Ce spune Donald Trump în acuzaţiile sale despre Africa de Sud?
În ziua de duminică 2 februarie, preşedintele american Donald Trump a acuzat Africa de Sud că practică „o încălcare masivă a drepturilor omului care are loc în văzul întregii lumi”, într-o postare pe propria sa reţea Truth Social, informează EFE şi Reuters, citate de Agerpres.
Donald Trump: Tara africană „confiscă pământ şi tratează foarte rău anumite clase de oameni”
Acest atac este fără un motiv aparent sau o dispută recentă care să ajute la înţelegerea acestuia, preşedintele Trump a început prin a spune că ţara africană „confiscă pământ şi tratează foarte rău anumite clase de oameni”, un lucru care „stânga radicală nici nu vrea să-l menţioneze”.
„Statele Unite nu vor suporta asta, vom acţiona, a precizat acesta
În consecinţă, preşedintele Donald Trump a avertizat că SUA nu vor tolera această situaţie şi vor acţiona, fără a oferi alte detalii, dar anticipând că va întrerupe toate finanţările viitoare către această ţară până când se va realiza o anchetă. „Statele Unite nu vor suporta asta, vom acţiona. De asemenea, voi întrerupe toate finanţările viitoare către Africa de Sud până când se va finaliza o investigaţie completă a acestei situaţii!”, a declarat Trump.
Africa de Sud devine astfel primul stat de pe continentul african ameninţat de preşedintele Trump, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor ţări, Columbia, Mexic, Canada şi China în ultimele zile, deşi în aceste ultime cazuri din motive mai clare precizate chiar de către preşedintele american.
Ameninţarea are de-a face cu proeminenţa Africii de Sud în grupul BRICS, ale cărui planuri de a renunţa la dolar ca monedă comercială
În lipsa unor explicaţii suplimentare, se poate bănui că furia preşedintelui SUA are de-a face cu proeminenţa Africii de Sud în grupul BRICS, ale cărui planuri de a renunţa la dolar ca monedă comercială l-au înfuriat pe Donald Trump.
Sau, Africa de Sud ar denunţa Israelul pentru comiterea unui „genocid” în Fâşia Gaza în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie
Un alt motiv ar putea fi pasul făcut de Africa de Sud de a denunţa Israelul pentru comiterea unui „genocid” în Fâşia Gaza în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie având în vedere alianţa strânsă a SUA cu Israelul, pe care preşedintele Trump intenţionează să o consolideze.
SUA au angajat asistenţă în valoare de aproape 440 de milioane de dolari destinată Africii de Sud în anul 2023
Reuters aminteşte că, din celore mai recente date ale guvernului american, SUA au angajat asistenţă în valoare de aproape 440 de milioane de dolari destinată Africii de Sud în 2023.
Preşedintele sud-african Cryil Ramaphosa a semnat legea care urmăreşte să abordeze disparităţile rasiale în ceea ce priveşte proprietatea asupra pământului
Luna trecută, preşedintele sud-african Cryil Ramaphosa a semnat o lege ce simplifică pentru stat exproprierea unor terenuri în interes public. Legea urmăreşte să abordeze disparităţile rasiale în ceea ce priveşte proprietatea asupra pământului, disparităţi ce persistă la trei decenii după dispariţia apartheidului, în 1994.
Ministerul de Externe al Africii de Sud a declarat, ca răspuns la postarea preşedintelui Trump, că „avem încredere că consilierii preşedintelui Trump vor folosi perioada de investigaţie pentru a ajunge la o înţelegere aprofundată a politicilor Africii de Sud în cadrul unei democraţii constituţionale”.
Reacţia sud-africană menţionează, de asemenea, că astfel „ar putea deveni clar că actul nostru de expropriere nu este unul excepţional, deoarece multe ţări au o legislaţie similară”.
Luna trecută, preşedintele Ramaphosa a spus că nu este îngrijorat de relaţia ţării cu preşedintele SUA.
În timpul primului său mandat de preşedinte, Donald Trump a spus că SUA vor investiga uciderile pe scară largă nedovedite ale fermierilor albi în Africa de Sud şi preluările violente de terenuri. La acea vreme, Pretoria a răspuns că preşedintele Trump este dezinformat. Nu este clar dacă administraţia Trump a efectuat atunci o anchetă.
Aliatul apropiat al preşedintelui Trump, Elon Musk, s-a născut în Africa de Sud
În 2023, Musk a răspuns pe X la un videoclip al unui partid politic sud-african de extremă stânga în care se cânta o veche melodie anti-apartheid, „Kill the Boer (farmer)”, afirmând: „Îndeamnă pe faţă la genocidul oamenilor albi în Africa de Sud” şi adăugând „@CyrilRamaphosa, de ce nu spui nimic?”
Elon Musk s-a întâlnit cu preşedintele Ramaphosa în septembrie anul trecut în SUA, cei doi discutând despre investiţii în Africa de Sud.
Africa de Sud deţine în prezent preşedinţia rotativă a G20 (decembrie 2024 – noiembrie 2025), după care vor urma SUA.
Sursa – www.antena3.ro









