ANM anunță vremea pentru următoarele patru săptămâni în toată țara

Meteorologii au publicat vineri estimările pentru următoarele patru săptămâni, valabile pentru intervalul 30 martie – 27 aprilie 2026. Veștile sunt, la prima vedere, bune: temperaturile se vor menține în general apropiate de cele normale pentru această perioadă. Numai că prima parte a intervalului vine cu ploi peste medie în anumite zone.
Prima săptămână (30 martie – 6 aprilie)
Debutul lunii aprilie aduce temperaturi normale. Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Problema apare la capitolul ploi. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali. În schimb, va fi local deficitar în extremitatea de nord-vest a teritoriului.
A doua săptămână (6 – 13 aprilie)
În a doua săptămână, vremea se menține în aceiași parametri termici. Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.
Lucrurile stau puțin diferit la precipitații. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice şi nordvestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Vremea se stabilizează (13 – 20 aprilie)
Hai să vedem ce se întâmplă mai departe. Spre mijlocul lunii aprilie, lucrurile par să intre într-un făgaș normal pe toate planurile.
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Iar regimul pluviometric va fi și el apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a teritoriului.
Finalul lunii aprilie (20 – 27 aprilie)
Și ultima săptămână din prognoză menține aceeași linie de echilibru. Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Nici la ploi nu sunt surprize. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
V-ați întrebat vreodată cum se fac aceste prognoze pe termen lung? Estimările meteorologice (realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată) nu sunt o ghicitoare în stele. Ele estimează, de fapt, media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2006-2025.











