ori mai mare decât varianta de 4.000 de euro până la un nivel triplu față de oferta de 10.000 de euro, semn că nu există nici control, nici standarde, nici traseu oficial al banilor.

Miza nu este doar morală. Pentru cuplurile fără copii, lipsa unor reguli clare înseamnă că intră într-un aranjament care poate eșua juridic după naștere. Pentru femeile recrutate, mai ales cele foarte tinere sau cu probleme materiale, presiunea economică poate cântări mai mult decât înțelegerea consecințelor medicale și legale. Iar pentru stat, absența unor statistici, registre și raportări înseamnă că nu știe câți copii se nasc astfel și în ce situație juridică ajung.

Tânăra din Suceava explică direct de ce cere banii:

„Eu vă spun sincer pentru ce îmi trebuie banii. Am niște probleme mai mari cu dinții și vreau să îi repar. Salariul concubinului meu e mic, fata a venit pe neașteptate.”

În aceeași discuție, ea afirmă că plata ar urma să fie blocată până la finalul procedurii: „Punem într-o bancă, într-un cont pe numele meu și până nu se termină toată procedura, nu îi scot!”

Numai că investigația ridică și o problemă de vulnerabilitate și control. Femeia spune că a ajuns la astfel de oferte după discuții cu o prietenă și după căutări pe Facebook: „Vorbeam cu o prietenă de-a mea. Și ea mi-a spus. Așa am ajuns noi la mame surogat. Am început să dau un scroll pe Facebook și să încerc.” Ea susține și că partenerul o corecta în timpul discuțiilor: „Mă rugam să doarmă fata. E altceva. Nu îmi place când e el pe lângă mine. A, de ce ai spus aia, trebuia să spui altceva, mă corectează.”

În dosar apare și partenerul acesteia, care are antecedente penale, fiind condamnat pentru furt calificat. La un moment dat, el spune: „Îmi zice al meu: Stai să vezi că acum ajungem în gară și vine DIICOT-ul! Să vezi ce te ia pe sus!”. Femeia neagă că ar avea probleme cu legea: „Nu, nu, nu! Doamne ferește! Slavă Domnului!”

Intermediarii descriu o procedură construită pe declarații și renunțarea la custodie

Partea cea mai gravă a investigației este felul în care este descris traseul juridic al copilului. Intermediarii nu vorbesc despre o procedură legală specială, pentru că România nu are una, ci despre o combinație de declarații personale și adopție ulterioară.

Unul dintre ei rezumă mecanismul astfel:

„Te învăț eu… Îi iei datele de pe buletin, tot. O pui să dea o declarație precum că renunță la custodia copilului în favoarea tatălui. Că a avut o aventură, că nu vrea să țină copilul.”

Același tip de soluție apare și în altă formulare: „Noi scriem că este al ei, ea spune că e cu soțul dumneavoastră, că s-au iubit ei. Îl trece pe el la tată și apoi ea renunță la copil și o să înfiați!”

Pentru cititor, consecința practică este clară: într-un asemenea aranjament, filiația nu se stabilește printr-un cadru legal transparent, ci prin versiuni convenite ale relației dintre adultul care va fi trecut ca tată și femeia care naște. Dacă unul dintre pași cade, conflictul se mută în instanță sau rămâne blocat administrativ.

Potrivit Observatornews, un alt intermediar vorbește chiar despre un caz anterior și despre bani folosiți pentru a rezolva blocajele: „Ca la loterie. Bagi banul, dar nu te aștepți să ajungi la final! Eu am mai făcut asta cu o mamă surogat. Are fetița un an și șase luni. Am avut niște probleme, dar le-am rezolvat cu un acord, cu bani. E cale lungă cu actele. Dar se rezolvă.” Asta sugerează că nu este vorba despre un episod izolat, ci despre o practică repetată.

Și piața pare să aibă inclusiv un segment „low-cost”. Un intermediar spune: „Vrei să vorbesc cu fata asta pe care o am eu? Are 18 ani!”. Altul compară direct tarifele: „E mult 30 de mii. Pe la Galați s-au dat și 4.000. 10.000 s-a reușit. 30.000 nu are rost, e exagerat!”

În lipsa unei legi, sfaturile ar veni inclusiv din zona medicală

Investigația arată că recomandări despre cum poate fi ocolită legea ar fi fost oferite atât la o maternitate de stat, cât și la o clinică privată. Aici este una dintre marile mize publice: nu doar existența intermediarilor, ci eventuala implicare a unor profesioniști care cunosc exact limitele sistemului.

Conform relatării din dosar, un medic de la spitalul de stat ar fi transmis următoarea soluție:

„Trebuie să declare că sunt într-o relație! Se prezintă cu soțul, spun că vor să facă un copil și vedem pas cu pas! Și de născut ar naște tot aici?”

În aceeași logică apare și formula: „Ideea e așa: dumneavoastră aveți un soț, soțul dumneavoastră se va declara partener cu această femeie!”

La o clinică privată, personalul descrie plata în tranșe și imposibilitatea de a formaliza deschis relația dintre toate părțile: „O să vă spunem noi cum se face. Îi dăm o sumă la embriotransfer. Îi dăm eșalonat, nu așa! Nu e ce vrea ea! Nu putem să apărem la tribunal cu toții! Asta e ce se face în România, nu avem cum altfel! Așa facem toți! În clinici este lege! El o exploatează, ia și el din bani!”

Dar exact aici se vede golul de reglementare. România nu are o lege specifică pentru mamele surogat, nu există statistici oficiale, registre sau raportări. Asta înseamnă că nu poate fi răspuns, pe baza unor date publice, la întrebări esențiale: câți copii s-au născut prin astfel de aranjamente, câte clinici sau medici sunt implicați și ce măsuri pregătesc Ministerul Sănătății ori Ministerul Justiției.

Pe termen scurt, faptul concret este acesta: procedura descrisă în investigație se bazează pe inseminare artificială, pe nașterea copilului de către o altă femeie și pe renunțarea ulterioară la copil, iar dosarul nu indică existența unui cadru oficial care să urmărească aceste cazuri în România.