Békési Csaba este noul șef al ANPC și promite o abordare echilibrată

Békési Csaba a preluat oficial, la începutul acestei săptămâni, conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Numirea sa a fost semnată de premierul Ilie Bolojan luni, 23 martie, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial, iar astăzi, joi, noul președinte a transmis prima sa declarație publică.
Un rol asumat cu determinare
În primul său comunicat, Békési Csaba a subliniat seriozitatea cu care preia noua funcție, legând-o direct de experiența sa profesională anterioară. Acesta a menționat că interacțiunea cu cetățenii a fost o constantă în cariera sa.
„Preluarea mandatului de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor înseamnă asumarea, cu seriozitate și determinare, a rolului de garant al drepturilor consumatorilor, un rol pe care îl onorez cu întreaga mea pregătire profesională. Domeniul public face parte integrantă din parcursul meu profesional, fiind marcat de o interacțiune constantă cu cetățenii și de o preocupare susținută pentru înțelegerea nevoilor și, mai ales, a așteptărilor acestora”, a declarat Csaba.
De la AJOFM Bihor la șefia ANPC
Noul șef al Protecției Consumatorului nu este un novice în funcții publice. Iar parcursul său este unul complex. Până la această numire, Békési Csaba a fost directorul AJOFM Bihor, post pe care l-a ocupat încă din 2013. Acesta este membru al PSD.
Pregătirea sa academică este una solidă, fiind licențiat în domeniul Economic și având nu mai puțin de două programe de masterat (în Gestiunea Întreprinderilor / Economie Socială și în Științe Socio – Umane), plus un doctorat în Sociologie. Toate programele de studiu au fost absolvite la Universitatea din Oradea, unde în prezent este și lector. Nu i-a fost străin nici mediul privat, ocupând în trecut funcția de Director Economic și Resurse Umane la o firmă de transport din Bihor.
O nouă abordare pentru Protecția Consumatorului?
Dar ce aduce nou la conducerea ANPC? Viziunea sa pare să se îndepărteze de imaginea clasică a inspectorului care doar dă amenzi.
Hai sa vedem ce spune chiar el.
„experiența acumulată până în prezent s-a construit prin îndrumare, atât primită, cât și oferită. Cred că relevanța unei instituții publice derivă din capacitatea sa de a răspunde nevoilor comunității”, a mai precizat Békési Csaba. Și, mai important, oficialul speră ca activitatea instituției pe care o îndrumă „să depășească caracterul punitiv”. El dorește o orientare spre „o acțiune proactivă de remediere a disfuncționalităților”, care să stimuleze un „grad de conformitate în mediul economic, printr-o abordare echilibrată”.
Până la urmă, totul trebuie să se vadă în rezultate concrete. „Îmi propun ca această implicare să fie nu doar declarativă, ci și vizibilă, astfel încât eforturile colegilor din cadrul ANPC să fie resimțite în mod pozitiv de către întreaga societate”, a conchis noul președinte.
O misiune în fața unor probleme grave
Noua viziune a președintelui Csaba vine într-un context în care inspectorii ANPC se confruntă cu probleme serioase pe teren. Numai în ultimele luni, comisarii au aplicat amenzi de 1,5 milioane de lei stațiilor de carburanți, au oprit de la vânzare 140 de tone de zahăr din cauza diferențelor de gramaj și au dat sancțiuni totale de 5,72 milioane de lei pentru nereguli precum carne stricată, legume mucegăite, mizerie de nedescris și insecte în bucătăriile verificate.









