În cadrul summitului G7, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a subliniat pericolele unei schimbări de regim fără un plan clar, citând doar exemplele Irakului și Libiei.

În afirmaţiile sale, „Cea mai mare greșeală astăzi este să încerci, prin mijloace militare, să provoci o schimbare de regim în Iran, pentru că asta va duce la haos. Crede cineva că ceea ce s-a făcut în 2003 în Irak, împotriva lui Saddam Hussein, a fost o idee bună? Crede cineva că ceea ce s-a făcut în Libia în deceniul următor, răsturnarea lui Muammar Gaddafi în 2011, a fost o idee bună?”, a declarat Macron în timpul discursului său din cadrul summitului G7.

În contrast, cancelarul german Friedrich Merz a adoptat o poziție mai dură. „Avem de-a face cu un regim terorist atât intern, cât și extern. Ar fi bine dacă acest regim ar ajunge la final”, a replicat Merz.

 Complexitatea situației politice din Iran

Iranul este o țară cu o diversitate etnică, religioasă și politică semnificativă. Din informaţiile The Guardian, perșii reprezintă doar 50% din populație, restul fiind compus din azeri, turci, baluchi, kurzi, arabi și alte grupuri minoritare.

Această diversitate socială ridică îngrijorări cu privire la posibila balcanizare a țării în cazul unei prăbușiri a regimului actual.

 

Apoi, lipsa unei opoziții organizate și a unui plan de tranziție reprezintă alte provocări majore. Partidele politice sunt practic interzise în Iran, iar multe voci critice sunt fie în închisoare, fie în exil.

Mișcarea „Femei, Viață, Libertate” din anul 2022, izbucnită după săptămâni de proteste în care femeile și-au dat foc vălurilor în stradă, deși a avut un impact cultural semnificativ, nu a lăsat în urmă o structură organizațională sau de leadership clară.

 Posibile scenarii post-regim

În cazul unei schimbări de regim, există mai multe scenarii posibile:

 

• • O revoluție care ar putea duce la prăbușirea structurii de guvernare religioasă unice a Iranului;

 

• • O lovitură de stat internă condusă de ofițeri juniori din armată, care ar putea rezulta într-un regim mai secular, dar nu neapărat mai liberal;

 

• • Revenirea monarhiei, cu Reza Pahlavi, fiul ultimului șah, ca posibil lider al tranziției;

 

• • Formarea unui guvern de urgență cu foști lideri precum Hassan Rouhani sau Javad Zarif.

 

Și revista academică The Conversation tratează pe larg subiectul unei eventuale căderi ale ayatollahului iranian, și spune că Benjamín Netanyahu, prim ministrul Israelului, a adoptat o abordare asemănătoare celei promovate de neoconservatorii din SUA la începutul anilor 2000, când George W. Bush era președinte.

 

Astfel, din analiza revistei academice, Netanyahu ar considera că înlăturarea liderului suprem iranian Ali Khamenei ar putea deschide o nouă eră democratică în Orientul Mijlociu.

Pentru Israel, regimul iranian este ca o „boală ce afectează regiunea” încă din anul 1979, iar eliminarea acestuia ar declanșa o reacție în lanț, slăbind treptat puterea și încurajând populația din Orientul Mijlociu să se ridice împotriva tiraniei.

Cu toate acestea, viziunea israeliană simplistă asupra situației nu reflectă complet realitatea complexă din politica Iraniană. Astfel, din cercetătorile The Conversation, nu există nicio garanție că moartea liderului suprem va genera un efect domino pozitiv sau că populația va reacționa masiv împotriva regimului.

În acest sens, mulți iranieni, chiar și cei nemulțumiți, se tem de haosul și vidul de putere care ar putea urma, iar regimul autoritar a suprimat dur orice formă de opoziție organizată.

 Perspectiva opoziției din închisori

Voci importante ale opoziției, precum Mostafa Tajzadeh, fost oficial guvernamental, și-au exprimat îngrijorarea față de situația actuală din închisoarea Evin.

„Știu că unele segmente ale populației sunt fericite cu atacurile israeliene, pentru că le văd ca singura modalitate de a schimba guvernul clerical eșuat”, a scris Tajzadeh.

 

„Dar chiar presupunând că războiul duce la un astfel de rezultat, Iranul va rămâne în ruine, unde, cel mai probabil, va prevala lipsa statalității și haosul – dacă țara nu va fi sfâșiată”, a mai adăugat oficialul.

Consiliul de Coordonare al Asociațiilor Sindicale ale Profesorilor Iranieni a declarat: „Dezavuăm orice politică de război, fie ea a guvernului iranian sau a altor guverne regionale, și declarăm că războiul nu este nici o binecuvântare, nici o oportunitate, ci mai degrabă o calamitate”.

 Perspectiva femeilor din închisoarea Evin

Activistele pentru drepturile omului închise la Evin au transmis și ele mesaje anti-război. Anisha Asadollahi, Nahid Khodajoo și Nasrin Khazrajavadi au scris într-o scrisoare comună poziția lor.

Astfel, „Nici poporul iranian, nici alte națiuni nu vor război. Războaiele devastatoare și distructive impuse de guvern trag existența a mii de oameni neajutorați în declin, alimentând violența și conflictul”, au scris cele trei femei.

Narges Mohammadi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2022, a criticat apelul lui Trump de evacuare a 10 milioane de oameni din Teheran.

„Cred profund că democrația, drepturile omului și libertatea nu pot veni prin violență și război”, a declarat Mohammadi pentru BBC.

Dilema poporului iranian

Mulți iranieni se simt prinși între ura față de regimul actual și dezaprobarea acțiunilor Israelului. The Guardian spune că iranienii se simt prinși într-un război care nu le aparține, așteptând moartea celor care nu le-au adus decât tăcere, tortură și sărăcie.

În același timp, iranienii au văzut ce a făcut Israelul în Gaza și nu vor ca Teheranul să devină o altă Gaza. Imaginile cu părinți purtând bebeluși însângerați prin dărămături au avut un impact puternic asupra opiniei publice.

Aşadar, incertitudinea cu privire la ce ar putea urma după o eventuală cădere a regimului actual ar putea fi, paradoxal, cea mai bună șansă de supraviețuire a acestuia. Teama de haos și instabilitate îi face pe mulți iranieni să ezite în fața ideii unei schimbări radicale.

 

Sursa: www.libertatea.ro