Pentru prima dată se va lansa un studiu despre consumul de jocuri video din România

Foto: playtech.ro
0 0

În data de 3 noiembrie se va lansa primul mare studiu de piaţă legat de consumul de jocuri video din România, în cadrul conferinţei dezvoltatorilor din ţară şi regiune, Dev.Play.

Evenimentul va fi deschis de către preşedintele Asociaţiei Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA), Cătălin Butnariu, precizează organizatorii.

În cadrul conferinţei Dev.Play, care se desfăşoară timp de două zile (3 – 4 noiembrie), vor fi organizate sesiuni de dezbateri şi workshop-uri propuse de către vorbitori importanţi din industria de gaming internaţională, precum: Mariusz Gasiewski (Google), Ben Mattes (Rovio), Mill Games – un accelerator pentru studiourile independente de jocuri video lansat de un grup de antreprenori din Polonia, Ionuţ Codreanu (Ubisoft), Taewon Yun (Super Evil Megacorp), Ionuţ Gabriel Solomon (Amber) sau Warren Spector, un veteran al industriei de jocuri video.

În contextul jocurilor video, un moment important al evenimentului îl reprezintă Dev.Play Awards care premiază cele mai bune jocuri video indie din România şi regiune, prezentate în timpul conferinţei.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x