Ce câștigă România din noua rețea NATO de conducte. Miza este alimentarea trupelor în caz de conflict
NATO este aproape de un acord pentru prelungirea cu sute de kilometri spre est a rețelei sale de conducte de combustibil din era Războiului Rece, iar România se află printre statele care ar urma să beneficieze direct de proiect. Decizia ar urma să fie anunțată miercuri, la Summitul NATO de la Ankara, după deliberări întinse pe mai mulți ani.
României i se schimbă, în primul rând, modul în care ar putea fi alimentate rapid forțele aliate în caz de conflict militar. În prezent, majoritatea statelor NATO de pe flancul estic se bazează pe transport rutier și feroviar, soluții mai vulnerabile la blocaje și atacuri decât o infrastructură subterană de conducte.
Dimensiunea financiară a proiectului îl ridică deasupra oricărei investiții de până acum a Alianței. Estimarea citată de Bloomberg indică un cost care ar putea ajunge la 30 de miliarde de dolari pe parcursul a două decenii, iar revista Spiegel avansează un cost estimat de 21 de miliarde de euro și un termen de finalizare de 20 până la 25 de ani. Diferența dintre cele două evaluări ține de sursa estimării, dar ambele plasează extinderea la un nivel mult peste proiectele obișnuite de infrastructură militară.
Pentru România, miza este logistică și bugetară. Țara ar urma să intre într-un sistem în care NATO va furniza cea mai mare parte a finanțării, iar statele estice vor acoperi restul costurilor. Procentul exact care va reveni fiecărui stat nu este încă stabilit, fiind încă negociat.
Flancul estic încearcă să reducă dependența de șosele și cale ferată
Sistemul de conducte al NATO, denumit NATO Pipeline System, este o rețea subterană de combustibil construită în timpul Războiului Rece pentru a deservi în principal forțele aeriene occidentale într-un eventual conflict cu Uniunea Sovietică. Rețeaua are 10.000 de kilometri și este îngropată la 80 de centimetri sub pământ.
Astăzi, problema nu mai este doar una de moștenire istorică, ci de amplasare. Conductele existente sunt concentrate în Europa de Vest, iar Alianța ia în calcul că această infrastructură ar putea fi insuficientă pentru operațiuni la scară largă aproape de granițele Rusiei. Pentru statele de pe flancul estic, unde distanțele logistice sunt mari și infrastructura civilă poate deveni rapid un punct slab, diferența este relevantă.
Polonia, țările baltice, România, Bulgaria și Turcia sunt indicate drept principalii beneficiari ai proiectului. Potrivit Economica, extinderea a devenit și mai importantă după invazia la scară largă lansată de Rusia în Ucraina în 2022, care a mutat centrul de greutate al securității europene spre est.
Pentru România, asta înseamnă o capacitate mai bună de aprovizionare cu combustibil într-o zonă unde presiunea militară și nevoia de mobilitate au crescut după 2022. În termeni practici, o conductă subterană reduce dependența de convoaie rutiere sau trenuri care pot fi întârziate, blocate sau atacate.
Proiectul adaugă și capacitate de stocare, nu doar trasee noi
Extinderea sistemului nu urmărește doar transportul combustibilului. Conductele ar rezolva parțial și deficitul de capacitate de stocare, deoarece combustibilul aflat în circulație prin rețea se adaugă volumelor deja păstrate în rezervoare. Pentru armate, acest detaliu contează: combustibilul disponibil nu depinde exclusiv de depozite fixe.
Iar aici apare una dintre explicațiile pentru costul foarte mare și durata lungă a proiectului. Nu este vorba despre o lucrare care se poate încheia rapid. Spiegel estimează 20 până la 25 de ani pentru finalizare, adică un orizont de timp comparabil cu două decenii întregi de planificare militară și bugetară.
În acest stadiu, lipsesc încă elemente esențiale pentru statele participante: structura exactă de finanțare, ordinea extinderii și detaliile tehnice. Acestea urmează să fie stabilite în următoarele săptămâni. Nici traseele precise pe care noile conducte le-ar urma în România nu sunt deocamdată precizate în informațiile disponibile.
Summitul de la Ankara mută discuția de la principiu la angajament
Anunțul așteptat miercuri, la Summitul NATO de la Ankara, ar închide o etapă de consens politic și ar deschide una mult mai dificilă: împărțirea costurilor și definirea calendarului. Pentru România, aceasta este partea care va conta în anii următori, fiindcă participarea la proiect înseamnă și contribuție financiară, nu doar beneficii strategice.
Contextul regional explică urgența. Atacurile recente cu rachete rusești asupra unor orașe ucrainene, inclusiv Kiev și Odesa, mențin presiunea asupra flancului estic al NATO și alimentează discuția despre lanțuri de aprovizionare mai greu de perturbat. Alianța caută, în același timp, soluții pentru a-și securiza infrastructura critică și pentru a reduce dependențele vulnerabile în caz de criză.
Detaliile tehnice ale proiectului, inclusiv structura de finanțare și ordinea extinderii conductelor spre statele din est, urmează să fie stabilite în săptămânile de după summitul de la Ankara.
