Averile oligarhilor ruși vor putea fi confiscate mai ușor în UE

Comisia Europeană urmează să adopte noi reguli care vor permite guvernelor statelor membre să confişte mai ușor proprietățile oligarhilor sancționați din cauza legăturilor lor cu regimul de la Kremlin, transmite Reuters. Propunerile legislative ar urma să creeze un nou cadru legal pentru pedepsirea celor care încearcă să ocolească sau să încalce sancțiunile UE. Acestea ar urma să fie făcute publice din 25 mai.
„Lucram la un instrument european prin care să putem confisca activele oligarhilor cu legături la Kremlin oriunde în Uniunea Europeană, în toate statele membre”, noua legislație urmând să se aplice tuturor indivizilor care se află pe lista de sancțiuni, a transmis comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.
Scopul final al acestor măsuri este de a folosi aceste bunuri confiscate pentru a redistribui și a le folosi pentru reconstruirea Ucrainei.
Astfel, decizia face parte din strategia UE de a lovi în economia Rusiei și de a pedepsi elitele din jurul Kremlinului ca urmare a invadării Ucrainei de către armata rusă. Noile reguli se vor aplica și celor sancționați de Uniunea Europeană ca urmare a altor crize, inclusiv cele din Siria, Coreea de Nord sau Iran.
Reynders susţine că noul instrument legal va face ca orice încălcare sau încercare de a ocoli sancțiunile să devină infracțiune în Uniunea Europeană. Aşa că, ar putea fi aduși în fața justiției și cei care încearcă să-și transfere activele către membri din familie pentru a se feri de sancțiuni.
Multe dintre activele oligarhilor sunt dificil de confiscat sau înghețat deoarece sunt înregistrate ca aparținând unor membri din familie sau unor persoane de fațadă.
Astfel că, Uniunea Europeană a hotărât înghețarea activelor pentru sute de oligarhi și oficiali ruși de când a început războiul din Ucraina, dar implementarea acestor măsuri de lovește de bariere juridice și de dificultăți în identificarea proprietarilor reali ale unor active – proprietăți imobiliarea, iahturi sau conturi bancare.
Pentru moment, sancțiunile UE permit numai înghețarea activelor persoanelor și companiilor aflate pe lista de sancțiuni. În unele țări europene, asta le permite, în continuare, oligarhilor să-și folosească averile.
Propunerea, care este deocamdată în lucru și care ar putea să fie dezvăluită mai târziu decât e prevăzut, ar fi primul pas într-un lung proces al cărui final este neclar, tocmai pentru că necesită susținerea tuturor statelor UE, unele dintre care s-au arătat reticente față de reforme în justiție, acestea putând să le producă schimbări în propriile sisteme de justiție.
Confiscarea activelor este posibilă numai atunci când există suspiciuni sau dovezi că s-a comis o infracțiune. În unele state UE, afirmă Reynders, numai încercarea de a încălca sancțiunile reprezintă infracțiune, iar acest lucru permite autorităților să confiște rapid activele înghețate.
Dar, în alte state, situația este diferită, iar confiscările sunt rare și necesită proceduri lungi și complicate de investigație.
În plus, unele guverne de state europene au propus ca activele oligarhilor să fie confiscate pentru a putea fi folosite pentru costurile enorme necesare pentru reconstrucția Ucrainei, după ce războiul cotropitorilor ruși se va fi încheiat.









