Ce se înţelege prin investiția la bursă?

De Jurnalul Național Actuale Bursă 98 citiri
10 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Cu toții am auzit de acțiuni și obligațiuni, dar majoritatea dintre noi nu știm exact ce înseamnă. Mai mult decât atât, nu știm că dacă investim în astfel de instrumente, ne pot aduce bani frumoși, fără prea mult efort.

Despre toate aceste acțiuni și obligațiuni a vorbit trainer-ul financiar, Andrei Zaharia, în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN. Acesta a explicat nu doar care este diferența între ele, ci și cum pot fi folosite în beneficiul nostru.

Ce este piața de capital?

În explicaţiile sale, ”Pentru a înțelege acțiunile și obligațiunile este important să înțelegem, pentru început, ce este o piață de capital. O piață de capital este o piață ca oricare alta, numai că pe această piață de capital produsele existente care se tranzacționează sunt aceste acțiuni și obligațiuni. Mai sunt și altele, dar ne vom concentra pe aceste instrumente.

O să fac o analogie cu piața de legume și fructe. Piața de legume și fructe o cunoaștem. Oamenii merg acolo pentru că au nevoie de struguri, mere, pere, roșii, morcovi, și de la piață își vor procura aceste produse de care au nevoie. Tot în acea piață sunt alte persoane care dețin aceste lucruri. Și-au dat întâlnire în acest loc și aici are loc tranzacția.

Ei bine, o piață liberă este reglementată de un principiu fundamental, și anume cererea și oferta. Și atunci prețurile în piața liberă se așează în funcție de cerere și ofertă. Dacă eu, de exemplu, aș avea 20 de kg de mere pe care să le vând, și cineva ar veni și mi-ar cere 100 de kg de mere, eu am cererea mai mare decât oferta și atunci mă gândesc să scumpesc merele, pentru că uite câtă cerere am.

Pe de altă parte, dacă am 20 de kg de mere dar am cerere doar de 10 kg, mi se strică merele. Și atunci mă gândesc să le ieftinesc. Atunci prețurile se așează în funcție de raportul cerere-ofertă.

Ei bine, într-o piață de capital, lucrurile sunt exact la fel. Cineva deține acțiuni și obligațiuni și vrea să le vândă și altcineva prezent în piață vrea să le cumpere. Și aici apare tranzacția”, explică Andrei Zaharia.

Cum apar aceste acțiuni și obligațiuni?

În opinia sa, ”Totuși, cum apar pe piață acțiunile și obligațiunile? O piață de capital este zona în care anumite entități publice sau private caută resurse financiare. Este o alternativă la bănci, sau la rude, prieteni, banca nu îți dă, prietenii nu au, și atunci ce faci? Te listezi pe bursă. Și te listezi pe bursă, adică te duci pe o piață de capital unde să găsești oameni dispuși să îți dea banii lor pentru a finanța diferite proiecte.

Și când te duci pe această bursă tu poți să faci emisiune de acțiuni, asta înseamnă că ești dispus tu, în calitate de persoană juridică, să vinzi din capitalul social și cauți parteneri, investitori, și eu dacă voi cumpăra acele acțiuni înseamnă că o parte din compania respectivă îmi revine și mie. Dacă eu cumpăr acțiuni la Tesla, de exemplu, Elon Musk este partenerul meu. Eu dețin o parte din compania lui. Asta se întâmplă.

Ce sunt obligațiunile?

La această întrebare, trainer-ul financiar a spus, ” Dacă tu nu ești dispus să vinzi din capitalul social, și vrei să fie toată afacerea ta, ai posibilitatea să faci emisiune de obligațiuni. Aici nu mai vinzi din capitalul social, dar doar te împrumuți. Și te duci în piață și întrebi cine este dispus să te împrumute? Și aici vin investitorii care spun că vor să îți dea banii respectivi. Bineînțeles că dacă ei sunt dispuși să îți cumpere obligațiunile, trebuie să le dai ceva la schimb. Și aici apare dobânda, dobânda care, în cazul obligațiunilor, este cunoscută sub numele de cupon.

Cuponul reprezintă un proces din investiția mea pe care tu mi l-ai promis anual. Mai mult decât atât, îmi dai și banii înapoi în 1, 2, sau de 35 ani. Acesta al doilea aspect se numește maturitate, astfel încât obligațiunile au două caracteristici foarte importante, cupon, și maturitate.

Și asta se întâmplă pe această piață, vin entitățile, plasează aceste acțiuni și obligațiuni, noi le cumpărăm, după care le tranzacționăm între noi. Poate tu ai cumpărat o acțiune la o anumită companie cu 1 leu. Și te uiți că, după un an de zile, prețul este de 1,5 lei. Și atunci, dacă profitul te mulțumește, le poți pune la vânzare. Cineva, care vede potențial, vede cu 1,50 lei, vede că acțiunea este atractivă, și vrea să ia parte la toată această poveste. Acest lucru este valabil doar în ceea ce înseamnă acțiuni, tranzacționarea acestor acțiuni”, a mai spus Andrei Zaharia.

”Nu îți pot dispărea banii peste noapte”

Însă, ”În 2024, piața de capital este foarte bine reglementată. Adică, în comparație cu un perete, nu ai cărămizile respective, dar totuși sunt niște contracte, sunt anumite entități care îți asigură o investiție, casa de brokeraj care trebuie să respecte o legislație foarte strictă, foarte bine pusă la punct, peste noapte nu îți pot dispărea banii dacă investițiile sunt făcute cum trebuie.

Tu cumperi o acțiune la o companie, tu deții o parte dintr-o companie care are un istoric, are un management, are o performanță, Are niște cifre, are un istoric fantastic de bogat pe care tu îl poți vedea și tu doar cumperi o parte dintr-o companie. Alternativa care este? Să îți faci propria companie”, spune el.

Cele patru criterii pe care trebuie să te bazezi când investești în acțiuni

”Ca să ducem lucrurile la un nivel puțin mai ridicat, merg și caut acțiunile atractive pentru mine. Aici sunt patru criterii cunoscute pe care un investitor le ia în calcul în momentul în care alege acțiunea de interes pentru el.

Blue Chip

”Dacă vom merge pe criteriul Blue Chip, sunt acțiuni la companii foarte consacrate, companii cum ar fi Apple, Microsoft, Tesla, Amazon, companii imense. Ei bine, Blue Chip îmi oferă oarecum siguranța că sunt investiții sigure, pentru că sunt companii foarte mari, și de aici vine și siguranța asupra investiției. Acesta poate fi un criteriu.

Income

Există și criteriul income, care înseamnă că pe mine nu mă interesează prea mult aprecierea în timp, nu mă interesează volatilitatea, pentru că eu știu că acțiunile cresc, scad, nu stau bine cu inima și nu vreau să mă expun la această volatilitate. Pe mine mă interesează să pot să fac ceva bani lunar, trimestrial, anual. Și atunci cauți să cumperi acțiuni la companii plătitoare de dividende, și studiezi dacă acea companie a plătit aceste dividende.

Sunt companii care au ca strategie să plătească dividende, să își facă investitorii fericiți, și sunt companii care au ca strategie ca profiturile să nu le dea investitorilor ca dividende, ci să le reinvestească. Bineînțeles că aceștia rămân în acele companii și acele acțiuni, pentru că teoretic, făcând investiții, ar trebui să se aprecieze foarte mult în timp. Pe Income este adevărat că poți cumpăra la un preț acțiunea respectivă, o să fie volatilă, o să crească, o să scadă, dar focusul tău nu este neapărat pe prețul acțiunii, ci pe faptul că acea companie are un istoric în a-ți plăti aceste dividende în mod regulat.

Growth

Criteriul Growth, este atunci când nu te interesează dividendele, dar vrei niște randamente foarte mari. Dacă iei în calcul acest criteriu, te uiți la acele acțiuni care au avut această creștere fulminantă în ultima perioadă și te uiți în trecut, și atunci te uiți la aceste companii, vezi că au avut o apreciere spectaculoasă și atunci iei în calcul să le cumperi, așteptându-te ca și în viitor să crească la fel de spectaculos.

Value

Mai este și criteriul consacrat de Warren Buffet, și anume value, unde investitorii caută să găsească acele companii subevaluate. Ei văd potențialul companiilor, văd că sunt extrem de tentante, dar deocamdată sunt subapreciate de piață. Și sunt diferite analize și criterii luate în calcul pentru a găsi aceste companii. Bineînțeles că nu este o certitudine faptul că tu le poți găsi și extrage acea acțiune”, a mai explicat Andrei Zaharia în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

Sursa – www.antena3.ro