Care este detaliul care poare pe eticheta produselor din carne?

De Jurnalul Național Actuale Companii 210 citiri
7 min citire




În urma unei reglementări, la nivel european, UE a impus marilor retaileri să introducă anumite date pe etichetele produselor din carne. Pe baza acestor normative, în Senatul României a fost aprobată recent o măsură despre detaliul care poate să apară pe eticheta produselor din carne din Lidl, Kaufland sau alte magazine.

Regulamentele UE privind etichetarea produselor alimentare

Cu toate că ar putea părea ca o noutate, reglementările privind produsele alimentare impuse de UE, nu sunt de ieri de azi. Toate aceste reglementări există deja în toate cele 27 de state membre, inclusiv România.

Numai că, de-a lungul timpului, așa cum se întâmplă cu majoritatea actelor normative, parlamentarii europeni fie aduc adăugiri, fie scot anumite aspecte, fie modifică punctele fierbinți, în funcție de dinamica pieței.

În general, directivele UE se referă la etichetarea, ambalarea și prezentarea produselor alimentare preambalate.

Acestea se aplică produselor alimentare care urmează să fie livrate unui consumator final sau intermediarilor, cum ar fi restaurantele, cantinele, spitalele, persoanele similare care oferă servicii de catering în masă, și nu se aplică produselor destinate exportului în afara Uniunii Europene.

Ce trebuie să conțină etichetarea produselor alimentare

Conform acestor normative europene, etichetarea trebuie să includă denumirea produsului, stabilită pentru produs de legislația UE relevantă sau, ”în absența unor astfel de dispoziții, de legislația națională, sau așa cum este folosită în general în statul membru în care este vândut produsul”, precizează documentul european.

Astfel, ”Denumirea sub care produsul este vândut în statul producător poate fi, de asemenea, utilizată, cu excepția cazului în care, în ciuda altor mențiuni și adăugiri obligatorii și a altor informații descriptive, aceasta ar putea crea confuzie în statul în care este vândut.

Denumirea sub care este vândut produsul trebuie să includă, de asemenea, indicații privind starea fizică a produsului alimentar sau tratamentul specific la care a fost supus.”

 

Un act normativ aprobat de Senatul României impune detaliul care poate să apară pe eticheta produselor din carne

Recent, și pe baza normelor europene de etichetare menționate anterior, în cadrul Senatului României a fost adoptat un proiect de act normativ care va impune marilor retaileri, precum Lidl, Kaufland sau alte magazine, să aibă mai multe date pe etichetele produselor, și în special la produsele din carne.

Detaliul care poate să apară pe eticheta produselor din carne din Lidl, Kaufland sau alte magazine. Actul a trecut de Senat

 

Denumită generic Legea cărnii, actul normativ impune atât producătorilor, dar mai ales retailerilor să aibă detaliul precizat în lege pe eticheta produselor din carne din Lidl, Kaufland sau alte magazine.

 

Practic, în afară de ingrediente, perioada de valabilitate, sau după caz, dacă sunt alimente speciale și au dispoziții speciale, precum și denumirile de categorii, conform actului normativ votat în Senat, pe etichetele produselor din carne retailerii vor fi obligați să prezint și prețul de achiziție de la furnizorii din fermele de animale.

Pe de altă parte, legea are ca scop eliminara din prețul de comercializare al retailerilor a adaosurilor comerciale extrem de ridicate, uneori de până la 300%, precum și interzicerea comercializării cărnii sintetice despre care întreaga lume vorbește în aceste zile.

Acest proiect a trecut de Senat și a fost trimis către Camera Deputaților, forul legislativ cu vot final asupra acestor legi organice.

Invazia cărnii sintetice și efectele sale

În ultimul deceniu cercetătorii au căutat alternative la carnea tradițională, deoarece creșterea animalelor contribuie la creșterea temperaturii globale, conform acestora.

Cu toate acestea, carnea crescută în laborator poate înrăutăți situația în anumite circumstanțe, iar cercetătorii spun că acest lucru depinde de modul în care este produsă energia necesară pentru fabricarea cărnii de laborator.

Există o îngrijorare tot mai mare cu privire la impactul consumului de carne asupra planetei. Se estimează că aproximativ un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră care determină creșterea temperaturilor provin din agricultură.

mai multe date pe etichetele produselor, și în special la produsele din carne

Producția de carne de vită este considerată cel mai mare vinovat, bovinele emițând metan și protoxid de azot din dejecții, dar și din procesele lor digestive.

Există, de asemenea, alte gaze rezultate din aplicarea de îngrășăminte pe terenuri, din conversia terenurilor pentru pășuni sau producția de furaje.

Din cauza acestor efecte asupra climei și din cauza unei serii de alte preocupări legate de aspecte precum bunăstarea și durabilitatea, oamenii de știință au încercat în ultimii ani să dezvolte carne care poate fi crescută din celule animale în fabrici sau laboratoare, iar un avantaj perceput ar fi emisiile mult mai reduse de gaze cu efect de seră, în special de metan.

Dar, deoarece există un mare dar, cercetătorii de la Oxford Martin School au analizat implicațiile climatice pe termen lung ale cărnii de cultură în comparație cu carnea de vită. Cercetătorii spun că studiile anterioare au avut tendința de a analiza diferitele emisii de la bovine și de a le converti pe toate în echivalentul lor în dioxid de carbon.

 

Modelul climatic al oamenilor de știință a constatat că, în anumite circumstanțe și pe termen foarte lung, fabricarea cărnii sintetice poate duce la o încălzire mai mare.

mai multe date pe etichetele produselor, și în special la produsele din carne

Acest lucru se datorează faptului că emisiile din laborator sunt legate de producția de energie, care este aproape în întregime formată din dioxid de carbon, care persistă în atmosferă timp de sute de ani.

În concluzie, chiar dacă, în esență, s-a dorit crearea unui produs bun și necesar, în cele din urmă poate face rău, atât mediului, cât și în ceea ce privește consumul uman.

Sursa – playtech.ro

TAGGED: ,