3 milioane euro din parfumuri contrafăcute descoperite într-un container în Portul Constanţa

De Jurnalul Național Actuale 85 citiri
4 min citire




Procurorii DIICOT şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Vămilor şi Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud Agigea au descoperit într-un container în Portul Constanţa parfumuri contrafăcute aduse din Turcia, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, conform unui comunicat al DIICOT.

În interiorul containerului au fost găsite 503 cutii cu sticle cu lichid parfumat, ambalate individual, în cutii inscripţionate cu mărci de parfumuri consacrate. Au fost inventariate 65.700 de sticle cu parfum, de diferite cantităţi şi branduri, cu valoare de piaţă ce depăşeşte 3 milioane de euro, produse ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România şi alte state din UE.

Controalele în Portul Constanţa au fost efectuate în cadrul unei anchete a DIICOT de destructurare a unei grupări infracţionale, în acest caz fiind arestate, săptămâna trecută, opt persoane, iar şase inculpaţi sunt cercetaţi sub control judiciar.

Se vorbeşte de o grupare infracţională care a reuşit să introducă în ţară, cu ajutorul a doi poliţişti şi trei vameşi, peste 580.000 de parfumuri contrafăcute, purtând însemnele distinctive ale unor brand-uri de lux, cu o valoare estimată de 25 milioane euro. Din această cantitate, procurorii au reuşit să indisponibilizeze peste 275.000 de parfumuri contrafăcute.

Sa constatat că gruparea folosea societăţi comerciale, controlate de oameni de afaceri turci, de origine kurdă, cetăţeni români, libanezi şi armeni, pentru a realiza operaţiuni de import prin portul Constanţa Sud-Agigea, având ca obiect declarat cuptoare electrice, provenite din Turcia, însă în fiecare container au fost ascunse cantităţi semnificative de parfumuri contrafăcute, purtând însemnele distinctive ale unor branduri de lux.

Însă, activitatea acestei grupări a fost sprijinită de un comisar-şef de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa, un agent-şef principal de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, un inspector vamal din cadrul DGFP Galaţi – Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa.

Dn datele DIICOT, introducerea în ţară a parfumurilor s-a realizat în baza înţelegerii prealabile stabilite de către cetăţenii turci cu doi inspectori vamali, care au asigurat efectuarea unor controale necorespunzătoare, astfel încât să nu fie semnalate produsele ascunse în interiorul containerelor.

Gruparea a mai beneficiat şi de sprijinul unui declarant vamal care a dus la îndeplinire formalităţile vamale în mod necorespunzător, fără a informa conducerea cu privire la produsele neevidenţiate în documente.

În sprijinul grupării, au fost cooptaţi şi un agent-şef principal de poliţie în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, împreună cu fratele acestuia, comisar-şef de poliţie în cadrul BCCO Constanţa, care au asigurat permisiunea derulării operaţiunilor de contrabandă, fără a lua, potrivit competenţei, măsurile corespunzătoare pentru combaterea acestora şi, totodată, au oferit garanţia efectuării în condiţii de siguranţă a acestor operaţiuni, prin utilizarea sistemului relaţional deţinut în mediul lucrătorilor din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, prin prisma atribuţiilor de serviciu şi a prerogativelor conferite de funcţiile deţinute, în scopul monitorizării procedurii de vămuire şi control al operaţiunilor de import al mărfurilor vizate.

Procurorii mai spun că, în vederea obţinerii sprijinului acestor funcţionari, liderii grupării au promis, iar după obţinerea liberului de vamă pentru fiecare dintre operaţiunile de import au oferit, cu titlu de mită, suma totală de 489.000 de dolari americani, sumă ce reprezenta aproximativ un dolar pentru fiecare dintre cele 460.820 de parfumuri contrafăcute introduse prin contrabandă, plus suma fixă de 30.000 de dolari, oferită pentru un transport ce conţinea 124.800 de parfumuri de mici dimensiuni.