joi, 16 aprilie 2026 🌤Paris13°CPredominant senin

Caută în Jurnalul Național

Utile

Brigada Rutieră anunţă restricţii de trafic în weekend, în Capitală

Ramona Badea · 22 iulie 2022 · Actualizat: 13:48
15692382

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă restricţii de trafic în weekend în zonele Bulevardul Unirii, Piaţa Domenii, pe Şoseaua Kiseleff, Calea Victoriei, cât şi zona adiacentă Stadionului „Rapid – Giuleşti”, având în vedere organizarea mai multor evenimente.

Astfel că, duminică, începând cu ora 21,30, pe Stadionul „Rapid – Giuleşti” se va desfăşura meciul de fotbal între echipele Rapid Bucureşti şi FCSB. Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier, în zona adiacentă stadionului pe traseele de deplasare a suporterilor şi echipelor, dar şi devierea şi restricţionarea circulaţiei, dacă situaţia impune.

În plus, sâmbătă şi duminică, pe Calea Victoriei, pe segmentul cuprins între Piaţa Victoriei şi intersecţia cu Splaiul Independenţei, fără afectarea traficului rutier în intersecţii, sunt organizate activităţi în cadrul proiectului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană”. Evenimentele vor avea loc de sâmbătă, ora 09,00, până duminică, ora 22,00.

Brigada Rutieră anunţă restricţii de trafic în weekend, în Capitală
RecomandariBrigada Rutieră anunţă restricţii de trafic în weekend, în Capitală

Totodată, sâmbătă şi duminică, între orele 10,00 – 21,00, PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti va organiza un eveniment cultural-artistic în cadrul proiectului „Străzi Deschise” pe Strada Alexandru Constantinescu, pe segmentul de drum cuprins între Piaţa Domenii şi Strada Cpt. Nicolae Drossu, fără afectarea traficului in intersecţii. În această situație, se va restricţiona circulaţia autovehiculelor, începând de vineri, ora 22,00, până luni, ora 04,00, menționează un comunicat al Brigăzii Rutiere.

De asemenea, în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul 14 mai – 2 octombrie, se desfăşoară evenimentul cultural „Simfonia Apei” în Piaţa Unirii – Fântâni Unirii, iar pentru buna sa desfăşurare se va restricţiona traficul rutier, gradual, în funcţie de numărul de persoane, pe Bulevardul Unirii, segmentul cuprins între Bulevardul I.C. Brătianu şi Bulevardul Regina Maria (zona fântâni), între orele 21,15 – 22,40, în luna iulie.

Brigada Rutieră cere conducătorilor de autovehicule să evite să circule, pe cât posibil, în perimetrul adiacent locului de desfăşurare a evenimentelor, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere, să folosească autovehiculele personale cât mai puţin pentru a evita blocajele de trafic şi să opteze pentru mijloacele de transport în comun.

Daniel Băluță anunță finanțare de 116 milioane lei pentru Planșeul Unirii. Trafic redeschis la 1 mai
RecomandariDaniel Băluță anunță finanțare de 116 milioane lei pentru Planșeul Unirii. Trafic redeschis la 1 mai
Etichete: restricţii Trafic