Bunicile moderne din ziua de azi știu că improvizațiile din jurul patului cu perne, pilote și scaune nu mai funcționează, de aceea ele sunt printre primele care îndeamnă tinerii părinți să achiziționeze echipamente profesionale, cu rol în creșterea siguranței micuților. „Ați cumpărat o apărătoare de pat?” este întrebarea adresată frecvent de bunicile care vor să își știe nepoțeii feriți de orice pericol.
Experiența acumulată de acestea de-a lungul vieții le-a făcut să înțeleagă cel mai bine importanța prevenirii accidentelor la care sunt deseori expuși copiii, așadar nu le ignora niciodată sfaturile! Odată cu montarea dispozitivelor de protecție necesare într-o locuință în care sunt și juniori, vei scăpa garantat de numeroase dintre grijile părintești!
Cum te poate ajuta o aparatoare pat?
Mulți dintre cei care se ocupă în prezent de dezvoltarea micuților au remarcat că interesul acestora de a descoperi cât mai repede lumea înconjurătoare este mai pronunțat decât la generațiile din trecut. Entuziasmul lor atrage însă și un lung șir de incidente neplăcute, care îi face pe părinți să regrete că nu au montat din timp echipamentele recomandate de cei care au trecut deja prin experiența de creștere a unui copil.
Studiile de piață indică că 80% dintre accidentările casnice ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost instalate articolele de protecție specifice primilor ani de viață. O apărătoare de pat poate readuce liniștea în familie, atât atunci când bebe se joacă, cât și când acesta doarme. În plus, modelele portabile pot fi utilizate și în călătorii, vacanțe sau la bunici, pe perioada în care nepoțelul doarme la aceștia.
Nu va mai exista riscul de a cădea din pat în timpul somnului sau de a se lovi atunci când acrobațiile executate pe saltea sunt prea avansate. Loviturile din zona capului, atât de alarmante pentru adulți, pot fi eliminate odată ce patul este echipat cu materialele speciale propuse de producători. Căderea de la înălțimea saltelei va fi împiedicată și multe riscuri vor fi astfel îndepărtate.
Să previi este cel mai bine!
Știai că mai mult de 50% dintre copii suferă accidentări care ar fi putut fi prevenite? Iată un argument care a determinat în ultimii ani creșterea interesului față de produsele de siguranță destinate piticoților! O apărătoare de pat poate preveni numeroase scenarii nefaste și se recomandă a fi instalată încă din primele 6 luni de la nașterea micuțului.
Modelele din această categorie pot proteja pe o singură latură sau pe întreg perimetrul patului, asigurând un spațiu lipsit de pericole. Se instalează foarte ușor și pot fi conectate între ele fără a pune în dificultate părinții atunci când încearcă să le monteze. Mai mult decât atât, materialele din compoziție sunt certificate de instituțiile avizate și nu prezintă niciun risc pentru cei mici.
Plușul minky, de pildă, este certificat OEKO TEX și „safe for children”. Straturile multiple de vatelină, de durități și grosimi diverse, oferă produsului fermitate, fără a lăsa bebelușul să se afunde în material, chiar dacă plușul este deosebit de moale și plăcut la atingere. Pachetele minky conțin 2 apărători cu lungimea de 120 cm și 2 cu lungimea de 60 cm.
Rulourile cu burduf și bumperele împletite sunt recomandate încă din primele luni de viață ale bebelușului. O apărătoare pat de acest tip îl va feri pe cel mic să se lovească de cadrul rigid al patului, iar somnul va fi mai liniștit atât pentru el, cât și pentru tine. Nu mai amâna achiziționarea articolelor din această gamă și pregătește-te să răspunzi afirmativ data viitoare când vei fi întrebat dacă ai montat o protecție pat.