Cât de bine este pentru creierul tău, să te pensionezi anticipat

În ultimii ani, oamenii au început să prefere să muncească din greu pentru a economisi suficienți bani pentru a se pensiona mai devreme și pentru a se bucura de o pensie stabilă, însă și de o viață îndestulătoare, în același timp.
Cu toate astea, conform cercetărilor efectuate de Universitatea Binghamton, pensionarea anticipată poate accelera declinul cognitiv în cazul persoanelor în vârstă, sugerând că munca ar putea, totuși, menține mintea ascuțită.
Astfel că, efectuat pe o serie de cetățeni chinezi cu vârste de peste 60 de ani, studiul a testat memoria și cogniția la persoane cu diferite planuri de pensionare.
„Din cauza acestui boom demografic, China a introdus un program formal de pensii, numit NRPS, în zonele rurale ale țării. Programul a fost introdus din cauza îmbătrânirii populației în creștere rapidă a Chinei și într-un efort de a atenua sărăcia la bătrânețe”, a declarat Plamen Nikolov, coautor al studiului, într-o declarație.
„În zonele rurale ale țării, bunăstarea bătrânilor a scăzut. Pentru persoanele în vârstă, transferurile inadecvate de la familia informală le-ar putea reduce grav capacitatea de a face față bolilor sau alimentației proaste”, s-a mai precizat.
Efectele pensionării anticipate asupra creierului
Rezultatele au indicat o scădere a memoriei și a capacității de gândire la aproximativ patru ani după pensionare, ceea ce reprezintă un declin de 1,7% a inteligenței generale, comparativ cu populația cu vârstă medie, potrivit calculelor cercetătorilor.
„În cei aproape 10 ani de la implementarea programului, a dus la o scădere a performanței cognitive cu aproape o cincime”, a mai susține, de asemenea, omul de știință precizat anterior.
Studiul nu încearcă să formeze un argument împotriva reducerii sărăciei la persoanele în vârstă. Riscurile pentru sănătate asociate cu sărăcia depășesc cu mult orice declin cognitiv potențial.
Totuși, se poate spune că adaugă dovezi la schemele de sprijin care promovează voluntariatul și angajamentul social referitor la persoanele în vârstă, pentru a-i ajuta pe aceștia să funcționeze normal, raportat cu vârsta pe care o au.









