joi, 16 aprilie 2026 Columbus23°CParțial noros

Caută în Jurnalul Național

Externe

45 de secunde de ură live – Un bărbat de 31 de ani, arestat pentru discurs antisemit

Madalina Radu · 27 ianuarie 2026 · Actualizat: 13:56
45 de secunde de ura live un barbat de 31 de ani arestat pentru discurs antisemit

Doar 45 de secunde. Atât a durat discursul care l-a trimis direct după gratii. Numele lui este Brandan Koschel, un protestatar de 31 de ani. El a fost arestat în Sydney. Motivul? Un atac antisemit de o virulență rară, lansat în fața a mii de oameni la un miting anti-imigrație, totul transmis live pe internet, conform Dailymail.

Acum, Koschel va sta cel puțin o săptămână în arest preventiv, acuzat că a sfidat noile legi împotriva incitării la ură. Poliția se laudă cu un caz beton. De ce? Potrivit Dailymail, protestatarul a vorbit chiar el despre aceste legi în discursul său. Câteva secunde mai târziu, le-a încălcat cu bună știință.

Ce a spus bărbatul și de ce a fost arestat

Totul s-a petrecut luni, la un miting numit „Marș pentru Australia”. Brandan Koschel a urcat pe scenă. Discursul său a fost scurt, dar încărcat de o violență verbală extremă. A spus de două ori că evreii sunt „cel mai mare dușman” al națiunii. Cuvintele exacte? „Evreii sunt cel mai mare dușman al acestei națiuni. Întotdeauna au fost”, a strigat Koschel, iar din mulțime s-au auzit aplauze.

Bărbat de 39 de ani arestat 30 de zile după ce a incendiat casa fostei iubite
RecomandariBărbat de 39 de ani arestat 30 de zile după ce a incendiat casa fostei iubite

Apoi, înainte să coboare, a mai aruncat câteva nume: „Eliberați-l pe Joel Davis, heil Australia albă, heil Thomas Sewell”. Nu sunt nume oarecare. Joel Davis și Thomas Sewell sunt lideri cunoscuți ai mișcărilor neo-naziste locale. Declarația procurorului în instanță a fost tranșantă: „Incitarea flagrantă și publică la adresa comunității evreiești îl transformă într-un risc inacceptabil pentru siguranța comunității”.

Pentru poliție, lucrurile sunt simple. Limbajul lui Koschel a trecut mult peste „linia libertății de exprimare pentru a incita la ură împotriva unui alt grup din comunitate”.

Legături periculoase și un simbol controversat

Anchetatorii au săpat mai adânc. Au apărut posibile afilieri. Chiar înainte de discurs, Koschel a fost văzut alături de membri sau simpatizanți ai National Socialist Network (NSN), cel mai mare grup neo-nazist din Australia. Ironia sorții… gruparea tocmai se dizolvase oficial.

Doi bărbați arestați la Londra după incendierea a 4 ambulanțe evreiești
RecomandariDoi bărbați arestați la Londra după incendierea a 4 ambulanțe evreiești

Avocata lui, Jasmine Lau, a încercat să stingă focul. A susținut că clientul ei nu face parte din niciun grup „activ”. A încercat să explice și crucea celtică albă de pe tricoul lui Koschel. „Îmi spune că este doar un simbol al crucii celtice care era pe bluză”, a spus Lau în fața judecătorului. Doar un simbol? Anti-Defamation League arată că acest semn este folosit de decenii întregi de grupuri care promovează supremația albilor. O simplă coincidență? Puțin probabil.

Apărarea în instanță nu a convins pe nimeni

Jasmine Lau a cerut eliberarea pe cauțiune. A argumentat că probabil nu va face închisoare, că are familie în Sydney, că are un cazier aproape curat. Aproape. Cea mai gravă faptă a sa: o infracțiune violentă în 2017. Argumentele, însă, nu l-au mișcat deloc pe magistratul Daniel Covington.

Eliberarea a fost refuzată. Punct. Magistratul a explicat de ce, subliniind că acele comentarii „au avut loc într-o situație în care comunitatea este foarte sensibilă la comentarii de această natură”. Judecătorul a mai observat ceva. Propunerile de cauțiune nu interziceau asocierea cu anumite persoane. Mai important, Koschel nu s-a dezis de ideologia sa. Concluzia magistratului a fost clară: „Este dificil pentru mine să determin ce condiții ar putea fi impuse pentru a proteja atât comunitatea, cât și riscul de a comite alte infracțiuni grave”.

Doi bărbați arestați pentru incendierea a 4 ambulanțe evreiești la Londra
RecomandariDoi bărbați arestați pentru incendierea a 4 ambulanțe evreiești la Londra

Un context tensionat

Contextul este exploziv. Arestarea lui Koschel nu vine din senin. Joel Davis, unul dintre liderii neo-naziști pe care i-a lăudat, este și el în arest preventiv încă din noiembrie. Acuzațiile împotriva lui Davis sunt grave: și-ar fi îndemnat susținătorii să o „violeze retoric” pe parlamentara Allegra Spender, o politiciană al cărei electorat are o componentă evreiască importantă.

Ce urmează? Cazul lui Brandan Koschel se reia pe 3 februarie. Până atunci, stă în arest. Când a auzit decizia, a clătinat din cap. Apoi, chiar înainte ca legătura video din celulă să se taie, a schițat un gest cu mâinile încătușate.