La întrebarea, cum putem pune rapid România din nou pe șine?, răspunsul este prin investiții și decizii în domeniul feroviar, în plus întrebare care cere soluții urgente, reprezentanți ai Ministerelor Transporturilor, Investițiilor și Proiectelor Europene, manageri ai marilor companiilor private și publice de transport și producție feroviară vor analiza starea actuală și provocările sistemului de căi ferate de la noi din ţară.
O altă întrebare, cum pot fi atrase investițiile strategice?, ce exemple de succes și bune practici internaționale pot fi aplicate și în România sau cum putem interconecta rapid țara noastră la noile rute de transport internațional? acestea sunt teme care vor fi abordate la Conferința „România, din nou pe şine – Investiții și decizii rapide și eficiente pentru transportul feroviar”, un eveniment organizat de Antena 3 CNN și revista Income Magazine.
Acesta este unul dintre cele mai importante sectoare pentru transporturile din România, pentru economia românească și pentru viața de zi cu zi a românilor – calea ferată.
În opinia sa, „O să încercăm să găsim azi răspunsul la câteva dintre întrebările care-i frământă pe români de mulți ani.
De pildă, de ce facem cu trenul mai mult pe anumite tronsoane decât făceam acum 100 de ani? De ce nu reușim să valorificăm o infrastructură feroviară care ne plasa, acum câteva decenii, mult înaintea altor state dezvoltate din vestul Europei? De ce nu reușim să avem această alternativă feroviară la drumurile noastre foarte aglomerate? De ce în continuare cărăm foarte multă marfă cu camionul, și nu reușim să folosim vagoanele astfel încât să degajăm șoselele?
De ce planul de investiții întotdeauna a fost cu calea ferată pe ultimul loc și de ce nu valorificăm măcar șansa asta pe care, din păcate, a adus-o războiul de lângă noi, de lângă granița României. Pentru că, fără îndoială, multe dintre lucrurile care se schimbă acum se schimbă din cauza acestui context și vedem că au prins viteză și autostrăzile.
Sperăm să prindă viteză și investițiile pe calea ferată. Și cred că răspunsurile de la ministrul Transporturilor, de la ministrul Investițiilor și proiectelor europene, de la consilierul economic al premierului, dar și de la responsabilii cu domeniul feroviar din ministerele de profil ar trebui să vină astăzi în legătură cu ce se întâmplă în următorii ani.
Acum, repede trebuie făcute multe investiții, acum repede trebuie modernizate inclusiv infrastructura, dar și garniturile feroviare, pentru că România n-a mai cumpărat de niște decenii trenuri noi, din păcate.
O să vorbim și despre un contract care e înțepenit tocmai pentru achiziția acestor trenuri noi și să vedem cine e vinovatul și cum plătește. O să încercăm să descoperim și de ce nu suntem conectați la trenurile de mare viteză ale Europei, de ce se termină rețeaua de mare viteză Europei undeva prin Ungaria și nu ajunge și în România?
Sunt lucruri care țin de viața noastră de zi cu zi. Sunt mulți oameni care folosesc în continuare trenul și pentru a merge la lucru. Sunt mulți care ar putea folosi trenul, ca să meargă la lucru.
O să vorbim și despre investițiile de la metrou, ce se întâmplă de pildă cu metroul din Cluj-Napoca, blocat din cauză de neglijență a unor funcționari. Sau care a fost explicația?
Sunt multe lucruri despre glasul roților de teren pe care o să le auzim astăzi în conferința Income Magazine, pe care o puteţi urmări pe site-ul antena3.ro, pe pagina noastră de Facebook Antena 3, pe incomemagazine.ro.
Toți cei de aici, inclusiv operatori din zona privată, companiile care construiesc rețea, cele care furnizează material rulant, cei care au ieșit în afara țării și care reușesc să facă afaceri feroviare pe mai multe continente, pot să vină cu informații foarte, foarte utile. Veți vedea că sunt și exemple de bună practică, nu e doar cu jelanie, nu e doar cu lamentație”, a spus Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN.
Sursa – www.antena3.ro