Călin Georgescu vrea dictatură în România și naționalizarea tuturor resurselor

Călin Georgescu, cunoscut pentru admirația sa față de Vladimir Putin, și-a reafirmat planurile de a instaura o dictatură în România, într-un interviu recent la Metropola TV. Acesta a vorbit deschis despre un proiect izolaționist extrem, care include închiderea granițelor și scoaterea țării din Uniunea Europeană și NATO.
„Ne-am născut să stăm aici!”
Întrebat direct de moderator ce avantaj are România din apartenența la Uniunea Europeană, răspunsul a fost simplu: „că putem călătorii” liber. Replica lui Georgescu, care a locuit timp de 10 ani într-o vilă de lux la Viena, într-un cartier considerat de presa austriacă un „cuib al spionilor ruși”, a venit imediat și tranșant: „Păi noi ne-am născut să stăm aici!”
V-ați fi gândit vreodată că libertatea de a călători poate fi văzută ca un neajuns?
RecomandăriCălin Georgescu vinde iluzii unei jumătăți din România. Analiza unui discurs periculosIar de aici, discursul a alunecat rapid spre un izolaționism total, pe modelul unor state precum Coreea de Nord sau Rusia.
Naționalizare forțată, pe model rusesc
Proiectul său economic este radical. Georgescu vrea ca statul să preia controlul total asupra economiei. „România trebuie să fie o putere suverană și autosuficientă, altfel nu mai existăm. România nu poate să depindă de nimeni, altfel dispărem”, a declarat el. Dar cum vine asta, mai exact? „Ce înseamnă o economie suverană? – toate resursele țării, toate bogățiile intră în proprietatea poporului român (adică naționalizare n.red)”, a explicat Georgescu.
Întrebat dacă se referă la o naționalizare forțată, răspunsul a fost fără echivoc.
RecomandăriÎn România, Călin Georgescu se declară foarte supărat pe susținători: „Nu de like-uri am nevoie”. El îi cheamă la revoltă: „Veți regreta”„Bineînțeles! Da, v-am spus foarte clar! Naționalizarea, înseamnă ca toate resursele străinilor din România să intre în proprietatea statului român. Astăzi asistăm la destatalitatea țării și apropos de situația țării – la demilitarizarea țării. Trebuie să ne reîntoarcem la rădăcinilor strămoșilor, la esența culturii românești pe care am pierdut-o. Narativelor le dăm noi, nu alții!”
Delir despre sclavia europeană
Discursul său a continuat cu acuzații halucinante, desprinse direct din manualul de propagandă al Kremlinului. Georgescu a susținut că apartenența la structurile euro-atlantice este o formă de sclavie modernă. „Străinii (Uniunea Europeană și NATO n.red) ne-au păcălit cu aceste acorduri, parteneriate… toate erau un amalgam de măști ca să ascundă sclavia. Ei erau bogați și noi săraci”, a afirmat el.
Numai că delirul nu s-a oprit aici. Într-un moment bizar, Georgescu a părut complet confuz în privința timpului, fiind convins că ziua de ieri, 25 martie 2026, era de fapt o altă dată. „Or de astăzi începând, 6 decembrie 2024, pământul este al nostru, decizia noastră e a noastră și destinul nostru e al nostru și punct. Nu se mai poate spune ceva peste ce v-am spus eu acum”.
RecomandăriChatbot-ul AI al lui Elon Musk, vine cu o afirmaţie şi spune că nu este de acord cu acesta, spunând că în România este democrație și despre Călin Georgescu, precizează că e susținut de rușiProfeții sumbre pentru Europa
Pe lângă planurile pentru România, Georgescu a venit și cu o serie de „profeții” pentru restul continentului. E drept că nicio predicție de-a sa nu s-a adeverit până acum, dar asta nu l-a oprit să anunțe un viitor sumbru pentru Uniunea Europeană.
„Criza energetică va mătura Uniunea Europeană, 100% va fi foamete de alimente și foamete de energie. Nu au de unde. Nu este capabilă să mai gestioneze situația, pentru că Europa astăzi este într-o stare foarte jalnică, este la pământ”, a susținut Georgescu, adăugând: „Gândiți-vă că Merz a fost în China. S-a întors să le spună germanilor că nu sunt destul de eficienți”.
Aceste noi declarații vin după ce, în 2024, susținea la fel de convins că România va intra în război cu Rusia dacă nu va fi el ales președinte și că „oculta mondială” va declanșa un conflict armat pentru a-l opri pe Donald Trump.







