Ce se întâmplă cu vremea în noiembrie?

De Jurnalul Național Actuale Meteo 96 citiri
3 min citire




 

Astăzi, 27 octombrie, România este sub atenționarea ANM a cel puțin două coduri galbene, care anunță intensificări ale vântului și averse însemnate cantitativ, mai ales în sud-vestul, vestul și nord-vestul teritoriului.

ANM a emis două coduri galbene pentru ziua de vineri

În cursul acestei dimineți, ANM a emis două atenționări meteorologice de Cod Galben, conform cărora în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș.

Pe baza acestor atenționări aflăm că în aceste zone din teritoriu vor apare intensificări ale vântului și averse însemnate cantitativ, având valabilitate din 27 și până pe 28 octombrie:

Astfel, ”În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și la munte, cu viteze în general de 50…70 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m de peste 80…90 km/h.

În județul Maramureș, precum și în zona de munte a județelor Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad și Bihor, vor fi averse însemnate cantitativ și se vor acumula 20…30 l/mp și izolat peste 40…50 l/mp.

În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în zona montană, iar în primele ore și în nordul Crișanei, Maramureș, vestul Transilvaniei, cu viteze în general de 55…75 km/h.  La altitudini de peste 1700 m, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80…100 km/h. Temporar vântul va avea intensificări și în restul Transilvaniei, cu viteze în general de 40…50 km/h.”se precizează în atenționarea meteo de astăzi a ANM.

 

Avertismentul ANM precizează schimbări totale în doar câteva zile

Zilele acestea ANM a publicat și prognoza meteo pentru luna noiembrie, iar precizările făcute, de fapt, avertismentul ANM precizează schimbări totale în doar câteva zile.

Conform datelor prognozate, deși vom avea parte de valori ceva mai ridicate, din punct de vedere al precipitațiilor, ANM spune că în perioada 30 octombrie – 6 noiembrie, ”Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și nordvestice, deficitar în sudul și sud-estul teritoriului, în timp ce în rest cantitățile de precipitații se vor situa în limite normale pentru această  săptămână.”

Pe de altă parte, ANM mai precizează că, începând din a doua săptămână a lunii noiembrie, temperaturile vor intra într-un proces de răcire, mai exact în perioada 20 – 30 noiembrie, când și regimul cantităților de precipitații va fi în creștere.

Aşadar, ”În perioada 20 – 30 noiembrie, Regimul pluviometric va fi excedentar în sudul, estul și local în centrul țării, în timp ce în restul teritoriului cantitățile de precipitații se vor situa în limite normale pentru această perioadă.”, mai precizează ANM în prognoza emisă recent.

Oficial, am intrat în sezonul de iarnă, sau cel puțin așa se spune în popor, odată cu ziua Sfântului Dumitru. În ceea ce privesc temperaturile și precipitațiile, rămâne să vedem ce ne rezervă vremea, de acum în colo.

Sursa – playtech.ro

TAGGED: ,