Ce spune Ilie Bolojan despre tarifele anunţate de Administraţia SUA, pentru economia românască

De Jurnalul Național 76 citiri
4 min citire

 

Astfel, „Tarifele care au fost anunţate de Administraţia SUA în zilele trecute vor avea un efect negativ asupra economiei europene, inclusiv asupra economiei româneşti. Trebuie să fim oneşti cu cetăţenii noştri şi să le spunem aceste lucruri”, a afirmat Bolojan, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

În opinia acestuia, companiile româneşti care exportă produse în Statele Unite vor fi mai puţin competitive pe aceste pieţe.

În explicaţiile sale, „Dar, pe această linie directă, impactul asupra economiei româneşti este relativ scăzut, pentru că nu avem o componentă importantă de export pe relaţia cu Statelor Unite. Afectarea este pe zona de aluminiu, pe zona farmaceutică, în principal, şi pe zona de componente care includ oţel şi aluminiu.

Va fi însă un impact important asupra comerţului Statelor Unite cu Uniunea Europeană, pentru că cele două pieţe sunt cele mai mari pieţe globale, Statele Unite fiind cel mai important partener comercial pentru Uniunea Europeană şi deci indirect companiile româneşti care sunt integrate în lanţurile de valoare europeană vor fi afectate, Germania fiind cel mai important partener comercial al României, iar economia germană contribuind cu o treime la exporturile către Statele Unite ale Americii din Uniunea Europeană.

Cu siguranţă, companiile româneşti care sunt integrate în aceste lanţuri valorice vor avea foarte posibil mai puţine comenzi şi va fi o încetinire a activităţii acestora”, a explicat Ilie Bolojan.

Există un impact asupra pieţelor şi burselor

Preşedintele interimar, Bolojan a susţinut că este greu de estimat concret care vor fi consecinţele acestor măsuri, iar „replicile pe care unele state, unele pieţe mari, le dau nu vor face decât să complice şi mai mult lucrurile”.

În acest sens, „În această situaţie, măsurile de represalii pe care Uniunea Europeană le-ar stabili în perioada următoare ar însemna de fapt să crească costurile escaladării, care ar putea să fie şi mai mari pentru economia noastră, pentru că tarife peste tarife înseamnă inflaţie, înseamnă scăderea puterii de cumpărare şi riscul unei recesiuni economice”, a indicat preşedintele interimar.

Mai mult, acesta a precizat că, după anunţarea tarifelor, au avut loc negocieri atât între reprezentanţii UE şi cei ai SUA, cât şi în interiorul Uniunii privind posibile renegocieri şi răspunsul european.

Ilie Bolojan: S-a hotărât un răspuns etapizat

Aşadar, „Din partea României au participat ieri la şedinţă ministrul Economiei, domnul Ivan, şi ambasadoarea noastră la Bruxelles, doamna Matei. Şi, în urma discuţiilor care au avut loc, s-a hotărât un răspuns etapizat. Mâine, în Comitetul pentru Bariere Comerciale, se va aproba acest prim răspuns, ceea ce înseamnă că pentru primul set de tarife, cele pentru aluminiu şi oţel, va fi un răspuns în contrabalans de către UE, taxând în principal produse agricole alimentare care ar veni din Statele Unite cu tarife care înseamnă 10 – 25%.

Din acest punct de vedere, noi am fost interesaţi ca ceea ce se importă în UE pe componenta nucleară să nu intre la acest pachet de sancţiuni, pentru că avem un contract important pentru reactoarele 3 şi 4 şi orice fel de replică (…) la tarif peste tarif înseamnă costuri suplimentare care vor trebui plătite. Vom susţine continuarea negocierilor în aşa fel încât cele două pieţe mari, piaţa Uniunii Europene şi cea a Statelor Unite, să găsească nişte soluţii în care fluxurile economice să continue”, a afirmat Ilie Bolojan.

În opinia sa, este nevoie ca atât în plan european, cât şi naţional să se acţioneze pentru o economie mai competitivă.

Sursa – www.economica.net

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română. Persoanele în vârstă care primesc pensia prin Poșta Română nu [...]

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare. Șoferii care obișnuiesc să folosească parcarea [...]

Cum îți construiești un fond de urgență care chiar funcționează

Un fond de urgență nu e despre frică. E despre libertate. Nu-l faci pentru că ești pesimist, ci pentru că [...]

Vârsta de pensionare crește. Cine sunt românii vizați

Guvernul are în vedere majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, ca parte a unui proces mai amplu de [...]