Buzău, nepregătit de criză – Doar 5 din 53 de adăposturi civile sunt funcționale
Județul Buzău se confruntă cu o realitate cruntă. Una ascunsă. Stă pitită în subsoluri și în documente oficiale. În caz de urgență majoră, unde s-ar putea adăposti locuitorii? Răspunsul e simplu. Și șocant. Aproape nicăieri sigur. Din cele 53 de adăposturi de protecție civilă, doar 5 sunt, cu adevărat, complet pregătite pentru o criză.
Cifrele nu mint. Făcute publice de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău și citate de News, ele dezvăluie un dezastru în pregătirea pentru situații extreme. Restul de 48 de spații, adică peste 90% din total, sunt fie complet neoperaționale, fie funcționează doar parțial, lăsând zeci de mii de oameni fără o soluție viabilă în cazul unui pericol iminent. O iluzie a siguranței.
Hârtia suportă orice. Realitatea, mai puțin
Pe hârtie, totul pare sub un oarecare control. Există o listă. Sunt 53 de adrese bifate, spații care, teoretic, ar trebui să ofere protecție. Practica de pe teren, însă, contrazice flagrant teoria. Birocrația este un labirint. Legea impune ca aceste spații, deținute de asociații de proprietari, instituții publice sau companii private, să fie întreținute. Dar cine verifică?
Surprinzător sau nu, multe dintre aceste buncăre există doar ca o mențiune într-un registru prăfuit. Atât. Proiectate și construite cu decenii în urmă, au fost de atunci uitate, transformate în depozite sau lăsate să se dărâme. Responsabilitatea întreținerii este aruncată de la o entitate la alta, un cerc vicios al nepăsării și al lipsei de fonduri. Rezultatul? O rețea de adăposturi fantomă.
Ce înseamnă un adăpost „neoperațional”?
Termenul sună sec, aproape steril. Dar în spatele lui se ascund condiții dezastruoase. Un adăpost „neoperațional” poate însemna orice. O ușă metalică sudată de rugină, care nu se mai deschide. Un spațiu inundat permanent, cu pereți măcinați de igrasie. În multe situații, instalațiile electrice sunt compromise, sistemele de ventilație lipsesc cu desăvârșire sau sunt stricate, iar căile de acces sunt blocate de mobilă veche, borcane cu murături sau anvelope uzate.
Gândiți-vă la un subsol de bloc, întunecat și umed. Acesta este, în multe cazuri, „adăpostul” trecut pe o listă oficială.
Un spațiu „parțial operațional” nu e cu mult mai breaz. Poate are electricitate, dar ventilația lipsește. Sau poate are uși funcționale, dar interiorul este un gol absolut, fără dotările minime necesare supraviețuirii, cum ar fi surse de apă sau grupuri sanitare. Sunt niște cutii de beton inutile în fața unui pericol real, incapabile să susțină viața pentru mai mult de câteva minute.
Cine este de vină? Un joc al responsabilității
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă are rolul de a identifica, de a lua în evidență și de a stabili normele pentru aceste spații. Însă întreținerea și funcționarea lor cad în sarcina proprietarilor sau administratorilor. Aici se rupe filmul. Pentru o asociație de proprietari, reabilitarea unui buncăr reprezintă o cheltuială uriașă, de multe ori imposibil de acoperit din fondul de reparații.
Este doar lipsă de bani sau și o doză de nepăsare? Probabil o combinație toxică a ambelor. Prioritățile sunt altele: acoperișul, anveloparea, liftul. Siguranța în caz de catastrofă pare un scenariu îndepărtat, o problemă pentru „altădată”. Ironia sorții este că, atunci când acel „altădată” vine, este deja prea târziu.
Soluții există, dar voința pare să lipsească
Situația din Buzău nu este, din păcate, unică în România. Este simptomul unei probleme sistemice, ignorată de ani de zile. Soluțiile ar putea veni prin programe de finanțare de la autoritățile locale sau centrale, special create pentru reabilitarea acestor adăposturi. Controale mai riguroase și amenzi usturătoare pentru administratorii care ignoră legea ar putea, de asemenea, să miște ceva.
Până atunci, însă, siguranța rămâne o loterie. Cei 5% care au acces la un adăpost funcțional sunt norocoșii. Pentru restul de 90%, planurile de urgență se opresc la nivel de speranță. Iar buzoienii rămân cu o întrebare simplă, dar fără un răspuns clar: în caz de Doamne ferește, noi unde mergem?
