Air India a confirmat că unul dintre zborurile sale a fost forțat să se întoarcă din drum săptămâna trecută, după ce pungi din plastic, cârpe și haine au înfundat cele mai multe dintre toaletele de la bord.
Avionul, care a decolat din Chicago și se îndrepta către capitala indiană Delhi, era în aer de mai multe ore când s-a decis să se întoarcă în orașul american, potrivit BBC.
Clipuri video din interiorul aeronavei surprins momente de confuzie, cu pasageri adunați în jurul membrilor echipajului care păreau să explice situația. Unii părea să fie disperați din cauza situației neplăcute.
Incidentul a stârnit o dezbatere aprinsă pe rețelele sociale
Incidentul a avut loc pe 5 martie, în timpul zborului Air India 126, arată o declarație a companiei aeriene, făcută publică luni.
La aproximativ două ore de la decolare, membrii echipajului au constatat că unele dintre toalete erau „nefuncționale”.
Ulterior, au descoperit că 8 dintre cele 12 toalete de la clasa business și economică nu puteau fi utilizate, „cauzând disconfort tuturor celor de la bord”. Avionul poate transporta până la 342 de pasageri.
Piloții au decis să se întoarcă la Chicago pentru „confortul și siguranța pasagerilor”
În acel moment, avionul zbura deja deasupra Oceanului Atlantic, conform declarației Air India. Din cauza restricțiilor privind operațiunile de zbor pe timp de noapte pe majoritatea aeroporturilor europene, piloții au decis să se întoarcă la Chicago pentru „confortul și siguranța pasagerilor”.
Avionul se afla în apropiere de Groenlanda când s-a întors din drum și a petrecut un total de 10 ore în aer, potrivit înregistrărilor Flightradar24.
Air India a declarat că o investigație ulterioară a descoperit „pungi de polietilenă, cârpe și haine care fuseseră aruncate și s-au blocat în instalațiile sanitare” ale toaletelor avionului.
Compania a publicat mai multe fotografii care arată saci care conțin deșeuri scoase din toalete. O fotografie arăta un membru al echipajului care ținea o conductă de scurgere complet blocată cu ceea ce păreau a fi niște cârpe.
În declarație s-a menționat că toți pasagerii și membrii echipajului au debarcat în condiții normale la Chicago și li s-au oferit cazare și opțiuni de zbor alternative.
Toaletele avioanelor stochează deșeurile umane în rezervoare speciale și folosesc un sistem de vacuum pentru a trage apa. Acestea sunt eliminate în mod normal după ce avionul a aterizat.
În timp ce toaletele înfundate nu sunt ceva neobișnuit, este „aproape imposibil” ca toate toaletele să se strice „doar din vina pasagerilor și într-un mod care să provoace o deviere de urgență”, a declarat Mark Martin, expert în aviație, pentru ziarul Hindustan Times.
Însă Air India a spus că a găsit anterior obiecte precum lenjerie intimă și scutece aruncate în toaletele avioanelor sale.
Aşadar, „Profităm de această ocazie pentru a recomanda pasagerilor să folosească toaletele doar în scopurile pentru care sunt destinate”, a precizat compania.
Pe X, mulți au criticat compania aeriană pentru întreținerea precară și lipsa de instalații sanitare adecvate în avioanele sale.
Astfel, „Doar Air India are astfel de incidente. Sincer, ceea ce s-a întâmplat este de neiertat”, a spus un utilizator.
Însă alții au subliniat că operatorul aerian nu poate fi făcut responsabil pentru situație.
„Putem oare arunca toată vina pe Air India și pe echipaj, când oamenii nu pot respecta regulile de bază în timpul călătoriilor?”, a spus un alt utilizator.
Sursa – www.antena3.ro