Alegeri prezidenţiale în Brazilia

Scor strans în primul tur al alegerilor prezidentiale din Brazilia. Cu toate că fostul preşedinte de stânga Luiz Lula da Silva era dat in sondaje drept castigator din primul tur a obtinut cu putin peste voturile actualului presedinte de extremă dreaptă Jair Bolsonaro.
Astfel că, fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva a obţinut 48,2 la sută din voturi, iar şeful statului în exerciţiu Jair Bolsonaro a obţinut 43,30 la sută la alegerile prezidenţiale de duminică din Brazilia, așa că ei se vor înfrunta în turul doi la 30 octombrie, scrie Le Figaro.
„M-am gândit mereu că o să câştigăm aceste alegeri (…) Pentru noi doar se prelungeşte aşteptarea”, a precizat Lula, în vârstă de 76 de ani, care şi-a întâlnit după alegerile de duminică susţinătorii pe Avenida Paulista, la Sao Paulo.
Bolsonaro, 67 de ani, a obţinut în primul tur un rezultat mai bun decât arătau sondajele, conform news.ro.
„Surpriza nu este că va exista al doilea tur de scrutin, ci faptul că rezultatul este strâns”, afirmă Carlos Fico, directorul site-ului Congresso em foco, specializat în politică. “Al doilea tur nu va fi uşor pentru Lula”, a mai spus el.
Mai mult decât atât, la alegerile de duminică au mai existat nouă candidaţi, dar şapte dintre ei nu au depăşit 0,5 la sută. Simone Tebet a obţinut 4,1 l sută din voturi, iar Ciro Gomes a obţinut 3 la sută.








