Ion Țiriac (82 de ani), al treilea cel mai bogat român după ultimele estimări, a mărturisit că singurul lucru pe care-l regretă este că nu şi-a putut întemeia o familie.
Ţiriac a vorbit în revista pasionaților de Porsche și despre marele lui hobby, vânătoarea: “Încă de acum 65 de ani, tot ce fac este să călătoresc. În afară de această perioadă pe care o trăim acum, rareori am dormit mai mult de șapte zile în același pat. Ce înseamnă călătoria? Înseamnă să mergi în locuri de necesitate sau de plăcere. În general, am fost locuri de necesitate.
În ultima vreme, din când în când, mi-am permis să călătoresc de plăcere. Dar plăcerile mele încep de unde începe pasiunea mea. De exemplu, plăcerea mea de a vâna. Am fost de peste 40 de ori în Africa. Sunt 40 de ani în care am fost în Africa cel puțin o dată pe an. Chiar si acum. Această pandemie m-a prins în Namibia.
Am petrecut acolo o lună, în loc de cele zece zile pe care le plănuisem. Africa pentru mine este o himeră pe care o iau și o întorc pe toate fețele.
Pe de altă parte, după standardele actuale, Jules Verne a fost un pitic care a călătorit pe Pământ în 80 de zile. Astăzi poți călători în jurul globului în 24 de ore. Nu știm cât de mult ne va încetini această pandemie, dar călătoriile înseamnă libertate. Și astăzi ne bucurăm că ne face plăcere să călătorim practic oriunde”, a mărturisit acesta.
De altfel, pe lângă aventurile africane, Ion Țiriac era recunoscut pentru vânătoarea anuală de la Balc, la care participau diverși bogătași europeni.