Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Publicitate

Cariile dentare: de ce apar și ce probleme pot cauza

Delia Matei · 10 august 2023 · Actualizat: 11:32
carii dentare

Cariile reprezintă o afecțiune dentară frecvent întâlnită, care poate apărea la orice vârstă și care poate avea un impact considerabil asupra sănătății unei persoane dacă nu se intervine la timp pentru tratarea sa. În acest articol îți vom spune cum apar cariile și ce fel de probleme pot cauza acestea.

De ce apar cariile dentare

Există mai mulți factori implicați în procesul de dezvoltare a cariilor dentare. Principalul vinovat este însă placa bacteriană, adică o combinație bacterii, salivă, acid și particule de mâncare ce se formează zilnic pe suprafața dinților noștri și care în mod normal ar trebui îndepărtată prin periaj dentar. În lipsa unei bune igiene orale, această placă rămâne pe dinții noștri, se întărește și transformă în tartru și, treptat, începe să afecteze smalțul acestora, ducând în cele din urmă la formarea cariilor dentare (și la alte probleme dentare).[3]

Acest proces de formare a cariilor dentare are mai multe etape. Cea dintâi este reprezentată de demineralizarea dinților și se manifestă prin apariția unor pete albe pe suprafața acestora. Dacă nu se intervine, acest proces continuă și se ajunge în cea de-a doua etapă – deteriorarea smalțului dinților. În această etapă, vor începe să fie vizibile acele găuri din dinți pe care le asociem cu cariile iar petele albe despre care am vorbit mai sus încep să se închidă la culoare. Cea de-a treia etapă a procesului de formare a cariilor începe când placa bacteriană și bacteriile ajung la dentină, stratul de sub smalțul dinților. Apare sensibilitatea dentară iar dintele ar putea avea o culoare maro-închis.

De la dentină, caria poate avansa foarte ușor până la pulpa dentară sau „nervul” dintelui, cum mai este numită. Este momentul în care apare și durerea dentară, gingiile se înroșesc și se umflă, iar petele de pe dinți se închid foarte mult la culoare.[1] Sunt acele simptome care le fac pe cele mai multe persoane să nu mai amâne vizita la dentist.

Ce se întâmplă când cariile dentare nu sunt tratate corect și la timp

Cariile netratate vor continua să se agraveze și pot duce la apariția a diverse complicații. Pot, de exemplu, cauza o infecție ce va duce la formarea unei acumulări de puroi ori a unui abces dentar la rădăcina dintelui. Pe lângă faptul că poate provoca dureri intense și alte simptome neplăcute, există riscul și ca infecția să se răspândească și în alte zone ale corpului și să apară sepsisul, care poate pune viața în pericol.[1] Ai un abces dentar? Citește pe blogul drmax.ro despre ce poți face în astfel de cazuri.

Alte probleme asociate cu cariile dentare sunt: durerea dentară persistentă, deteriorarea dinților, probleme la nivelul masticației sau modificarea poziției dinților. În cazurile grave, durerea poate fi suficient de severă pentru a interfera cu activitățile de zi cu zi. În plus, poate fi acompaniată de scăderea în greutate sau tulburări de nutriție. Dacă nu se intervine, cariile pot avansa până în punctul în care structura dintelui este atât de afectată încât acesta nu mai poate fi salvat și va trebui extras.[2] Pe lângă cele menționate mai sus, trebuie spus că o carie dentară netratată poate avea repercursiuni nu doar asupra sănătății orale, ci și a întregului organism.

Cariile dentare reprezintă o problemă comună ce poate cauza complicații serioase dacă nu sunt tratate în timp util. În același timp, este important de reținut faptul că ele nu se dezvoltă peste noapte. Dacă se intervine la timp, pot fi tratate înainte de a afecta rezistența dinților sau de a duce la apariția altor probleme. Ai grijă de sănătatea ta orală, acordă atenția cuvenită igienei dinților și gingiilor tale și programează-te periodic la un control stomatologic. În acest fel, eventualele semne de alarmă pot fi depistate la timp și se poate începe tratamentul imediat.

Bibliografie:

  1. „Cavities (Tooth Decay): Symptoms, Causes & Treatment”, Cleveland Clinic, 2023, my.clevelandclinic.org/health/diseases/10946-cavities. Accessed 26 June 2023.
  2. „Cavities/Tooth Decay – Symptoms and Causes”, Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cavities/symptoms-causes/syc-20352892. Accessed 26 June 2023.
  3. Higuera, Valencia. „Tooth Cavities”, Healthline, 15 Nov. 2017, www.healthline.com/find-care/articles/dentists/tooth-cavities. Accessed 26 June 2023.