7 opere de căpătâi ale literaturii române

Epoca de aur a literaturii române a avut loc imediat după anul 1918, și a fost o perioadă ce s-a caracterizat prin dezvoltarea romanului. Operele celor mai cunoscuți autori din perioada interbelică sunt studiate chiar și în prezent.
Cărțile autorilor români, ce au dăinuit peste ani și ani, s-au bucurat de atenția publicului larg, motiv pentru care au fost tipărite în mai multe ediții de-a lungul timpului. Faptul că unele dintre operele autorilor români încă sunt studiate, cum ar fi Baltagul, sau Moromeții, începând din școala gimnazială, contribuie la dezvoltarea culturii despre comorile naționale și, totodată, încurajează și lectura autorilor români clasici sau contemporani.
Dacă ești pasionat de lectură, îți prezentam unele dintre cele mai importante opere din literatura română:
- Baltagul, de Mihail Sadoveanu
Când a scris acest roman social, autorul Mihail Sadoveanu s-a inspirat din balada populară Miorița, din care a preluat diferite simboluri ce stau la baza operei Baltagul, printre care structura epică, perseverența personajului feminin de a găsi ucigașul, dar și conflictul.
- Pădurea spânzuraților, de Liviu Rebreanu
Romanele scrise de autorul Liviu Rebreanu sunt considerate, alături de operele lui Mihail Sadoveanu, unele dintre cele mai importante din literatura română. Romanul Pădurea spânzuraților este cea mai populară operă scrisă de Rebreanu, alături de alte lucrări de-ale sale, precum Ion sau Răscoala. În Pădurea spânzuraților, roman apărut în 1922, autorul reia tema dintr-o nuvelă anterioară, numită Catastrofa, pe care o dezvoltă cu evenimente inspirate din viața fratelui său. Pădurea spânzuraților, roman de război și analiză psihologică, a obținut Marele Premiu al Romanului și a fost ecranizat în 1965 în regia lui Liviu Ciulei.
- Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu
Un roman filosofic, în centrul căruia este plasată drama unui tânăr student la filosofie, care, în ciuda inteligenței sale lucide, se lasă condus de iubirea absolută. Incertitudinile care îl domină atunci când este pe front sunt învinse de conștientizarea unei drame profunde, atât pentru societate, cât și pentru el, mai exact, iminența morții în fața războiului absurd și tragic. Romanul a fost ecranizat în anul 1979 în regia marelui Sergiu Nicolaescu.
- Maitreyi, de Mircea Eliade

Încă de la apariția sa, romanul s-a bucurat de un succes uriaș atât în țară cât și în străinătate, și a fost tradus în mai multe limbi. În romanul erotic Maitreyi, Mircea Eliade descrie experiența și povestea de dragoste pe care a avut-o cu fiica profesorului Dasgupta, gazda sa din perioada în care a locuit în India. Operele lui Mircea Eliade au fost apreciate în întreaga lume, autorul fiind considerat unul dintre cei mai mari scriitori români, ale cărui romane au avut parte de ecranizări și traduceri internaționale în mai multe limbi.
- Enigma Otiliei, de George Călinescu

Este un roman obiectiv și citadin modern, cu o structura de tip balzacian, dar care prezintă toate particularitățile unei opere clasice. Portretizarea personajelor este făcută urmărind tehnica balzaciană, cu ajutorul căreia autorul a descris mediul dar și fizionomia protagoniștilor. În această operă, autorul îți prezintă, prin intermediul personajelor, anumite trăsături pe care le poți găsi și în viața de zi cu zi, și anume; avariția, ipohondria, gelozia, iubirea, care introduse în context social iți vor oferi o perspectivă psihologică clară care te va purta de la un tragism tradițional spre o comedie umană.
- Plumb, de George Bacovia
Deși la începutul carierei sale, poetul nu s-a bucurat de recunoaștere în lumea literară, treptat, a devenit unul dintre cei mai mari poeți simboliști români. Sentimentul dominant pe care dorește să îl transmită cititorului prin poezia Plumb este acela de oboseală, de inevitabilitate a morții. Creată sub forma unui monolog tragic, poetul exprimă prin versurile sale o stare de singurătate și disperare sufletească, lipsită de speranță. Conform unor critici literari, poezia Plumb reprezintă încercarea poetului de a scăpa de lumea lui interioară, care este închisă și solitară, lăsându-ți sentimentul că acesta se zbate cu disperarea.
- Cel mai iubit dintre pământeni, de Marin Preda
Ultimul său roman, Cel mai iubit dintre pământeni, este unul dintre cele mai apreciate opere alături de romanul Moromeții, care prezintă ororile postbelice dintre anii 1945 și 1964. Scris la persoana I, sub forma unei confesiuni, autorul te va purta în lunga călătorie a personajului principal, prin care dorește să își reconstituie existența și să îi ofere un sens. Romanul a fost ecranizat în regia lui Șerban Marinescu în anul 1993.
Literatura română oferă cititorilor opere cu adevărate fascinante, opere ale căror personaje te vor purta în vremuri demult apuse, dar pline de istorie, emoție și evoluție. Te invităm să descoperi pe site-ul anticariatului Târgul Cărții și alte opere ale unor mari scriitori români care te vor cuceri în egală măsură.












