Uniunea Europeană caută soluții pentru eliminarea veoturilor exercitate de Ungaria și Slovacia

În anul 2025, Uniunea Europeană a implementat strategii juridice inovatoare pentru a depăși vetourile exercitate de Ungaria și Slovacia asupra unor dosare importante. Aceste demersuri includ împrumuturi comune și alte mecanisme legale menite a finanța Ucraina și a bloca activele rusești. Deși prezintă oportunități, aceste măsuri vin cu riscuri politice și juridice pe termen lung.

La un summit recent, liderii europeni au adoptat o soluție neobișnuită, emițând datorii comune garantate de bugetul UE pentru sprijinirea Ucrainei în perioada de conflict. Această abordare a evitarea cerința unanimității între statele membre, permițând avansarea acordului cu excluderea Ungariei, Slovaciei și Cehiei.

Astfel, UE a promis o finanțare de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina în 2026 și 2027. Acest pas creează un precedent în Bruxelles, promovând tendința de a găsi soluții alternative pentru a evita vetourile naționale.

Instrumentul politic al cooperării consolidate

Pentru emiterea datoriilor comune, se invocă principiul cooperării consolidate, regăsit în tratatele europene. Aceasta este doar cea mai recentă ajustare din eforturile de a depăși blocajele interne.

Un alt mecanism folosit recent este Articolul 122, care permite, prin vot calificat, blocarea pe termen nedeterminat a activelor rusești înghețate. Deși conceput inițial ca un răspuns la crize economice grave, articolul a fost aplicat pentru a evita piedicile unor state membre reticente.

În opinia lui Dániel Hegedűs, director regional al Fondului German Marshall, Consiliul European manifestă un angajament clar de a evita posibilele vetouri, utilizând decizii bazate pe votul cu majoritate calificată. Totuși, există îndoieli cu privire la infailibilitatea acestei abordări din punct de vedere juridic și politic.

Vetourile statelor membre și impactul acestora

Încă din anul 2011, un număr de 15 state membre au exercitat 46 de vetouri în cadrul Uniunii Europene pe 38 de aspecte.

Ungaria este responsabilă pentru cele mai multe dintre acestea, având 19 cazuri.

Polonia a urmat cu șapte, iar

Slovacia cu două în anul curent.

Aceste vetouri au afectat declarațiile comune de politică externă și propunerile de împrumut pentru Ucraina, țara fiind exclusă din multe demersuri comune ale UE.

Declarațiile de sprijin ale UE pentru Ucraina sunt emise în numele UE-26, excluzând Ungaria, dar această situație nu schimbă faptul că toate statele membre au capacitatea de a bloca deciziile ce necesită unanimitate.

Politici menite să evite vetourile

Pentru a ocoli posibilele vetouri, Comisia Europeană structurează propunerile astfel încât să nu necesite acordul unanim al statelor membre. O astfel de abordare a fost adoptată în pachetul REpowerEU, care urmărește eliminarea importurilor de combustibili fosili din Rusia până în 2027.

Deși nu este obligatorie din punct de vedere juridic, legislația care sprijină pachetul va fi adoptată prin vot calificat, forțând Ungaria și Slovacia să renunțe la gazele rusești în ciuda opoziției.

Aceste țări au indicat posibilitatea contestării juridice a măsurilor, urmând să solicite anularea acestora în fața instanțelor europene.

Modelul Coaliției țărilor dispuse

Un alt mecanism discutat în interiorul UE este adoptarea modelului Coaliției țărilor dispuse, care reunește state cu viziuni similare, gata să sprijine Ucraina. Mario Draghi a susținut această idee, comparând-o cu conceptul de federalism pragmatic. Uniunea a demonstrat că poate avansa prin cooperare voluntară în domenii ca proiectul Schengen, migrație și finanțe.

Riscuri și perspective ale ocolirii vetourilor

Există totuși riscuri considerabile legate de strategia de a ocoli vetourile naționale. Ungaria și Slovacia intenționează să conteste măsurile din cadrul REPowerEU și utilizarea Articolului 122 pentru prelungirea înghețării activelor rusești.

Hegedűs avertizează că Ungaria ar putea avea câștig de cauză în astfel de confruntări legale.

Aşadar, puterea de veto, chiar dacă uneori problematică, este văzută ca un instrument esențial pentru protejarea intereselor naționale. Prevăzută în tratatele care definesc cooperarea interstatală, aceasta asigură un echilibru între interesele diferitelor state, oferindu-le putere egală de decizie.

Plecând de la aceste premise, Uniunea Europeană își propune să navigheze complexitatea politică actuală fără a sacrifica interese fundamentale.