România riscă 28,5 miliarde de euro din PNRR. Ce se întâmplă dacă reformele nu sunt închise până la 31 august 2026

România intră într-o perioadă în care întârzierea politică nu mai înseamnă doar negocieri între partide, ci riscul de a rata bani europeni care finanțează cea mai mare parte a investițiilor publice. Termenul-limită pentru finalizarea reformelor și investițiilor din PNRR este 31 august 2026, iar reformele cele mai sensibile, inclusiv cea fiscal-bugetară și legea salarizării unitare, sunt încă departe de închidere.

Mai precis, miza totală este de aproximativ 28,5 miliarde de euro, din care circa 14,2 miliarde de euro sunt granturi nerambursabile, iar aproximativ 14,3 miliarde de euro sunt împrumuturi. Până acum, România a atras sub 30% din suma alocată inițial, adică mai puțin de o treime din întregul pachet, într-un moment în care calendarul lasă mai puțin de un an și trei luni până la termenul final din duminică, 31 august 2026.

Asta schimbă imediat miza pentru economie. Dacă blocajul continuă, statul riscă să piardă finanțarea pentru proiecte care merg de la autostrăzi la școli și spitale. Iar dacă eșecul PNRR se confirmă, mai mult de 90% din investițiile statului ar putea fi suspendate, în condițiile în care fondurile europene reprezintă peste 80% din finanțare. Cu alte cuvinte, presiunea nu cade doar pe buget, ci și pe firmele care lucrează deja pe aceste contracte și pe sectoarele care așteaptă lucrări publice.

Reformele politice apasă mai mult decât șantierele

Bogdan Glăvan (profesor universitar de economie) a explicat că problema cea mai dificilă nu mai este la proiectele fizice, unde se poate vedea ce poate fi terminat la timp, ci la reformele care depind de decizie politică.

„Pe partea de investiții avem de-a face cu o realitate fizică. Acolo se poate evalua destul de clar ce obiective pot fi finalizate și ce obiective nu mai pot fi încheiate la timp. Există proiecte la care se lucrează intens tocmai pentru a fi terminate înainte de expirarea termenelor. Problema mai complicată este în zona reformelor. Aici nu mai vorbim despre constrângeri tehnice sau fizice, ci despre voință politică. Nu este ca în cazul unui spital sau al unei autostrăzi unde trebuie să finalizezi lucrări deja începute. Reformele presupun adoptarea unor acte normative și asumarea unor decizii politice.”

Aici apare și punctul vulnerabil al momentului. România nu are încă un guvern cu majoritate clară și stabilă, după mai mult de 40 de zile de blocaj politic. În acest timp, procesul normal de legiferare reduce șansele de a trece toate jaloanele rămase, mai ales că proiectele trebuie redactate, aprobate și trecute prin Parlament într-un interval scurt.

Potrivit Adevarul, una dintre cele mai expuse zone este legea salarizării unitare, unde miza trece de 700 de milioane de euro. Suma este relevantă nu doar prin valoarea ei, ci și prin faptul că vizează un singur jalon important, într-un plan din care România nu a reușit încă să tragă nici 30% din bani.

Bogdan Glăvan a arătat că tocmai această reformă are șanse mici să treacă repede din cauza lipsei de consens politic.

„Un exemplu este legea salarizării unitare, unde există nemulțumiri din multe direcții și unde nu văd cum s-ar putea ajunge rapid la un consens în Parlament. În plus, ne aflăm într-o perioadă în care nici măcar nu avem încă un guvern cu o majoritate clară și stabilă. Riscurile sunt, așadar, semnificative. Vorbim despre sume foarte mari de bani, inclusiv sute de milioane de euro asociate unor jaloane importante. Din acest motiv, există un risc real ca anumite obiective să nu fie îndeplinite la timp.”

Fără proceduri excepționale, calendarul legislativ devine prea scurt

Estimarea economistului este că respectarea tuturor termenelor ar fi posibilă doar prin proceduri accelerate și asumare politică rapidă. Altfel, ritmul parlamentar obișnuit face puțin probabilă închiderea la timp a tuturor reformelor asumate prin PNRR.

Și aici apare o consecință practică pentru buget și pentru investiții: dacă legea salarizării nu trece, banii asociați acestui jalon s-ar putea pierde integral, iar statul ar trebui fie să renunțe la sumă, fie să încerce o renegociere cu Bruxelles-ul pentru mutarea finanțării spre zone unde lucrările avansează.

Adrian Negrescu (analist) a susținut că exact aceasta ar trebui să fie prima mișcare a viitorului premier, indiferent cine formează guvernul.

„Fără o renegociere clară făcută de viitorul guvern, că va fi a lui Tomac sau a altui premier, șansele de a atrage cei 10 mld. euro până în august se epuizează pe zi ce trece. Iar cel mai bun exemplu îl reprezintă banii alocați reformei salarizării bugetare. Cum legea salarizării are mici șanse să fie adoptată, cei peste 700 de milioane de euro s-ar pierde. Și de aceea este important ca noul premier să meargă la Bruxelles și să mute acești bani pe alte paliere, mai ales pe zona de infrastructură, construcția de autostrăzi, singurul domeniu în care facem progrese reale. Altfel, dacă vom merge în ritmul actual, PNRR riscă să devină ceea ce anticipam încă de acum câțiva ani, Planul Național de Reforme Ratate. N-am luat până acum nici 30% din banii alocați inițial și sunt șanse reduse să ajungem cu absorbția la 15 miliarde euro.”

Riscul nu se oprește la fondurile europene, ci ajunge la rating și la costul datoriei

Blocajul PNRR are și o a doua miză, mai puțin vizibilă la prima vedere: modul în care România este privită de agențiile internaționale de rating. Bogdan Glăvan a avertizat că instabilitatea politică și lipsa de predictibilitate pot pune presiune pe perspectiva ratingului de țară, iar o deteriorare a acestuia ar însemna costuri mai mari de finanțare pentru stat și pentru întreaga economie.

Dar există și un element de echilibru. Același economist a spus că execuția bugetară este, în prezent, în linie cu estimările, ceea ce este mai bun decât în episoadele în care cifrele bugetare se îndepărtau puternic de plan. Numai că problema colectării veniturilor la buget rămâne deschisă, iar asta limitează spațiul de manevră exact când finanțarea externă contează mai mult.

Negocierile pentru noul Cabinet, purtate de Adrian Veștea, au devenit astfel mai mult decât o chestiune de aritmetică parlamentară. Pentru PNRR, un guvern cu majoritate clară este condiția minimă ca reformele restante să intre rapid în procedură sau ca România să ceară oficial o renegociere a unor componente. Fără una dintre aceste două variante, riscul este dublu: bani europeni pierduți și investiții publice oprite.

Bogdan Glăvan a apreciat totuși că instabilitatea nu ar trebui să se prelungească până la un scenariu extrem, fiindcă mecanismele constituționale împing sistemul politic spre o soluție. Pasul următor rămâne formarea unui guvern cu majoritatea necesară de 233 de voturi în Parlament și decizia rapidă dacă România încearcă să forțeze adoptarea reformelor rămase sau merge la Bruxelles pentru renegocierea PNRR înainte de termenul din 31 august 2026.