Arma care poate răspândi radioactivitate chiar și la test. Ce arată analiza despre Burevestnik
Rusia ar fi dus mai departe dezvoltarea rachetei de croazieră Burevestnik, un proiect descris drept armă cu propulsie nucleară directă, iar miza nu ține doar de raza de lovire, ci și de contaminarea pe care ar putea-o produce chiar fără focoasă nucleară. Analiza care readuce subiectul în atenție a fost publicată de Welt și se bazează pe cercetările a doi oameni de știință de la Massachusetts Institute of Technology, din Statele Unite.
În cifre, datele tehnice invocate până acum indică o rachetă de aproximativ 9,5 metri lungime și cu o anvergură a aripilor de circa 5,6 metri, deci mai compactă decât multe sisteme strategice clasice, dar suficient de mare pentru a integra un reactor nuclear de mici dimensiuni. Acesta ar trebui să producă 4,3 megawați în regim de croazieră și peste 15 megawați la manevre sau în faza de ascensiune, ceea ce arată un salt major de putere între zborul stabil și momentele cele mai solicitante.
Pentru publicul european, inclusiv pentru statele de pe flancul estic al NATO, problema nu este doar militară. Dacă evaluările sunt corecte, riscul apare încă din faza testelor, a transportului și a recuperării resturilor după un eventual accident. Cu alte cuvinte, o astfel de armă ar putea răspândi material radioactiv fără să existe un atac nuclear în sensul clasic al termenului.
Motorul ar elimina aer contaminat direct în atmosferă
Mecanismul descris de cercetători este diferit de cel al unei rachete de croazieră alimentate cu kerosen. Burevestnik ar folosi un motor cu reacție cu ciclu direct, în care aerul exterior este încălzit de energia eliberată de reactorul nuclear, apoi evacuat prin partea din spate pentru a produce tracțiune.
Numai că tocmai aici apare riscul principal. Proiectanții ruși ar fi renunțat la structurile de izolare și la sistemele de răcire întâlnite la reactoarele civile, pentru a simplifica designul. În lipsa unui schimbător de căldură, aerul trece direct prin zona activă a reactorului, ceea ce ar duce la formarea și eliberarea de izotopi radioactivi în atmosferă.
Asta schimbă natura amenințării. O rachetă convențională lovește ținta ori cade. O rachetă de acest tip ar putea contamina pe traseu, iar prăbușirea sau impactul ar lăsa în urmă o poluare radioactivă severă în zona în care ajunge.
Avantajul militar invocat de Rusia vine cu un cost care depășește câmpul de luptă
Potrivit Adevarul, specialiștii citați în raport spun că principalul avantaj al sistemului nu este viteza, ci autonomia. Burevestnik ar zbura la viteze subsonice mari, comparabile cu cele ale rachetelor de croazieră clasice, deci nu ar schimba radical timpul de reacție al apărării antiaeriene prin viteză, așa cum fac rachetele hipersonice.
„Adevărata capabilitate a acestui sistem nu rezidă în viteză, ci în autonomie. Spre deosebire de rachetele convenționale, Burevestnik nu este limitată de combustibil și poate rămâne în aer ore sau chiar zile întregi înainte de a lovi o țintă.”
Implicația strategică este limpede: o rază teoretic nelimitată complică planificarea apărării și poate ocoli rute de interceptare anticipate. Iar pentru state precum România, aflate în arhitectura de apărare a NATO, o asemenea armă apasă pe două puncte sensibile în același timp: avertizarea timpurie și riscul de contaminare transfrontalieră în cazul unui incident.
Dar informațiile disponibile până acum nu arată ce contra-răspuns tehnic concret există special pentru un astfel de sistem. Nu a fost anunțată nicio poziție oficială nouă a NATO sau a guvernelor occidentale legată de această analiză. Asta înseamnă că dezbaterea publică se poartă, deocamdată, mai ales în jurul riscului strategic și ecologic, nu al unei soluții defensive deja prezentate.
Testarea pare să fie faza cu cel mai mare pericol imediat
Cele mai mari riscuri pe termen scurt nu sunt legate neapărat de utilizarea în luptă, ci de testare, de accidente logistice și de operațiunile de recuperare a epavelor. Aceste momente sunt cele mai vulnerabile pentru orice program experimental, iar la un reactor miniaturizat expus direct fluxului de aer, consecințele unui eșec ar depăși o simplă pierdere de echipament.
Rusia a efectuat anterior un test al rachetei Burevestnik de pe arhipelagul Arctic Novaia Zemlia. Există informații că racheta ar fi parcurs o distanță semnificativă, dar acest detaliu nu este confirmat oficial și trebuie tratat ca atare.
Și mai există o limită importantă a tuturor evaluărilor actuale. Datele despre dimensiuni și putere sunt extrase din imagini și clipuri video, nu din documente tehnice oficiale publice. Asta nu invalidează analiza, dar arată că nivelul de certitudine este mai redus decât în cazul unui program descris deschis de autorități sau verificat prin inspecții internaționale.
De ce contează pentru Europa chiar și fără un conflict nuclear direct
Burevestnik se înscrie în strategia Rusiei de a dezvolta arme cu capacități ieșite din tiparul clasic, într-un moment de tensiuni internaționale ridicate și de cursă a înarmărilor. Miza politică și militară este obținerea unei capacități de lovitură globală aproape fără limită de rază.
Iar costul potențial nu se oprește la adversarul militar. O armă care poate dispersa materiale radioactive în timpul zborului sau la impact ridică probleme pentru state vecine, pentru spațiul aerian și pentru mediul înconjurător, chiar în absența unui schimb nuclear direct. De aici și eticheta de „Cernobîlul zburător”, folosită tocmai pentru a descrie un risc care nu rămâne izolat pe un câmp de luptă.
Până acum, stadiul real de dezvoltare și de implementare nu este clarificat public dincolo de testele cunoscute și de analiza tehnică bazată pe materiale vizuale. Ce se știe este că reactorul ar trebui să funcționeze la peste 15 megawați în fazele cele mai solicitante ale zborului, iar tocmai această putere face ca eventualele accidente să nu fie tratate ca simple incidente de test.
