Analiză AEI: Facturile la energie, o treime din venitul săracilor
Un român cu venituri minime alocă peste o treime din banii săi pentru plata facturilor la energie, iar sprijinul de la stat acoperă doar 12% din aceste costuri. În contrast, statul elen subvenționează aproape integral aceste cheltuieli pentru consumatorii vulnerabili, pentru care facturile reprezintă sub o cincime din venituri, conform unei analize a Asociației Energia Inteligentă (AEI), condusă de Dumitru Chisăliță.
Diferențe de sprijin social între România și Grecia
Dumitru Chisăliță, președintele AEI, consideră că diferențele dintre cele două țări sunt „devastatoare”. Conform analizei, în Grecia, indemnizația socială minimă este de circa 9.600 de euro anual. Costurile medii anuale cu gazele naturale și electricitatea ajung la aproximativ 1.800 de euro. Statul elen acoperă până la 100% din aceste costuri pentru consumatorii vulnerabili. „Cu alte cuvinte, un cetățean grec sărac nu este condamnat să aleagă între hrană și încălzire”, subliniază Chisăliță.
În România, o persoană care beneficiază de indemnizația socială minimă are un venit de aproximativ 1.281 de lei lunar, echivalentul a circa 3.000 de euro pe an. Facturile anuale la energie pentru un apartament cu două camere se ridică la aproximativ 1.257 de euro. Ajutorul acordat de stat este de 150 de euro pe an. „Rezultatul, statul român acoperă doar 12% din factura energetică a unui om care trăiește deja sub pragul sărăciei”, precizează președintele AEI.
Ajutorul de stat, considerat „cosmetică bugetară”
Calculele din analiză arată că, după primirea ajutorului de stat, un român vulnerabil mai are de achitat aproape 1.100 de euro pentru energie dintr-un venit anual de 3.000 de euro. Peste o treime din venitul total este astfel alocată facturilor. „În Grecia, un om aflat în situație similară este protejat tocmai de acest colaps financiar”, adaugă Chisăliță, criticând managementul protecției sociale din România. „Un stat care oferă 150 de euro pe an pentru facturile la energie care costă 1.300 euro pe an și care trăiește cu 250 de euro pe lună și îi spune că l-a protejat nu face politică socială. Face cosmetică bugetară peste o sărăcie reală”, afirmă acesta.
Acesta invocă o regulă pe care o consideră valabilă într-o țară civilizată: „Dacă eşti sărac, statul nu are voie să te lase în frig şi întuneric. În România, această regulă a fost nu doar ignorată, ci inversată”, susține el. În opinia sa, testul real pentru un stat social nu este prețul energiei, ci ponderea facturilor în veniturile persoanelor cu venituri mici. „Există un test simplu prin care putem vedea dacă un stat este cu adevărat social: întrebarea nu este cât de mare este preţul la energie, ci cât din venitul unui om sărac este înghiţit de factura la gaz şi electricitate”, explică președintele AEI.
Plafonarea prețurilor, o politică pentru cei bogați
Analiza AEI vizează și politica guvernamentală de plafonare a prețurilor la energie. Dumitru Chisăliță susține că, deși Executivul afirmă că apără populația, măsura este destinată majorității consumatorilor, nu celor vulnerabili. „Această politică este o politică pentru cei 80% din consumatori, care nu sunt deloc vulnerabili, şi nu pentru cei săraci. Preţul plafonat este, de multe ori, foarte apropiat de cel din piaţă, ajutorul real pentru cei vulnerabili este simbolic. Plafonarea nu îi protejează pe săraci – îi ajută pe consumatorii bogaţi”, declară Chisăliță.
Potrivit lui Chisăliță, discrepanța provine dintr-o diferență fundamentală de abordare. În Grecia, statul consideră că „energia este un bun esențial”, în timp ce în România aceasta este tratată ca un produs pe care și cetățenii cu cele mai mici venituri trebuie să îl plătească aproape integral. „Aceasta nu este o problemă tehnică. Este o decizie politică. România a ales să transfere costul crizei energetice pe umerii consumatorilor, în timp ce bugetul public a fost folosit pentru a compensa companii, nu oameni”, afirmă președintele AEI. Acesta concluzionează că diferența dintre cele două state nu este de natură financiară, ci de viziune: „Diferenţa dintre Grecia şi România nu este una de bani. Este una de priorităţi: OMUL ca prioritate”.
